Conferința Națională Alzheimer 2021

Data publicării: 29-01-2021

Perioada: 24-27 februarie, 2021
Eveniment EXCLUSIV VIRTUAL

Stimați colegi,

Am deosebita onoare de a vă invita la cea de-a 11-a ediție a Conferinței Naționale Alzheimer cu participare internațională, care se va desfășura online, în perioada 24 - 27 februarie 2021.

În situația deosebit de dificilă pe care o traversăm cu toții datorită pandemiei cu SARS CoV-2, nu numai condițiile noastre de întâlnire au devenit diferite, dar întreaga problematică referitoare la diagnosticul, tratamentul și instituționalizarea suferinzilor de demență, ceea ce  presupune abordări diferite cu adaptarea la noile condiții ca și stabilirea urgentă de soluții pe termen scurt și lung.

De aceea, în condițiile actuale, alături de rezultatele cercetărilor din domeniile neuroștiințelor, neuroimagisticii, a psihiatriei clinice și neuropsihologiei ne vom concentra asupra strategiilor de diagnostic și îngrijire.

Ca și în anii precedenți programul va include un amplu program educațional constând în cursuri adresate studenților, asistenților medicali, rezidenților și specialiștilor în psihiatrie, neurologie, geriatrie și medicina de familie și  psihologilor clinicieni, neuropsihologilor.

Datorită faptului că majoritatea consultațiilor se desfășoară cu predominanță online, vom încerca o abordare cu deosebire adaptată la acest tip de examinare.

De asemenea vom organiza dezbateri pe marginea politicii sanitare lansate în cadrul proiectului Sănătatea mintală – prioritate pe agenda publică! în curs de desfășurare.

Avem convingerea că vom avea o conferință reușită și in acest nou format, că vom beneficia de informații si recomandări care să ne ofere o obordare atât teoretică, cât și practică a provocărilor cu care ne confruntăm în viața noastră profesională și personală.

Vă așteptăm cu drag!

Prof. Dr. Cătălina Tudose
Președinte Conferință v-CNAlz 2021
Președinte Societatea Română Alzheimer

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București - Departamentul de Neuroștiințe Clinice
Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia”, București
Membru de onoare WPA
Fost Președinte al Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie
Sursa: RALCOM, 29-01-2021, Vizualizari 358
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.