CONFESTETIS 1-3 Noiembrie 2018, Iasi

Data publicării: 29-06-2018

Perioada: 1-3 noiembrie, 2018
Locația: Iași

Stimati medici,

Suntem onorați să vă anunțăm lansarea oficială a evenimentului științific CONFESTETIS – care va avea loc la Iași, în România, în perioada 1-3 noiembrie 2018, sub egida Asociaţiei de Medicină AntiAging şi a Fundaţiei Pro Laser, în organizarea Fix Media.

Cu această ocazie, vă lansăm oficial invitația de a participa la lucrările conferinţei.

Evenimentul își propune să reunească nume mari din toate ramurile medicinei estetice europene, să aducă în prim plan premiere medicale, tehnologice și comunicări importante în acest domeniu dar și comunicări în domenii conexe, cum ar fi responsabilitatea în medicină, bioetica și comunicarea cu pacientul.

Pe lângă lucrările conferinţei, evenimentul va avea în premieră naţională cursuri practice (Curs de anatomie pe cadavru, Curs de medicină regenerativă, Hands-on Curs - Microfat and Nanofat).

Ne bucurăm să anunțăm că organizăm prima conferință medicală internațională de medicină estetică cu participarea pacienților. Aceștia vor avea secțiuni speciale, dedicate.

Organizatorii pun la dispoziția oamenilor de știință logistică și servicii care să le permită maximum de exprimare și comunicare. Asigurăm condiții pentru desfășurare de hands-on, work-shop, intervenții transmise video live, traduceri simultane.

Vă rugăm să vă confirmați participarea înscriindu-vă pe siteul evenimentului - la sectiunea INSCRIERI.

De asemenea, aşteptăm să ne trimiteti rezumatele lucărilor dacă vreţi să fiţi comunicator în programul ştiinţific al manifestării.

Cu consideraţie,
Echipa Confestetis, AMAA-ProLaser

www.confestetis.com
Sursa: Paradise Promotions, 29-06-2018, Vizualizari 1382
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.