Consumul zilnic de mango poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină la adulții supraponderali sau obezi

Un studiu recent publicat în jurnalul Nutrients aduce dovezi că introducerea mango-ului în dietă poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină în rândul persoanelor cu exces ponderal și inflamație cronică de grad scăzut. În mod tradițional, controlul greutății și scăderea inflamației sunt esențiale în prevenirea și gestionarea bolilor metabolice, inclusiv diabetul zaharat de tip 2 și bolile cardiovasculare. În acest context, consumul regulat de mango ar putea juca un rol benefic independent de scăderea ponderală, conform concluziilor studiului.
Inflamația cronică de grad scăzut (low-grade inflammation) este un factor major în patogeneza rezistenței la insulină și a bolilor metabolice, printre care bolile cardiovasculare și diabetul zaharat de tip 2. La persoanele cu obezitate, inflamația sistemică crește riscul de a dezvolta complicații cardiometabolice. Markeri precum proteina C reactivă (CRP/hs-CRP) și citokinele proinflamatorii (IL-6, TNFα) sunt adesea folosiți pentru a evalua prezența inflamației cronice.

Mango-ul este un fruct tropical apreciat pentru conținutul său de:

• Fibre alimentare,
• Vitamine (A și C),
• Minerale,
• Compuși bioactivi (polifenoli, inclusiv mangiferină).

Studiile anterioare indicau efecte pozitive ale consumului de mango asupra reglării glicemiei și a profilului lipidic. Totuși, mecanismele responsabile sunt insuficient înțelese; una dintre ipoteze este că aceste beneficii pot fi asociate cu reducerea inflamației și/sau creșterea capacității antioxidante.

Despre studiul actual

Metodologie și participanți

Studiul a fost un trial clinic randomizat, paralel, single-blinded, cu o durată de 4 săptămâni, desfășurat pe 60 de adulți (dintre care 48 au finalizat protocolul). Participanții au avut:

• Exces ponderal/obezitate (IMC ≥ 25 kg/m^2),
• Inflamație cronică (hs-CRP între 1,0 și 10,0 ng/L),
• Prediabet (glicemie între 100 și 126 mg/dL).

Au fost excluse persoanele care aveau alte boli cronice, urmau tratamente cu statine, adoptau diete vegane sau consumau frecvent multivitamine ori suplimente polifenolice. O parte dintre participanți au primit 2 porții/zi (100 kcal/porție) de mango proaspăt (marcat drept intervenție), iar ceilalți au primit un control izocaloric (desert sub formă de „Italian ice”). S-a monitorizat:

• Dieta zilnică (cu instrucțiuni de a evita alte surse mari de polifenoli),
• Aderența la consum (cu jurnale zilnice),
• Schimbarea în greutate și compoziție corporală.

La începutul (săptămâna 0) și finalul studiului (săptămâna 4) s-a realizat un test de toleranță la glucoză oral (TTGO), cu prelevare de sânge la 0, 30, 60, 90 și 120 minute pentru analiza glucozei și insulinei. De asemenea, s-au măsurat următorii parametri inflamatori și metabolici:

• hs-CRP, IL-6, TNFα,
• Profil lipidic,
• Gene expression (TLR2, TLR4 și Nrf2) din celule mononucleare sanguine (PBMC).

Evaluări și analize

• Markerii de inflamație (IL-6, TNFα, hs-CRP) au fost determinați prin tehnici de imunotest (ELISA sau analizor clinic).  
• Sensibilitatea la insulină a fost estimată prin indicii HOMA-IR (rezistență hepatică la insulină), Matsuda (rezistență globală la insulină) și Disposition Index (funcția β-celulară în raport cu rezistența la insulină).  
• Expresia genică (TLR2, TLR4, Nrf2) s-a cuantificat prin qPCR din probe de sânge stabilizate în tuburi PAXgene®.

Rezultate

Inflamație  

După 4 săptămâni, consumul de mango nu a redus semnificativ hs-CRP, IL-6 sau TNFα, comparativ cu controlul. În special, valorile de IL-6 au prezentat o variabilitate mare (în parte asociată cu contextul pandemic COVID-19).

Parametri antropometrici  

• Grupa mango nu a prezentat modificări semnificative de greutate.
• Grupa control a avut o creștere în greutate de aproximativ 1 kg (p < 0,001 vs. mango).

Metabolismul glucidic și sensibilitatea la insulină  

• Glicemia nu s-a modificat semnificativ la niciunul dintre grupuri.  
• Insulina à jeun a scăzut semnificativ la grupul mango (8,2 ± 1,16 µIU/mL), fiind mai mare în grupul control (15,26 ± 1,18 µIU/mL) după 4 săptămâni (p = 0,05).  
• HOMA-IR (marker al rezistenței hepatice la insulină) a scăzut semnificativ la participanții care au consumat mango (2,28 ± 1,19) vs. control (4,67 ± 1,21; p = 0,03).  
• Disposition Index (indicator al capacității celulelor β de a compensa rezistența la insulină) a crescut semnificativ în grupul mango (p = 0,04).  
• Postprandial, curba insulinei la 4 săptămâni a fost scăzută comparativ cu momentul inițial în grupul mango (p = 0,04). Nu s-au observat diferențe notabile în grupul control.

Expresia genică (TLR2, TLR4, Nrf2)  

• Nu s-au constatat diferențe semnificative între grupuri pentru TLR2 și TLR4.  
• Pentru Nrf2, s-a evidențiat o dublare ne-semnificativă a expresiei în grupul mango (p > 0,05), sugerând un posibil efect antioxidant, dar insuficient pentru a atinge semnificația statistică în acest studiu.

Lipide plasmatice  

Nu s-au înregistrat modificări semnificative ale colesterolului total, HDL, LDL sau trigliceridelor între cele două intervenții.

Concluzii

Acest studiu oferă date valoroase potrivit cărora:

• Consumul regulat de mango (100 kcal/zi, timp de 4 săptămâni) îmbunătățește sensibilitatea la insulină și scade insulinemia à jeun la adulții cu obezitate/greutate excesivă și inflamație cronică de grad scăzut.  
• Aceste efecte benefice sunt constatate în absența unei scăderi ponderale majore și nu par a fi mediate prin modificări ale markerilor inflamatori (hs-CRP, IL-6, TNFα).  
• Creșterea (nesemnificativă) a expresiei genice Nrf2 în grupul mango sugerează posibile mecanisme antioxidante, care pot fi asociate cu ameliorarea rezistenței la insulină.

Astfel, introducerea mango-ului în dieta zilnică poate constitui o abordare alimentară complementară pentru persoanele cu statut prediabetic și inflamație cronică, contribuind la îmbunătățirea homeostaziei glicemice. Cercetări suplimentare sunt necesare pentru a clarifica pe deplin mecanismele prin care mango exercită aceste efecte (de exemplu, rolul potențial al antioxidanților și metabolitilor polifenolici specifici) și pentru a stabili dacă intervenții mai îndelungate pot induce scăderi semnificative ale inflamației.