COPAC va monitoriza distribuirea fondurilor pentru sanatate

Data publicării: 11-03-2009

Bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate pentru anul 2009 are alocata cea mai mica suma din PIB din ultimii cinci ani, respectiv 3,2%, releva Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania (COPAC) intr-un comunicat remis presei.
Asociatia va monitoriza cu deosebita atentie procesul de distribuire a fondurilor pentru sanatate si solicita o revizuire a alocarii acestora in functie de nevoile reale ale sistemului sanitar.
In lipsa unui raspuns oficial din partea reprezentantilor Guvernului, COPAC isi rezerva dreptul de a protesta public in numele celor 2.500.000 de pacienti pe care ii reprezinta in acest moment.
"Constatam cu regret ca actuala politica guvernamentala are la baza conceptul 'supravietuieste cel mai puternic'.
Vrem sa le reamintim celor care acum cateva luni le promiteau romanilor 'o viata decenta' ca fiecare pacient are dreptul la viata, iar acest drept nu este aleatoriu, in functie de segmentarea bugetara, ci este garantat de Constitutia Romaniei", releva sursa citata.
COPAC constituie o premiera pentru Europa, reunind organizatii care reprezinta interesele pacientilor cu boli cronice din Romania, respectiv cancer, hepatite, HIV/SIDA, diabet, hemofilie si alte maladii rare.
Sursa: Agerpres, 11-03-2009, Vizualizari 417
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.