Copiii pot învăța valoarea efortului pentru reușită încă de la 15 luni

©

Autor:

Copiii pot învăța valoarea efortului pentru reușită încă de la 15 luni
„Dacă din prima nu reușești, încearcă iar și iar.”

Potrivit unui studiu de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), copiii pot urma acest sfat încă de la vârsta de 15 luni. Cercetătorii au observat că cei mici și-au dat silința mai mult la executarea unei sarcini dificile atunci când au privit un adult cum se străduiește să îndeplinească o acțiune, decât atunci când au văzut adultul reușind fără efort.

Studiul a fost publicat online, în jurnalul Science.

Deși cercetătorii nu au studiat rezistența în timp al acestui efect și studiul s-a desfășurat în condiții de laborator, autorii sunt de părere că rezultatele lor sunt de ajutor pentru părinții care doresc să aibă copii perseverenți.

„Există o anumită presiune asupra părinților de a părea că fac totul cu ușurință și nu sunt frustrați, însă studiul nostru sugerează că ar putea fi benefic pentru copii să vadă că părinții lor muncesc și depun efort pentru a-și îndeplini obiectivele”, a spus Laura Schultz, profesor în științele cognitive al MIT.

În cadrul studiului, copiii au trebuit să încerce să pornească o cutiuță muzicală. Copiii care anterior au privit un adult chinuindu-se cu diverse activități (cum ar fi să scoată o cheie de pe o carabinieră, sau să deschidă un capac, în timp ce spuneau fraze ca: „Hmmm, oare cum aș putea scoate cheia asta de aici?”) și-au dat silința mai mult la propria sarcină, comparativ cu copiii care au văzut adultul făcând aceleași acțiuni în mod repetat, cu ușurință. La cercetări au participat 260 de copii de vârste 13-18 luni.

Sursa: Live Science

Data actualizare: 22-01-2019 | creare: 22-09-2017 | Vizite: 520
Bibliografie
Babies Learn Perseverance by Watching You Sweat, link: https://www.livescience.com/60482-babies-learn-perseverance-by-watching-you-sweat.html
Infants can learn value of effort after seeing adults struggle to achieve a goal, link: https://www.news-medical.net/news/20170921/Infants-can-learn-value-of-effort-after-seeing-adults-struggle-to-achieve-a-goal.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Copiii mici din grădinițele norvegiene au un nivel ridicat de stres
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.