Coronavirus: 1,7 milioane de persoane, plasate în izolare în estul Chinei (GALERIE FOTO)

Data publicării: 04-07-2022

China a plasat în izolare 1,7 milioane de persoane în provincia Anhui (est), unde au fost raportate luni aproximativ 300 de cazuri noi de coronavirus, după apariţia unor noi focare de COVID-19 în anumite regiuni, relatează AFP.

China a adoptat o abordare fermă pentru stoparea răspândirii coronavirusului, printr-o testare masivă, carantinare obligatorie şi plasare în izolare imediat după apariţia câtorva cazuri de îmbolnăvire.
 

Foto: (c) ALEX PLAVEVSKI / EPA


Apariţia unui nou focar în Anhui survine într-un moment în care economia chineză îşi revine lent după lockdown-ul din Shanghai, ridicat la începutul lunii iulie, după câteva luni.

Două localităţi din provincie, Sixian şi Lingbi, au anunţat măsuri de plasare în izolare care afectează peste 1,7 milioane de locuitori. Aceştia nu îşi pot părăsi locuinţele decât pentru a fi testaţi.
 

Foto: (c) WU HAO / EPA


Televiziunea publică CCTV a difuzat imagini cu străzile goale din Sixian în weekend, locuitorii formând cozi pentru a efectua cel de-al şaselea test PCR în câteva zile.
 

Ministerul Sănătăţii a raportat luni 287 de noi cazuri pozitive în Anhui, numărul total al infectărilor ajungând la peste 1.000 în această provincie din estul Chinei în ultimele zile.


Guvernatorul provinciei, Wang Qingxian, a cerut autorităţilor "să implementeze testarea rapidă", precum şi carantinarea şi raportarea cazurilor cât mai curând posibil.

Provincia vecină, Jiangsu, a raportat luni 56 de noi cazuri de coronavirus în patru oraşe.
 

Foto: (c) ALEX PLAVEVSKI / EPA


Deşi numărul cazurilor rămâne foarte scăzut în China, comparativ cu marea majoritate a altor ţări, autorităţile încearcă să limiteze la maxim circulaţia virusului din cauza resurselor medicale limitate în anumite locuri şi a ratei relativ scăzute de vaccinare în rândul vârstnicilor.
Sursa: Agerpres, 04-07-2022, Vizualizari 79
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.