Coronavirus: 11% dintre persoanele infectate din Germania sunt angajate în sectorul de sănătate

Data publicării: 19-05-2020

În jur de 20.000 de membri ai personalului din spitale, centre pentru vârstnici şi de îngrijire din Germania s-au infectat cu noul coronavirus, o cifră reprezentând circa 11% din numărul total de cazuri din această ţară, scrie cotidianul Sueddeutsche Zeitung în ediţia de marţi, preluată de DPA.

În punctul culminant al epidemiei, înregistrat la mijlocul lunii aprilie, numărul medicilor, asistentelor şi angajaţilor din sectorul de îngrijire ale căror teste confirmau infecţia cu coronavirus era de peste 230 zilnic, arată publicaţia germană, citând date ale Institutului Robert Koch pentru boli infecţioase (RKI).

Conform acestor date, cel puţin 894 de angajaţi din sectorul de sănătate au fost trataţi în spitale, iar cel puţin 60 au murit de COVID-19, boala provocată de noul coronavirus.

Cifrele reale ar putea fi însă mai mari, dat fiind că personalul a fost testat doar sporadic, mai scrie Sueddeutsche Zeitung. RKI a recunoscut că nu ştie cât de extinsă a fost testarea în respectivele unităţi.

Potrivit datelor comunicate luni de Institutul Robert Koch şi preluate de Reuters, Germania avea confirmate 174.697 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 342 raportate în precedentele 24 de ore. Numărul deceselor a crescut cu 21 în acest interval, ajungând la 7.935.
Sursa: Agerpres, 19-05-2020, Vizualizari 15
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.