Coronavirus: Barurile din Irlanda îşi redeschid porţile începând de luni

Data publicării: 29-06-2020

Berea va curge din nou în halbe în barurile din Irlanda, autorizate să-şi redeschidă porţile începând de luni, după 15 săptămâni de la închiderea acestora din cauza pandemiei de COVID-19, informează AFP.

Localurile care servesc mâncare precum şi restaurantele şi hotelurile sunt autorizate să se redeschidă odată cu intrarea ţării în penultima etapă de relaxare a restricţiilor.

Toate interdicţiile vizând deplasările în interiorul ţării au fost eliminate, iar bisericile, saloanele de coafură, cinematografele şi muzeele îşi pot redeschide porţile. Până la 50 de persoane se pot reuni în interior şi 200 în exterior.

Însă cei care speră să regăsească atmosfera unui pub irlandez înţesat de lume vor fi dezamăgiţi. Din cauza măsurilor de distanţare socială, clienţii vor fi nevoiţi să stea pe scaune şi li se va permite să rămână doar 1 oră şi 45 de minute în incinta localului.

Cele 7.000 de baruri din Irlanda şi-au închis porţile în ajunul Sărbătorii Sfântului Patrick, marcată în mod tradiţional de festivităţi animate, cu două săptămâni înainte de perioada de izolare la domiciliu decretată în 28 martie.

Opiniile publicului în ceea ce priveşte redeschiderea sunt divizate.

''Există o anumită cerere din partea populaţiei de a reveni în baruri, amestecată cu un sentiment normal de anxietate'', a declarat Padraig Cribben din partea Federaţiei viticultorilor din Irlanda.

Organizaţiile reprezentative din acest sector estimează că aproximativ 2.000 de baruri îşi vor redeschide luni porţile, în timp ce restul vor aştepta etapa finală a relaxării restricţiilor, din 20 iulie.

Irlanda a înregistrat 1.735 de decese asociate pandemiei de coronavirus, potrivit datelor comunicate duminică de Ministerul Sănătăţii. În perioada de vârf a epidemiei, au fost înregistrate 77 de decese într-o zi, la mijlocul lunii aprilie, după care bilanţul a scăzut la sub 10 în iunie, ceea ce a presat guvernul să-şi accelereze ''foaia de parcurs'' iniţială a relaxării restricţiilor.

Aproape toate restricţiile urmează să fie ridicate în iulie şi nu în august cum fusese prevăzut iniţial.
Sursa: Agerpres, 29-06-2020, Vizualizari 11
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.