Coronavirus: Canada a aprobat vaccinul Pfizer-BioNTech pentru adolescenţii începând cu vârsta de 12 ani

Data publicării: 06-05-2021

Ministerul canadian al Sănătăţii a anunţat miercuri că a autorizat utilizarea vaccinului anti-COVID19 produs de Pfizer-BioNTech pentru adolescenţii începând cu vârsta de 12 ani, Canada devenind astfel prima ţară care aprobă vaccinul pentru această grupă de vârstă, relatează AFP.

Health Canada a concluzionat că vaccinul este "sigur şi eficient" pentru prevenirea COVID-19 la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, după efectuarea unei analize ştiinţifice "riguroase şi independente a datelor cunoscute", a precizat ministerul într-un comunicat. Ottawa a autorizat iniţial vaccinul pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste.

"Autorizarea unui prim vaccin în Canada pentru prevenirea COVID-19 în rândul copiilor marchează un pas important în lupta Canadei împotriva pandemiei", a declarat dr. Supriya Sharma, consilier medical şef la Health Canada.

Ea a confirmat în cadrul unei conferinţe de presă că Canada este prima ţară din lume care a autorizat acest vaccin de la vârsta de 12 ani.

De la începutul pandemiei, circa 20% din cazurile de COVID-19 din Canada au fost raportate la persoanele cu vârsta sub 19 ani, a mai spus ea.

Pfizer-BioNTech a depus, de asemenea, în Statele Unite o cerere de extindere a autorizaţiei de urgenţă a vaccinului pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, iar decizia Agenţiei pentru Medicamente a SUA (FDA) este aşteptată în următoarele zile.

Decizia Canadei se bazează pe "noi date obţinute" în urma unui vast studiu clinic de fază 3 din Statele Unite, extins la peste 2.000 de participanţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, a precizat Health Canada.

"Datele obţinute în urma studiului clinic au arătat că după a doua doză, eficacitatea prevenirii COVID-19 la această grupă de vârstă a fost de 100%", a spus ministerul canadian.
Sursa: Agerpres, 06-05-2021, Vizualizari 85
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.