Coronavirus: Cazurile globale de COVID-19 au depăşit pragul de 4,5 milioane (OMS)

Data publicării: 18-05-2020

Cazurile globale de COVID-19, confirmate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), au depăşit duminică pragul de 4,5 milioane, în timp ce numărul morţilor a ajuns la 307.395, potrivit statisticilor organizaţiei cu sediu la Geneva, relatează EFE.

Curba noilor cazuri se menţine ascendentă cu 80.000 de infecţii zilnice, în timp ce numărul deceselor în ultimele cinci zile se situează la aproximativ 5.000, remarcându-se o oarecare stabilizare a ambilor indicatori.

Continentul american este cel mai afectat, cu 1,96 milioane de cazuri, urmat de Europa (1,87 milioane) şi Orientul Mijlociu, care cu 326.000 de contagieri este una din zonele în care pandemia a părut să avanseze cel mai repede.

SUA, Rusia, Marea Britanie şi Spania, în această ordine, se menţin ca ţări cu cele mai mare număr de cazuri, în timp ce Brazilia este pe cale să depăşească Italia pe poziţia a cincea, iar Peru cu peste 84.000 de cazuri intră pe lista celor 12 ţări cele mai afectate de coronavirus.

Pacienţii recuperaţi în întreaga lume au ajuns la 1,83 de milioane, în timp ce numărul bolnavilor în stare gravă sau critică este în scădere lentă şi se situează la 44.000, reprezentând 2 la sută din totalul cazurilor active.
Sursa: Agerpres, 18-05-2020, Vizualizari 11
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.