Coronavirus/ GCS: 1.100 de pacienţi - la terapie intensivă; persoane internate - 7.346

Data publicării: 06-05-2021

Un număr de 7.346 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.100 la terapie intensivă, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În total, 22.269 de persoane confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2 sunt în izolare la domiciliu şi 7.496 se află în izolare instituţionalizată pe teritoriul României, a precizat GCS.

De asemenea, 49.568 de persoane se află în carantină la domiciliu şi 107 în carantină instituţionalizată.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.588 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 717 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Sursa: Agerpres, 06-05-2021, Vizualizari 81
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.