Coronavirus/GCS: 3.371 de persoane în carantină; alte 95.176 sunt în izolare la domiciliu

Data publicării: 29-05-2020

Un număr de 3.371 de persoane sunt în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 95.176 în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 421.451 de teste pentru infecţia cu SARS-CoV-2.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 389 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.248 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Sursa: Agerpres, 29-05-2020, Vizualizari 51
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.