Coronavirus: India înregistrează o scădere a numărului de cazuri noi de infectare

Data publicării: 02-12-2020

India înregistrează în această perioadă o scădere a numărului de cazuri noi de COVID-19, raportând mai puţin de 50.000 de cazuri zilnice în ultimele 10 zile, potrivit unui comunicat publicat miercuri de Ministerul Sănătăţii din această ţară, informează DPA.

India ocupă locul al doilea în clasamentul ţărilor cu cele mai multe cazuri de COVID-19 din lume, după Statele Unite, confirmând aproximativ 9,5 milioane de infectări cu SARS-CoV-2 şi 138.122 decese asociate noului coronavirus.

Ministerul indian al Sănătăţii a declarat că numărul de cazuri active de COVID-19 - numărul de persoane care suferă în prezent de această boală - a scăzut la 428.644 miercuri, cea mai scăzută cifră înregistrată după data de 23 iulie.

Numărul cazurilor noi raportate în ultimele 24 de ore este de 36.604, iar cel al deceselor asociate COVID-19 este de 501.

Capitala Indiei, New Delhi, confruntată cu o creştere puternică a numărului de contaminări în noiembrie, a raportat 4.006 cazuri noi miercuri, comparativ cu o medie de 5.000 de cazuri pe zi, calculată pentru luna precedentă.

Sezonul festivalurilor şi sărbătorilor din India, nivelurile ridicate de poluare şi debutul iernii au dus la o creştere a numărului de cazuri în oraş şi în suburbiile sale.

Experţii în sănătate se tem că demonstraţiile în curs de desfăşurare, la care participă mii de fermieri la periferia oraşului New Delhi, ar putea să determine apariţia unui număr şi mai mare de infecţii.
Sursa: Agerpres, 02-12-2020, Vizualizari 62
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.