Coronavirus: India recomandă utilizarea unui vaccin propriu pentru copiii de peste doi ani

Data publicării: 12-10-2021

Autorităţile din India au recomandat marţi utilizarea în regim de urgenţă a unui vaccin propriu anti-COVID-19, produs de Bharat Biotech, pentru copiii mai mici de 12 ani, care a devenit astfel primul ser ce a primit o astfel de aprobare în India, după examinarea datelor unui studiu clinic realizat pe copii din grupa de vârstă 2-18 ani, informează Reuters.

Decizia a fost luată în contextul în care India a început să se concentreze pe vaccinarea copiilor împotriva noului coronavirus, după ce a administrat deja peste 950 de milioane de doze de seruri anti-COVID-19 unor rezidenţi adulţi din populaţia sa de aproape 1,4 miliarde de locuitori.

Vaccinul Covaxin produs de Bharat Biotech, care utilizează un coronavirus inactivat şi o doză de supra-rapel, se numără printre cele trei seruri utilizate în India în cadrul campaniei de vaccinare a rezidenţilor adulţi.

Peste 110 milioane de doze de Covaxin au fost administrate deja, iar compania producătoare este pe cale să obţină o autorizaţie de utilizare în regim de urgenţă din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care ar putea fi acordată în a doua jumătate a acestei luni.

Fără autorizarea de către OMS, este puţin probabil ca acest vaccin, care este administrat în două doze, să fie acceptat ca un ser valid la nivel mondial.

"Copiii cu comorbidităţi trebuie să fie vaccinaţi cât mai repede posibil, acum că un vaccin cu imunogenitate la copii şi cu o largă bază de date ce confirmă siguranţa în rândul adulţilor a devenit disponibil", a declarat medicul Gagandeep Kang, profesor la Christian Medical College din Vellore.

"Pentru copiii sănătoşi, ţinând cont de riscul scăzut şi de circulaţia scăzută a virusului în acest moment, este sigur să aşteptăm până când mai mulţi adulţi vor fi imunizaţi", a adăugat el.

Bharat Biotech a început un studiu clinic privind administrarea vaccinului Covaxin la copii în luna iunie, după un devastator val al doilea al pandemiei de COVID-19 în India, provocat de varianta Delta, care a îngenunchiat sistemul medical din întreaga ţară.

Datele obţinute de la copii din grupa de vârstă 2-18 ani "au fost examinate în detaliu de Central Drugs Standard Control Organisation şi de Subject Expert Committee, iar reprezentanţii lor au emis recomandări pozitive", a anunţat compania indiană.

Bharat Biotech nu a publicat datele legate de eficacitatea şi siguranţa acestui vaccin în rândul copiilor.

Până acum, doar vaccinul bazat pe ADN al companiei Zydus Cadila a fost autorizat în India pentru utilizare în regim de urgenţă la copiii cu vârste de cel puţin 12 ani.
Sursa: Agerpres, 12-10-2021, Vizualizari 78
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.