Coronavirus: Interdicţie de deplasare noaptea în aproape toată California timp de o lună

Data publicării: 20-11-2020

Guvernatorul Californiei a anunţat că în mare parte a acestui stat american va intra în vigoare sâmbătă interdicţia de deplasare pe timpul nopţii, măsură decisă pentru a face faţă 'une creşteri rapide şi fără precedent a cazurilor de COVID-19', transmite AFP.

De sâmbătă şi până la 21 decembrie, vor fi interzise între orele 22.00-05.00 toate deplasările 'neesenţiale' în comitatele cele mai afectate de epidemie, clasate la 'nivel violet'.

'Virusul se răspândeşte cu o viteză nemaivăzută de la începutul pandemiei, iar zilele şi săptămânile următoare vor fi critice pentru stoparea acestei creşteri. Tragem semnalul de alarmă', a declarat joi guvernatorul Gavin Newsom într-un comunicat.

Interdicţiile vor afecta 94% din locuitorii Californiei, inclusiv pe cei din Los Angeles şi San Diego.

Oraşul San Francisco, care a trecut de la nivelul galben la cel roşu în această săptămână, nu intră deocamdată sub aceste restricţii.

Autorităţile sanitare din California apreciază că numărul de contaminări a crescut cu circa 50% în prima săptămână din noiembrie, declanşând temerea că serviciile de urgenţă ar putea ajunge în blocaj.

Restricţii suplimentare ar putea fi impuse 'dacă nu reuşim să scădem rapid curba' infectărilor, a subliniat dr. Mark Ghaly, secretarul pentru servicii de sănătate şi sociale al Californiei.

Numeroase alte state americane au decis deja noi restricţii pentru a face faţă exploziei pandemiei.

Acesta a provocat până acum în SUA mai mult de 251.000 de decese, dintr-un număr de peste 11,6 milioane de cazuri de infectare recenzate de Universitatea Johns Hopkins.
Sursa: Agerpres, 20-11-2020, Vizualizari 62
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.