Coronavirus: Israelul suspendă temporar cerinţa purtării măştilor, pe fondul unui val de căldură

Data publicării: 19-05-2020

Israelul a suspendat temporar marţi cerinţa de a purta măşti în public, ca răspuns la un val de căldură ce a cuprins ţara, informează dpa.

Cerinţa de a purta măşti va fi relaxată până cel puţin vineri, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Elevii nu mai sunt obligaţi să poarte măştile în timp ce se află la şcoală, iar cerinţa a fost de asemenea suspendată în clădirile care nu au aer condiţionat, a precizat ministerul.

Cu toate acestea, acoperirea feţei cu măşti trebuie să continue în locurile unde oamenii se adună.

Anunţând decizia, ministrul sănătăţii Yuli Edelstein a subliniat că, deşi măsurile de protecţie împotriva coronavirusului trebuie luate în serios, "valul de căldură poate fi el însuşi periculos".

Măsura a fost luată în consultare cu cadrele medicale, a adăugat el.

Serviciul meteorologic israelian a emis avertizări de caniculă pentru mai multe regiuni pentru restul săptămânii, în timp ce se aşteaptă ca temperatura să urce la 40 de grade Celsius până vineri.

Israelienii aşteaptă cu nerăbdare unele măsuri de relaxare miercuri, când urmează să se redeschidă 136 de plaje, în conformitate cu norme stricte de igienă.

Israelul a confirmat până acum 16.650 de cazuri de coronavirus şi 277 de decese legate de virus, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Sursa: Agerpres, 19-05-2020, Vizualizari 15
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.