Coronavirus: Nepalul va repatria circa 8.000 de turişti rămaşi blocaţi după ce ţara a intrat în izolare naţională

Data publicării: 26-03-2020

Nepalul a început joi evacuarea turiştilor, la o zi după ce guvernul acestei ţări a anunţat că va facilita repatrierea a mii de străini rămaşi blocaţi în acest stat asiatic, ca urmare a interdicţiei de circulaţie impuse pentru a limita pandemia de COVID-19, informează DPA.

Dhananjay Regmi, directorul executiv al Consiliului turismului din Nepal, a declarat pentru DPA că, potrivit estimărilor, între 8.000 şi 9.000 de străini sunt în prezent blocaţi în diverse părţi ale ţării.

Datele exacte cu privire la numărul şi naţionalitatea acestora urmează să fie oferite în urma colaborării cu agenţiile de turism şi de trekking şi cu ambasadele.

"Am adus deja câteva sute de turişti la Kathmandu, iar alţii sunt pe drum spre capitală", a precizat Regmi.

Pe de altă parte, agenţiile de trekking se plâng că nu primesc suficient sprijin din partea autorităţilor.

"Guvernul nici măcar nu aranjează trimiterea unor vehicule pentru a-i duce înapoi", a declarat Rajkumar Thapa, un agent de trekking care încearcă să-şi readucă clienţii din zona Taberei de Bază de pe muntele Annapurna.

Potrivit lui Thapa, circa 300 de turişti aşteaptă încă să fie evacuaţi din zona respectivă.

Toate ambasadele majore din Kathmandu şi-au îndemnat cetăţenii să le contacteze, în condiţiile în care Nepalul rămâne în izolare.

Mai mulţi factori, printre care lipsa de coordonare şi de informaţii actualizate, au împiedicat operaţiunile de salvare, a precizat Dandu Raj Ghimire de la Departamentul de turism. În plus, "mulţi alţi turişti călătoresc singuri fără a apela la o agenţie specializată", a adăugat el.

Luni, Nepal a intrat în izolare naţională, sub auspiciile căreia libertatea de circulaţie a cetăţenilor este redusă la minimum, iar autorităţile pot da pedepse cu închisoarea celor care refuză să se conformeze. Izolarea va rămâne în vigoare până la 31 martie.
Sursa: Agerpres, 26-03-2020, Vizualizari 62
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.