Coronavirus: O singură doză de vaccin, eficientă la cei care s-au vindecat de COVID-19 (studiu)

Data publicării: 14-02-2021

Rezultatele preliminare ale unui studiu al Universităţii israeliene Bar-Ilan şi ale Centrului Medical Ziv au arătat că o singură doză de vaccin anti-COVID-19 este eficientă la persoanele care au depăşit infecţia, relatează duminică EFE.

Studiul publicat de Eurosurveillance, revista Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), relevă un răspuns imun major la aceste persoane, indiferent de perioada când au contractat coronavirusul, sau de nivelul de anticorpi dezvoltaţi.

Studiul a fost realizat în rândul a 514 de lucrători sanitari, dintre care 17 au contractat boala în interval de între 1 şi 10 luni după primirea dozei de vaccin.

Este însă nevoie ca mai multe persoane să participe la studiu pentru a se ajunge la concluzii definitive, au informat instituţiile într-un comunicat.

"Această descoperire poate ajuta ţările să ia decizii în funcţie de politica de vaccinare şi a vedea dacă persoanele în prealabil infectate trebuie vaccinate prioritar şi, în acest caz, cu câte doze de vaccin", a declarat Michael Edelstein, profesor la Universitatea Bar-Ilan.

Eficacitatea a fost aceeaşi între diferitele grupuri etnice, deşi "se ştie că virusul afectează unele grupuri mai mult decât altele".

Cercetătorii vor avansa în acest studiu "cu a doua doză pentru a înţelege mai bine care este perioada protecţie oferită de vaccinul anti-COVID-19 în rândul diferitelor grupuri de persoane", au informat cele două universităţi.
Sursa: Agerpres, 14-02-2021, Vizualizari 64
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.