Coronavirus: OMS se aşteaptă ca numărul de cazuri să atingă pragul de zece milioane săptămâna viitoare

Data publicării: 25-06-2020

Lumea ar urma să ajungă săptămâna viitoare la pragul de zece milioane de cazuri de COVID-19, în contextul în care epidemia nu a atins încă vârful în regiunea Americilor, a avertizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP şi DPA.

"În cursul primei luni a acestei epidemii au fost semnalate mai puţin de 10.000 de cazuri către OMS. În cursul ultimei luni, au fost semnalate aproape patru milioane de cazuri", a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă virtuale.

"Ne aşteptăm să atingem un total de 10 milioane de cazuri săptămâna viitoare", a atras el atenţia.

Directorul OMS a mai avertizat că oxigenul medical pentru pacienţii cu simptome severe de COVID-19 este pe terminate.

OMS estimează că în prezent nevoia la nivel mondial este de circa 620.000 de metri cubi de oxigen pe zi.

"Cererea este în prezent mai mare decât oferta", a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, evidenţiind că doar câteva companii domină 80% din piaţa oxigenului.

OMS cumpără concentratoare de oxigen pentru ţările care au cel mai mult nevoie de ele.

Boala COVID-19 împiedică organismul să se oxigeneze, ceea ce poate duce la moarte.
Sursa: Agerpres, 25-06-2020, Vizualizari 12
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.