Coronavirus: Regeneron aşteaptă aprobarea FDA pentru un nou tratament profilactic împotriva Covid-19

Data publicării: 13-04-2021

Compania Regeneron aşteaptă să primească aprobarea din partea autorităţilor americane pentru cocktailul său experimental cu anticorpi monoclonali împotriva Covid-19, după ce acel tratament a demonstrat că poate să reducă riscul infecţiilor simptomatice în familiile în care unul dintre membri era bolnav, conform unui anunţ făcut luni de producătorul american de medicamente, transmite Reuters.

REGEN-COV, o combinaţie de casirivimab şi imdevimab, i-a protejat pe membrii familiilor unor persoane infectate de acest sindrom respirator acut sever într-un procent de 72% în prima săptămână, respectiv 93% după prima săptămână, conform concluziilor unei testări derulate de producător.

În cadrul unui test diferit, Regeneron a ajuns la concluzia că acest tratament reduce şi riscul general de apariţie a simptomelor de COVID-19 cu 31% după primele administrări, respectiv cu 76% după a treia zi de tratament.

Regeneron a încheiat o colaborare cu compania farmaceutică elveţiană Roche pentru a folosi facilitatea biotech a acesteia din San Francisco pentru a produce aproximativ 2 milioane de doze anual din acest medicament care dispune deja de o autorizaţie de urgenţă din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi medicamente (FDA) în scopul folosirii pentru tratarea cazurilor uşoare şi moderate de Covid-19. Compania speră că rezultatele ultimelor teste va convinge FDA să extindă autorizaţia oferită pentru acest tratament.

"Aceste date sugerează că REGEN-COV poate completa strategiile de vaccinare folosite pe scară largă, în special pentru persoanele aflate în categoriile de risc major de infectare", a declarat Myron Cohen, coordonatorul programului de cercetare a tratamentelor pe bază de anticorpi monoclonali din cadrul Institutului Naţional american pentru Sănătate.

"REGEN-COV poate contribui la controlul focarelor în condiţii de risc ridicat", la persoane nevaccinate, a mai susţinut Cohen.

În cadrul unui test separat, Regeneron a precizat că acest cocktail a redus şi riscul de infecţii simptomatice şi a contribuit la înjumătăţirea perioadei în care pacienţii au avut simptome, reducând şi încărcătura virală a pacienţilor cu peste 90%.

"Aceste date deschid calea pentru folosirea REGEN-COV înainte ca pacienţii să devină simptomatici", a susţinut şi Katharine Bar, profesor la spitalul universitar al Universităţii din Pennsylvania.
Sursa: Agerpres, 13-04-2021, Vizualizari 86
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.