Coronavirus: SUA au depăşit 8,1 milioane de cazuri şi confirmă 219.156 decese de COVID-19

Data publicării: 18-10-2020

SUA au atins sâmbătă 8.100.662 cazuri confirmate de SARS-CoV-2 şi 219.156 de decese de COVID-19, potrivit unui bilanţ independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE.

Acest bilanţ publicat la 20:00 ora locală (00:00 GMT duminică) raportează 59.740 noi de contagieri în ultimele 24 de ore şi 701 noi decese.

Deşi New York nu mai este statul cu cel mai mare număr de contagieri raportate, rămâne în continuare unul dintre cele mai afectate din SUA ca număr al deceselor cu 33.347 de morţi, depăşind Peru şi Spania.

New York este urmat ca număr al deceselor de New Jersey (16.204), Texas (17.437), California (15.583) şi de Florida (15.917).

Alte state care au înregistrat un mare număr de decese sunt Massachusetts ((9.723), Illinois (9.452), Pennsylvania (8.442), Michigan (7.340).

În ce priveşte numărul de cazuri, California însumează873.324, urmată de Texas cu 847.605, de Florida cu 847.605 şi de New York cu 482.891 de contagieri

Bilanţul provizoriu al morţilor - 219.156 - a depăşit cu mult limita prevăzută în estimările iniţiale de Casa Albă, care a prognozat în cel mai rău dintre cazuri între 100.000 şi 240.000 de morţi provocate de pandemia de coronavirus.

Potrivit Institutului pentru Măsurători şi Evaluare în domeniul Sănătăţii (IHME) al Universităţii din Washington la 3 noiembrie când vor avea loc alegerile prezidenţiale în SUA, cifra deceselor va ajunge la 240.000, iar în jurul datei de 31 decembrie numărul morţilor ar putea ajunge la 370.000.
Sursa: Agerpres, 18-10-2020, Vizualizari 15
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.