Coronavirus: Vaccinul dezvoltat de Pfizer se bazează pe o tehnologie care nu a fost niciodată testată pe oameni

Dintre cele patru mari categorii de vaccinuri dezvoltate împotriva maladiei COVID-19, cea utilizată de grupul american Pfizer, care a anunţat luni că vaccinul său are o eficienţă de peste 90%, nu a fost niciodată testată. Ea se bazează pe o tehnologie nouă, denumită ARN mesager, informează AFP.

Toate vaccinurile au acelaşi scop: să determine sistemul nostru imunitar să recunoască virusul, să facă organismul să îşi activeze sisteme de apărare în manieră preventivă, pentru a neutraliza adevăratul virus dacă acesta ne infectează.

Vaccinurile convenţionale pot să conţină virusuri inactive (poliomielită, gripă), virusuri atenuate (rujeolă, febră-galbenă) sau pur şi simplu anumite proteine, denumite antigeni (hepatita B).

Dar, în cazul grupului Pfizer şi al partenerului său german BioNTech sau al companiei Moderna, care foloseşte aceeaşi tehnică, dar care nu a anunţat deocamdată rezultatele studiului său clinic de fază 3, în organismul voluntarilor sunt injectate mici fragmente de instrucţiuni genetice denumite ARN mesager, o moleculă care "spune" celulelor corpului uman ceea ce trebuie să sintetizeze pentru a se proteja. Orice celulă este o mini-uzină care produce proteine, în funcţie de instrucţiunile genetice din nucleul său.

ARN-ul mesager introdus în vaccin se inserează în celule şi preia controlul asupra acestor "maşinării" pentru a fabrica un antigen specific noului coronavirus: "spinii" coronavirusului, vârfurile sale deja uşor de recunoscut şi care se află la suprafaţa lui, permiţându-i să se ataşeze de celulele umane pentru a le penetra.

Acel spin, inofensiv în sine, va fi apoi detectat de sistemul imunitar, care va produce anticorpi, iar oamenii de ştiinţă speră că acei anticorpi vor rămâne timp îndelungat în organism, păstrând active sistemele sale de protecţie.

Odată injectat materialul genetic, "celulele aflate în locul de injectare vor începe să producă, într-o manieră tranzitorie, una dintre proteinele virusului, în cazul de faţă proteina S, proteina acelui spin", a explicat Christophe D'Enfert, directorul departamentului ştiinţific din cadrul Institutului Pasteur din Paris.

Impuls

Avantajul acestei metode constă în faptul că nu mai este nevoie să se cultive un agent patogen în laborator, deoarece organismul însuşi îndeplineşte această sarcină. Acesta este şi motivul pentru care astfel de vaccinuri pot fi dezvoltate mult mai rapid. Nu mai este nevoie de celule prelevate din ouă de găină (ca în cazul vaccinurilor antigripale) pentru a fabrica acest vaccin.

"Vaccinurile ARN au particularitatea interesantă de a putea fi produse foarte uşor şi în cantităţi foarte mari", a rezumat Daniel Floret, vicepreşedintele Comisiei tehnice de vaccinare din cadrul Înaltei Autorităţi pentru Sănătate din Franţa.

Trebuie notat faptul că nu este posibil ca ARN-ul să se integreze într-un genom uman, alcătuit din ADN. "ARN-ul, pentru a putea să se integreze în genom, trebuie să fie transcris în sens invers (în ADN) - procedură denumită retrotranscriere -, iar acest lucru nu se realizează în mod spontan în celule", a explicat Christophe D'Enfert.

În ceea ce priveşte proteina coronavirusului, ea "nu va putea fi produsă în permanenţă, sinteza ei se va opri", la fel ca pentru orice vaccin, deoarece sistemul imunitar va distruge celulele care produc proteina virală. "Procesul se va stinge, deci, de la sine", a explicat Bruno Pitard, cercetător la Inserm/Universitatea Nantes şi directorul unui start-up care lucrează la acest tip de vaccinuri.

Inconvenientul lor: vaccinurile bazate pe ARN mesager trebuie să fie stocate la temperaturi foarte joase. În cazul vaccinului dezvoltat de Pfizer, temperatura de stocare este de minus 70 de grade Celsius. Guvernul american a început de mai multe luni să implementeze logistica necesară.

În schimb, nu la fel stau lucrurile pentru vaccinurile cu ADN, care pot fi păstrate la temperatura mediului ambiant.

La ora actuală, niciun vaccin cu ADN sau cu ARN nu a fost încă aprobat pentru utilizare pe pacienţi umani. Vaccinuri cu ADN există deja pentru uz veterinar: pentru cai, câini şi somoni.

Pandemia de COVID-19 a reprezentat un uriaş impuls pentru companiile farmaceutice, în special datorită finanţărilor publice.

Guvernul american, la cererea preşedintelui Donald Trump, a semnat un contract de 1,95 miliarde de dolari cu Pfizer pentru livrarea a 100 de milioane de doze, dacă vaccinul dezvoltat de acest grup farmaceutic va fi aprobat.

Moderna, o companie americană de biotehnologie, a fost la rândul ei subvenţionată cu 2,5 miliarde de dolari pentru a dezvolta un vaccin propriu şi pentru a produce 100 de milioane de doze.

Toate aceste doze vor fi livrate în Statele Unite, care speră să înceapă vaccinarea persoanelor vulnerabile înainte de sfârşitul acestui an.

Dacă noua tehnologie se va dovedi eficientă, ea ar putea să deschidă calea pentru numeroase alte vaccinuri: Moderna dezvoltă deja de mai mulţi ani vaccinuri cu ARN mesager împotriva virusului Zika, gripei, virusului Epstein-Barr (mononucleoză), virusului respirator sinciţial (bronhiolită), citomegalovirusului (adeseori lipsit de gravitate, dar care poate să genereze riscuri pentru fetuşi), dar şi împotriva unor tipuri de cancer.