Costache anunţă că rezultatul analizelor asistentului medical suspect de coronavirus va fi gata în jurul orei 21.00

Data publicării: 12-02-2020

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat miercuri, referindu-se la asistentul medical suspect de infecţie cu coronavirus, că va exista un rezultat de la Institutul Matei Balş în cursul zilei de miercuri, în jurul orelor 21.00.

"Vom avea un rezultat, am înţeles, de la Matei Balş, în seara aceasta, în jurul orei 9,00 (21,00 - n.r.). (...) Am avut mai mulţi suspecţi de coronavirus, niciunul nu a fost confirmat. Avem un mecanism care funcţionează foarte bine, plus o colaborare între mai multe ministere. La nivel naţional avem o capacitate foarte bună de diagnostic şi nu numai în Bucureşti. Până la sfârşitul săptămânii vor fi şi alte două sau trei centre care au capacitate de diagnostic. Inclusiv Timişoara, am vorbit cu conducerea spitalului de acolo şi până la sfârşitul săptămânii inclusiv Timişoara va avea capacitate de diagnostic. Totul este de a scurta aceşti timpi de aşteptare pentru un diagnostic pozitiv", a declarat ministrul, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că protocolul pe care l-a pus în practică în momentul de faţă şi care este validat cu celelalte ministere este ca primii zece pacienţi să fie trataţi în Bucureşti într-o unitate specială la cel mai înalt nivel.

"S-a respectat acelaşi protocol ca pentru fiecare suspect de coronavirus din ultimul timp şi a fost transportat la Institutul de boli infecţioase cel mai apropiat, cu o structură de transport, cu izoletă şi tot protocolul a fost respectat. Pacientul este internat, după cum ştiţi, la Timişoara", a adăugat Costache.

El a menţionat că este important să nu se inducă o stare de panică în rândul populaţiei.

"Deocamdată, de duminică am instaurat carantină. (...) Şi am avut persoane care au venit din zona de maxim risc care au acceptat fără probleme această carantină", a precizat ministrul Sănătăţii.

Un tânăr de 25 de ani, care lucra ca asistent medical în Germania şi a revenit în România după ce a îngrijit mai mulţi bolnavi de coronavirus, este internat la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii, Virgil Musta.

Potrivit acestuia, medicii i-au recoltat tânărului probe medicale care vor fi trimise, spre analize, la Bucureşti.
Sursa: Agerpres, 12-02-2020, Vizualizari 47
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.