Creșterea prevalenței diabetului reprezintă o amenințare tot mai mare pentru piața muncii

Prevalența diabetului diagnosticat în Statele Unite a crescut considerabil în ultimele decenii, fiind estimată să atingă 18% până în anul 2060. În ciuda progreselor remarcabile în detectarea și tratamentul bolii, persoanele cu diabet continuă să se confrunte cu o povară semnificativă: complicații severe, mortalitate crescută și, nu în ultimul rând, penalizări economice durabile. Un nou studiu publicat în JAMA Health Forum aduce o contribuție valoroasă prin examinarea evoluției pe termen lung a indicatorilor de sănătate și performanță economică în rândul adulților cu diabet în perioada 1998–2018.
Cercetările anterioare au documentat faptul că persoanele cu diabet au o participare mai scăzută la piața muncii, venituri mai reduse și o probabilitate mai mare de a apela la ajutor de dizabilitate. Cu toate acestea, era neclar dacă îmbunătățirea stării de sănătate în ultimele două decenii s-a tradus și în progrese economice. Studiul actual a urmărit să evalueze această relație, examinând dacă decalajele în participarea la muncă și în utilizarea programelor de sprijin social s-au redus de-a lungul timpului.

Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Metodologie

Analiza s-a bazat pe date din sondajul National Health Interview Survey (NHIS) colectate între 1998 și 2018, incluzând peste 249.000 de adulți americani cu vârste între 40 și 64 de ani, dintre care aproximativ 25.000 aveau diabet diagnosticat. Au fost evaluate următoarele aspecte:

• Participarea la forța de muncă;
• Utilizarea beneficiilor de dizabilitate (SSI/SSDI);
• Internările spitalicești și frecvența contactului cu sistemul medical;
• Limitările activităților zilnice și ale muncii din cauza stării de sănătate;
• Mortalitatea (date corelate din registrul național al deceselor).

Analizele au utilizat modele statistice ajustate pentru caracteristici sociodemografice și comorbidități, fiind raportate diferențele marginale medii în timp.

Rezultate

1. Sănătatea s-a îmbunătățit substanțial

Între 1998 și 2018, persoanele cu diabet:

• Au raportat mai puține limitări ale activităților zilnice din cauza bolii;
• Au avut rate mai mici de spitalizare și contact medical frecvent;
• Au beneficiat de scăderi ale mortalității în perioada analizată.

De exemplu, diferența asociată diabetului în probabilitatea de spitalizare a scăzut de la 8,5 la 5,1 puncte procentuale, iar diferența în probabilitatea ca boala să limiteze activitățile s-a redus de la 14,9 la 9,1 puncte procentuale.

2. Performanța economică a rămas stagnantă

În ciuda progreselor în sănătate, participarea pe piața muncii în rândul persoanelor cu diabet a rămas cu aproximativ 20 de puncte procentuale sub cea a persoanelor fără diabet, fără îmbunătățiri semnificative în timp.

După ajustarea pentru factori demografici și de sănătate:

• Persoanele cu diabet au fost în continuare cu 8,4-11,2 puncte procentuale mai puțin active în câmpul muncii;
• Au avut o probabilitate cu 4,3-6,4 puncte procentuale mai mare de a beneficia de sprijin pentru dizabilitate (SSI/SSDI);
• Aceste diferențe nu au scăzut în timp, deși sănătatea generală s-a ameliorat.

Explicații posibile ale paradoxului

Autorii propun mai multe mecanisme care pot explica lipsa progresului economic:

• Schimbarea compoziției populației cu diabet: Odată cu îmbunătățirea detectării, tot mai mulți pacienți cu statut socio-economic scăzut și educație redusă sunt diagnosticați, ceea ce afectează în mod structural potențialul economic mediu al acestei populații.
• Extinderea supraviețuirii: Persoanele cu diabet trăiesc mai mult decât în trecut, dar pot acumula dizabilități sau limitări cronice care le afectează capacitatea de muncă pe termen lung.
• Schimbarea naturii muncii: Creșterea cerințelor fizice în unele sectoare sau lipsa adaptărilor pentru afecțiuni cronice pot duce la excluziune profesională, în special în rândul celor cu ocupații mai solicitante fizic.
• Persistența inegalităților educaționale și cognitive, care influențează nu doar accesul la îngrijire și prevenție, ci și abilitățile necesare pentru integrarea și menținerea în muncă.

Implicații pentru politici publice

Rezultatele studiului sugerează că:

• Este esențială integrarea intervențiilor de prevenție metabolică cu măsuri de sprijin economic și educațional;
• Extinderea accesului la muncă flexibilă și lucrul de acasă ar putea deschide noi oportunități pentru persoanele cu diabet, mai ales după experiența pandemiei COVID-19;
• Programele de prevenție și management al diabetului ar trebui să includă componente economice (ex. inserția profesională, reabilitare ocupațională);
• Este necesară monitorizarea impactului noilor terapii, inclusiv medicamentele anti-obezitate precum semaglutida, nu doar asupra sănătății, ci și asupra capacității de muncă și integrării sociale.

Concluzii

Deși ultimii 30 de ani au adus progrese notabile în sănătatea persoanelor cu diabet, acest lucru nu s-a reflectat în o ameliorare echivalentă a performanței economice. Persistența penalizărilor economice semnalează o problemă structurală care nu poate fi rezolvată doar prin inovație medicală, ci necesită abordări sistemice care să includă educație, adaptare ocupațională și politici sociale coerente.

Pentru a combate eficient povara economică a diabetului, este crucial ca intervențiile viitoare să vizeze nu doar controlul bolii, ci și contextul socio-economic în care trăiesc pacienții. Numai astfel se poate rupe cercul vicios al bolii cronice și al excluderii economice.