Creşterea ''severă'' a greutăţii corporale la vârste înaintate, asociată cu apariţia demenţei (studiu)

Data publicarii: 21-05-2019

Persoanele vârstnice care se confruntă cu o modificare semnificativă a greutăţii corporale prezintă un risc ridicat de instalare a demenţei, sugerează o cercetare recentă, citată luni de Press Association.

În urma unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific BMJ Open a fost identificată o asociere între schimbările Indicelui de Masă Corporală (IMC) şi dezvoltarea demenţei.

Concluziile studiului realizat de oameni de ştiinţă din Coreea de Sud sugerează importanţa menţinerii unui stil de viaţă sănătos la vârstă înaintată.

Cercetătorii au analizat date prelevate de la peste 67.000 de persoane cu vârste cuprinse între 60 şi 79 de ani. IMC a fost măsurat între anii 2002-2003 şi din nou în 2004-2005, iar incidenţa demenţei a fost monitorizată o perioadă medie de cinci ani, între 2008 şi 2013.

Bărbaţii şi femeile care au trecut prin schimbări rapide de greutate corporală - definite drept o creştere sau o scădere cu 10% a IMC pe parcursul a doi ani - au prezentat un risc mai mare cu 20% de demenţă în comparaţie cu cele a căror greutate a fost stabilă, au notat cercetătorii.

Oamenii de ştiinţă sugerează că o creştere în greutate, şi procentul mai mare de grăsime asociat, poate influenţa dezvoltarea demenţei. Ei au notat că pierderea din greutate ar constitui un prim simptom al afecţiunii.

''Atât creşterea cât şi pierderea din greutate pot constitui un risc semnificativ asociat cu demenţa'', au notat specialiştii.

''Acest studiu a relevat că, la vârste înaintate, creşterea severă în greutate, diabetul necontrolat, fumatul şi activitatea fizică redusă au un efect negativ asupra dezvoltării demenţei'', se arată în studiu.

''Rezultatele noastre sugerează că un control permanent al greutăţii corporale, managementul bolii şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos sunt benefice în prevenţia demenţei, chiar şi la vârste înaintate'', au explicat oamenii de ştiinţă.
Sursa: Agerpres, 21-05-2019, Vizualizari 86
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.