ROmedic Firme medicale Medicamente, vitamine, suplimente nutritive

Recomandari utile

Principala cauză a apariţiei bolilor rezidă în faptul că organismul uman, neavând o imunitate perfectă, nu mai face faţă atacurilor factorilor patogeni şi astfel se îmbolnăveşte. Aceşti factori nocivi provin atât din interior (alimentaţia proastă, modul pesimist de gândire), cât şi din exterior (stres, poluarea atmosferică şi fonică, radiaţiile telefoanelor mobile, schimbările climaterice majore care sunt din ce în ce mai evidente în zilele noastre).


Tocmai aici intervine acţiunea spectaculoasă a acestei răşine: -prin administrarea ei sistematică este activată la maxim imunitatea fiinţei umane ajungând astfel să elimine toţi viruşii şi agenţii nocivi existenţi în organism şi totodată protejând-o de acţiunea unor noi “dusmani” ai sănătăţii noastre. Răşina Mumie reface practic întreaga structură bioenergetică a organismului uman, comportându-se ca un coordonator perfect al funcţiilor noastre vitale şi somatice.


- este foarte important ca doza de răşină Mumie să fie luată pe stomacul gol cu cel puţin 1/2 h înainte de masă, în special dimineaţa.
- nu consumaţi alcool în timpul curei.
- în cazul afecţiunilor, precum: anemie, în stări de devitalizare, surmenaj fizic si psihic, în perioade cu efort fizic, intelectual sporit (examene, concursuri etc.)-, în depresie, nervozitate, afecţiuni ale aparatului respirator, sistemului urinar şi reproducător, în medicina indiană şi cea tibetană este recomandat ca doza indicată de răşină Mumie să fie suptă până se topeşte integral în gură, astfel proprietăţile tonice şi curative fiind asimilate direct la nivelul corpului bioenergetic. Pentru a atenua gustul amar puternic, se
poate combina cu miere.
- în cazul afecţiunilor grave şi cronice, este recomandată efectuarea unei serii de 4-5 cure, a câte 30 de zile fiecare cu 10 zile pauză.
- pentru sportivi sau cei care fac antrenamente gen fitness, aerobic, bodybuilding, arte martiale etc. se recomandă administrarea unei doze de răşină (în funcţie de greutatea corpului) de 3 ori/zi.
- pentru a avea un ritm activ şi tonic de viaţă, se recomandă administrarea cu scop profilactic a 0,2 - 0,3 gr. Mumie de 1 – 2 ori pe zi.
- administrarea sistematică a răşinei Mumie încetineşte extraordinar de mult procesul de îmbătrânire biologic a organismului, mărind speranţa de viaţă cu 10 - 14 ani, dăruind astfel longevitate.
- medicina indiană Ayurveda recomandă ca răşina Mumie să fie administrată cu miere, pentru calitatea ei de a conduce proprietăţile curative ale răşinei până în cele mai adânci ţesuturi.
- este indicat să se administreze răşina Mumie în combinaţie cu sucuri naturale de fructe sau legume, astfel eficienţa administrării creşte extraordinar de mult.
- datorită acţiunii sale de reglare a metabolismului, Mumie arde grăsimile în exces, ceea ce are ca efect scăderea în greutate până la o greutate normală a persoanelor obeze, dar fără a avea ca efect secundar stări de leşin, anemie sau anorexie.