Debutul timpuriu al bolii Alzheimer se asociază cu o evoluție mai rapidă a simptomelor

©

Autor:

Debutul timpuriu al bolii Alzheimer se asociază cu o evoluție mai rapidă a simptomelor

Boala Alzheimer este cea mai frecventă cauză de demenţă, care împreună cu demenţa vasculară și cea frontotemporală reprezintă mai mult de 92% din cazurile din întreaga lume.
În cadrul unui studiu publicat în Journal of Alzheimer‘s Disease cercetătorii de la Universitatea din Flinders au analizat 30 de lucrări, care analizau relația dintre vârsta de debut a simptomelor și efectele demenţei asupra funcționalității, cogniţiei și comportamentului.


Această analiză a arătat că, în medie, persoanele care aveau un debut timpuriu al bolii, sub 65 ani, se confruntau cu o evoluție mai rapidă a simptomelor, cu afectarea memoriei şi a altor funcţii cerebrale importante.


Aceste informații pot fi folosite mai departe pentru planificarea monitorizării pacienților cu un debut precoce al bolii, aceștia necesitând o supraveghere mai atentă a evoluției, dar si un acces mai rapid la sistemul de suport. Toate acestea în contextul în care persoanele diagnosticate la o vârstă relativ tânără sunt deosebit de afectate, mai ales că debutul simptomelor se suprapune cu o perioada în care financiar, profesional și personal sunt încă foarte active și au multe responsabilități.


Cu toate acestea, există și factori de risc modificabili care trebuie luați în calcul și care pot întârzia debutul bolii.

Exercițiile fizice regulate, controlul factorilor de risc vascular cum sunt hipertensiunea arterială și fumatul, evitarea traumatismelor cerebrale și tratamentul pierderii auzului, evitarea izolării sociale - sunt toți factori ce pot contribui la scăderea riscului sau la o instalare mai târzie a afecțiunii.

Aplicarea cu întârziere a acestor măsuri poate avea un impact important asupra calității vieții pe termen lung.

sursa: News Medical
foto: Flinders University


Data actualizare: 24-05-2022 | creare: 24-05-2022 | Vizite: 264
Bibliografie
People with young-onset Alzheimer’s experience faster symptom progression than older counterparts, link: https://www.news-medical.net/news/20220516/People-with-young-onset-Alzheimere28099s-experience-faster-symptom-progression-than-older-counterparts.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Anxietatea, gelozia și indispoziția la femei au fost asociate cu creșterea riscului de Alzheimer
  • Sforăitul și apneea de somn, asociate cu un declin cognitiv prematur
  • Ar putea un simplu test de salivă să depisteze boala Alzheimer?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum