DIN PASIUNE PENTRU SANATATEA SI FRUMUSETEA PIELII!
ROmedic Cabinete medicale Bacau Cabinete Dermatologie estetică și cosmetică medicală Dermatologie estetică și cosmetică medicală Bacau

MICRODERMABRAZIUNEA

Microdermabraziunea este o procedura non-invaziva, de peeling mecanic, prin care este indepartat stratul superficial al pielii, pentru a expune o piele curata, proaspata, catifelata, cu un aspect intinerit, luminos.
Reprezinta una dintre cele mai populare terapii de rejuvenare, datorita perioadei minime de recuperare ( printre primele 5 tehnici dermatocosmetice folosite in SUA, alaturi de injectarile de fillere si toxina botulinica).
Procedura este nedureroasa, nu necesita anestezie, nu necesita timp de recuperare, este extrem de sigura pentru orice tip de piele, poate fi utilizata pentru a trata regiuni anatomice variate (fata, gat, decolteu, spate, brate, antebrate, coate, maini, etc).
Un singur tratament de microdermabraziune exfoliaza pielea cat 3 peeling-uri chimice cu acid glicolic 3% sau cat un peeling cu acid glicolic 70% (mult mai greu de suportat datorita durerii asociate).
Microdermabraziunea este indicata in urmatoarele situatii: ten seboreic, cu tendinta la acnee, comedoane albe sau negre, pori dilatati, piele agresata de soare (deshidratata, cu pete, riduri fine), ten uscat, piele cu textura rugoasa, keratoza pilara, cicatrici diverse, vergeturi (in primii 2 ani de evolutie), asociat cu alte proceduri dermatoestetice (peeling chimic, laser, etc).
Procedura consta in "netezirea" tegumentului cu ajutorul unui aparat ce realizeaza un vacuum variabil ca intensitate, prin care se aspira stratul de piele exfoliat in urma abraziunii efectuate de capatul incrustat cu diamante al piesei de mana. Se efectueaza mai multe pasaje in cursul fiecarei proceduri, insistandu-se pe cicatrici sau zone pgmentate.
Efectul imediat al procedurii consta intr-o piele mai neteda, mai hidratata (tehnica favorizeaza absorbtia substantelor hidratante), cu un efect de "stralucire" a pielii si o textura mult imbunatatita.
Dupa 3 tratamente se observa imbunatatirea semnificativa in ceea ce priveste luminozitatea pielii, petele superficiale de culoare, porii dilatati, ridurile fine. O serie de tratamente consta in 4-12 proceduri, distantate la 1-2 saptamani, avand in plus un efect de activare a remodelarii dermului si in consecinta de intinerire a pielii, dupa proceduri repetate.