Diabetul nediagnosticat: 1 din 3 adulți români cu glicemie crescută nu știe

De ce diabetul „tăcut" este atât de răspândit

Diabetul de tip 2 are o particularitate periculoasă: în stadiile incipiente este, frecvent, asimptomatic. Glicemia crește treptat, fără semne evidente, iar diagnosticul poate fi întârziat, de regulă, cu 4 până la 8 ani de la debutul real al bolii^[4].

Acest lucru explică de ce atât de mulți oameni au diabet fără să știe: în absența simptomelor, nu există un motiv evident care să-i ducă la medic. Or, tocmai în această perioadă „tăcută", hiperglicemia produce, lent, leziuni asupra organelor. De aceea, depistarea diabetului nu se poate baza pe așteptarea simptomelor — ele apar adesea târziu, când boala este deja avansată sau au apărut complicații^[4].

Cifrele: cât de mulți nu știu

Statisticile sunt elocvente. La nivel internațional, o proporție importantă a persoanelor cu diabet de tip 2 nu este diagnosticată: de exemplu, date din SUA au arătat că aproximativ 36% dintre adulții cu diabet de tip 2 erau nediagnosticați — adică, în mare, unul din trei^[4].

La aceasta se adaugă un grup și mai mare: persoanele cu prediabet (glicemie crescută, dar sub pragul de diabet), dintre care marea majoritate nu știu că îl au. Analizele arată că, dintre milioanele de adulți care îndeplinesc criteriile de screening, un număr uriaș au prediabet nedetectat și o parte au diabet nediagnosticat^[3]. Cu alte cuvinte, „vârful aisbergului" (cazurile diagnosticate) ascunde un număr mare de persoane cu glicemie crescută care nu sunt conștiente de problema lor^[3].

Situația în România

Și în România, diabetul este o problemă majoră de sănătate publică. Studiul PREDATORR, cel mai amplu studiu național care a evaluat prevalența diabetului în populația adultă, a arătat o prevalență a diabetului de tip 2 de aproximativ 11,6% (diagnosticat), plus o proporție suplimentară de cazuri nediagnosticate, prevalența fiind mai mare la bărbați și la vârstnici^[1].

La acestea se adaugă o prevalență ridicată a prediabetului. Conform datelor (inclusiv estimările Federației Internaționale de Diabet), România se numără printre primele țări din Europa ca număr de cazuri, iar numărul total de persoane cu diabet — diagnosticate și nediagnosticate — este estimat la peste 1,5 milioane^[1]. Aceste cifre arată că diabetul nediagnosticat și prediabetul afectează un număr foarte mare de români, mulți fără să știe^[1].

De ce contează: complicațiile „tăcute"

Problema diabetului nediagnosticat nu este doar statistică — ține de consecințe reale. În anii în care boala evoluează nedetectată, hiperglicemia afectează, în tăcere, multiple organe^[4].

Diabetul de tip 2 crește semnificativ riscul mai multor complicații grave: insuficiență renală, orbire (retinopatie), amputații ale membrelor inferioare (prin afectarea nervilor și a vaselor), boli de inimă și accident vascular cerebral, boală vasculară periferică, demență și depresie^[3]. Multe dintre aceste leziuni încep înainte de diagnostic, în perioada asimptomatică — de aceea, o persoană poate fi diagnosticată cu diabet abia când apare deja o complicație. Tocmai aceasta este miza depistării precoce: să intervii înainte ca leziunile tăcute să devină ireversibile^[3].

Soluția: screeningul

Răspunsul la problema diabetului nediagnosticat este screeningul — testarea persoanelor (chiar asimptomatice) pentru a depista diabetul și prediabetul^[2]. Screeningul adulților asimptomatici permite depistarea, diagnosticul și tratamentul mai devreme, cu scopul de a îmbunătăți sănătatea^[2].

Testele folosite sunt simple: glicemia à jeun (pe nemâncate), hemoglobina glicozilată (HbA1c) sau testul de toleranță la glucoză^[2]. Ghidurile recomandă screeningul mai ales la persoanele cu factori de risc: vârstă peste 35-45 de ani, supraponderalitate/obezitate, antecedente familiale de diabet, hipertensiune, sedentarism, diabet gestațional în antecedente sau sindrom de ovar polichistic^[2]. Depistarea precoce a prediabetului este deosebit de valoroasă, deoarece permite intervenții (schimbarea stilului de viață) care pot preveni progresia spre diabet^[3].

Ce poți face în practică

Mesajul practic este simplu: nu aștepta simptomele ca să afli dacă ai glicemia crescută. Dacă ai peste 35-45 de ani sau ai factori de risc (greutate în plus, istoric familial de diabet, hipertensiune, sedentarism), cere medicului o analiză a glicemiei (sau HbA1c), chiar dacă te simți bine^[2].

Un control de rutină periodic, care include glicemia, poate depista din timp un prediabet sau un diabet incipient. Dacă rezultatul arată un prediabet, vestea bună este că poți acționa: schimbarea stilului de viață (alimentație echilibrată, scădere în greutate, activitate fizică regulată) poate preveni sau întârzia mult apariția diabetului^[3]. Dacă ai deja diabet nediagnosticat, depistarea lui permite începerea tratamentului și prevenirea complicațiilor. Practic, o simplă analiză te poate scoate din statistica „celor care nu știu" și îți poate proteja sănătatea pe termen lung^[2].

Ce semne pot, totuși, să apară

Deși diabetul de tip 2 este frecvent „tăcut", uneori apar semne subtile, ușor de ignorat sau de pus pe seama altor cauze. Acestea includ: sete crescută și gură uscată, urinări mai frecvente (mai ales noaptea), oboseală persistentă, vedere încețoșată tranzitorie, vindecarea mai lentă a rănilor, infecții repetate (urinare, cutanate, fungice) și, uneori, scădere în greutate inexplicabilă^[4].

Problema este că aceste semne sunt nespecifice și se instalează gradual, astfel încât multe persoane le atribuie oboselii, stresului sau înaintării în vârstă, fără a se gândi la diabet. De aceea, prezența unor astfel de simptome ar trebui să te ducă la o analiză a glicemiei — dar, și mai important, absența lor nu garantează că glicemia este normală. Tocmai pentru că boala poate fi complet silențioasă, screeningul activ (testarea chiar fără simptome) rămâne cea mai sigură cale de depistare precoce^[4].

Prevenția diabetului de tip 2

O veste încurajatoare este că diabetul de tip 2 poate fi, în mare măsură, prevenit sau întârziat, mai ales în stadiul de prediabet. Intervențiile asupra stilului de viață s-au dovedit foarte eficiente în acest sens^[3].

Măsurile-cheie sunt: menținerea unei greutăți sănătoase (chiar și o scădere modestă în greutate, de 5-7%, reduce semnificativ riscul la persoanele cu prediabet), o alimentație echilibrată (bogată în legume, fibre, cereale integrale, săracă în zahăr și produse ultraprocesate) și activitate fizică regulată (aproximativ 150 de minute pe săptămână)^[3]. La persoanele cu risc foarte mare, medicul poate recomanda și măsuri suplimentare. Aceste schimbări nu doar previn diabetul, ci aduc beneficii pentru întreaga sănătate (inimă, tensiune, greutate). Combinate cu screeningul (care depistează din timp prediabetul, oferind ocazia de a interveni), ele reprezintă cea mai bună strategie împotriva valului tăcut de diabet nediagnosticat^[3].

Mituri frecvente

Un mit periculos este că „dacă nu am simptome, sigur nu am diabet"^[4]. De fapt, diabetul de tip 2 este frecvent asimptomatic ani de zile, iar mulți oameni îl au fără să știe.

Un alt mit este că „diabetul apare brusc și se simte clar"; de fapt, glicemia crește treptat, iar complicațiile se dezvoltă în tăcere înainte de diagnostic^[4]. Există și ideea că „prediabetul nu e o problemă reală"; de fapt, prediabetul este un semnal de alarmă și o șansă de a preveni diabetul prin schimbarea stilului de viață^[3]. În fine, mulți cred că „doar persoanele obeze fac diabet"; de fapt, deși obezitatea este un factor major, diabetul poate apărea și la persoane cu greutate normală, mai ales cu istoric familial^[2].

De reținut

Diabetul de tip 2 este frecvent asimptomatic ani de zile, motiv pentru care o mare parte dintre persoanele cu glicemie crescută nu știu că o au — în multe populații, aproximativ unul din trei adulți cu diabet este nediagnosticat, iar prediabetul este, în mare parte, necunoscut. În România, datele arată o prevalență mare (peste 1,5 milioane de persoane afectate, multe nediagnosticate)^[1].

Miza este reală: în perioada „tăcută", hiperglicemia produce leziuni (renale, oculare, nervoase, cardiovasculare). Soluția este screeningul — o simplă analiză a glicemiei sau HbA1c, mai ales dacă ai factori de risc. Nu aștepta simptomele: cere medicului o testare, iar dacă ai prediabet, schimbarea stilului de viață poate preveni diabetul^[2].

Concluzii

Diabetul de tip 2 evoluează frecvent fără simptome, iar diagnosticul poate întârzia 4-8 ani — de aceea, o mare parte dintre persoanele cu glicemie crescută nu știu că o au. Statisticile arată că, în multe populații, aproximativ unul din trei adulți cu diabet este nediagnosticat, iar prediabetul (un grup și mai mare) este, în marea majoritate, necunoscut. În România, studiul PREDATORR și estimările internaționale indică o prevalență mare a diabetului (peste 1,5 milioane de persoane afectate, multe nediagnosticate, plus prediabet frecvent), țara fiind printre primele din Europa. Problema contează pentru că, în anii nedetectați, hiperglicemia produce, în tăcere, complicații grave (renale, oculare, nervoase, cardiovasculare). Soluția este screeningul: teste simple (glicemie à jeun, HbA1c), recomandate mai ales la persoanele cu factori de risc (vârstă, obezitate, istoric familial, hipertensiune). Mesajul-cheie: nu aștepta simptomele — o simplă analiză poate depista din timp un prediabet (reversibil prin stil de viață) sau un diabet incipient, protejându-te de complicațiile tăcute ale unei boli pe care prea mulți o au fără să știe.