Diferentele dintre oameni sunt rezultatul rearanjarii unor lanturi intregi de ADN si nu ale mutatiilor unor gene singulare

Data publicării: 28-09-2007

Noile studii realizate in domeniul geneticii indica faptul ca deosebirile individuale dintre oameni tin mai mult de rearanjarea unor lanturi intregi de molecule ADN decat de mutatiile suferite de diferite gene in parte, conform unui studiu publicat de revista Science, informeaza vineri AFP receptionata de Rompres.
    Tehnica utilizata in studiul ce a dus la aceasta descoperire poarta denumirea de Paired-End Mapping si a permis descoperirea a peste 1.300 de variatii structurale in cazul genomului a doua femei de etnii diferite, una cu descendenta africana, iar cealalta cu descendenta europeana.
    Acest studiu demonstreaza ca genomul in cazul celor doua femei, catene intregi de ADN, au fost inversate si/sau recombinate, explica Michael Snyder, profesor de biologie moleculara la Universitatea Yale din Connecticut, coordonatorul acestui studiu.
    Descoperirea la care au ajuns geneticienii de la Yale a dus la concluzia ca aceste variatii structurale ale genomului au un rol mai important in stabilirea diferentelor anatomice dintre oameni decat mutatiile care se produc in diferite gene, sustine si Jan Korbel, din partea Laboratorului European de Biologie Moleculara cu sediul  in Germania, care a participat la randul sau la realizarea acestui studiu.
    "Studiul nostru demonstreaza ca un numar considerabil dintre trasaturile individuale omenesti sunt rezultatul unor rearanjari ale catenelor de ADN", subliniaza si Michael Snyder.
Sursa: Rompres, 28-09-2007, Vizualizari 1490
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.