Directorul OMS: ''Nu e sigur că va exista un vaccin împotriva COVID-19, poate peste un an''

Data publicării: 26-06-2020

Nu este sigur că oamenii de ştiinţă vor putea să creeze un vaccin eficient împotriva noului coronavirus, SARS-CoV-2, care a declanşat pandemia de COVID-19, însă ar putea fi nevoie să treacă un an până când va putea fi obţinut un astfel de tratament, a declarat joi directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, citat de Reuters.

Adresându-se prin video-conferinţă deputaţilor din Comisia pentru Sănătate a Parlamentului European, Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că dacă un astfel de vaccin va deveni realitate, atunci el va trebui să devină un bun public, disponibil pentru toţi oamenii din lume.

"E foarte greu să spunem cu siguranţă că vom avea un vaccin. Nu am avut niciodată un vaccin împotriva vreunui coronavirus. Aşadar, acesta ar fi, atunci când va fi descoperit şi sperăm că va fi descoperit, primul vaccin de acest tip", a declarat directorul OMS.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a anunţat că OMS are în vedere peste 100 de vaccinuri-candidate, dintre care unul se află într-un stadiu avansat de dezvoltare.

"Să sperăm că va exista un vaccin, estimările spun că am putea avea un vaccin peste un an. Dacă procedurile sunt accelerate, ar putea dura ceva mai puţin decât un an, însă doar cu câteva luni. Aşa spun oamenii de ştiinţă", a adăugat directorul OMS.
Sursa: Agerpres, 26-06-2020, Vizualizari 11
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.