Doamne care conduc spitale în Timişoara: Pe lângă performanţele profesionale, marile realizări rămân copiii

Data publicarii: 09-03-2018

În lumea manageriatului, care pare predestinată bărbaţilor, două dintre marile unităţi medicale ale Timişoarei, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă şi Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş", sunt conduse de femei care, pe lângă performanţele profesionale, recunosc că cele mai mari realizări ale vieţii rămân copiii.

Fiinţe sensibile, ele sunt chemate la o datorie care implică multă responsabilitate, fermitate, profesionalism. La toate acestea se adaugă arta de a stimula colectivul pe care-l conduc într-o atmosferă armonioasă, care conferă curajul de a face şi dorinţa de a performa.

Doctor ginecolog Maria-Olimpia Oprea este managerul Spitalului Clinic Municipal Timişoara (Clinicile Noi), medicul care a reuşit să elaboreze proiecte cu finanţare europeană în valoare de 7 milioane de euro. Ea crede că femeile ajung anevoios în funcţii de conducere, iar odată ajunse în vârful piramidei, sunt privite de multe ori cu neîncredere, într-o lume considerată a bărbaţilor.

Spitalul pe care-l manageriază are o notă distinctă pentru că întreaga conducere aparţine unui număr de cinci femei care au reuşit să formeze o echipă puternică pentru atragerea fondurilor europene şi să ofere pacienţilor toate medicamentele sau materialele sanitare de care au nevoie, fără să fie nevoiţi să le cumpere.

"Atunci când este vorba despre o femeie, lumea nu-i conferă atâta încredere cât i se acordă unui bărbat. Din start, noi femeile pornim cu o tară. Este o discriminare. (...) La Clinicile Noi suntem doar femei în conducerea spitalului, iar treaba merge foarte bine. Directoarea de pe financiar duce spitalul în spate de foarte mulţi ani, nu avem probleme, nu avem datorii, pacienţii noştri nu îşi cumpără medicamente sau material sanitare (...). Eu încerc să-mi fac treaba, să fiu corectă în relaţiile cu angajaţii, să dezvolt spitalul. Am avantajul experienţei în scrierea de proiecte pe fonduri europene şi asta m-a ajutat foarte mult să dezvolt multe proiecte europene, iar dacă se vor aproba, vom avea peste 15 milioane de euro", a spus, pentru AGERPRES, Maria-Olimpia Oprea.

Aceasta a subliniat că echipa pe care a format-o a reuşit să demonteze zicala potrivit căreia o femeie într-o funcţie de şef este prea mult, iar unde sunt două, este deja un război.

"Sunt preocupată de munca mea şi încerc să nu răspund loviturilor. Totul este să vrei. Nu consider că este foarte greu pentru mine acum, era mai greu când eram singură pe trei proiecte europene de 7 milioane de euro. Acum am ajutoare, am format şi o echipă pe proiecte europene. Suntem cinci femei în conducerea spitalului şi nu e război, pentru că tragem toate în acelaşi sens", a mai spus Maria-Olimpia Oprea.

Dincolo de problemele profesionale stă marea realizare a vieţii Mariei-Olimpia Oprea, fiul său. Iar în faţa mamei se pleacă până şi medicul Oprea, care a ajutat, la rândul său, la venirea pe lume a mii de copii, ca ginecolog.

"Copilul este cea mai mare realizare a mea. Are 19 ani, este student la Informatică la King's College din Londra şi am fost cea mai fericită când mi-a spus că eu sunt modelul lui în viaţă, pentru că am foarte multe realizări. Nu mi-a fost uşor, mai ales la început; şi acum am mari emoţii la fiecare zbor cu avionul, dar a fost alegerea lui. A fost olimpic şi putea să intre la Universitatea de Vest Timişoara cu media 10, dar el şi-a ales acest parcurs. Vrea să revină în ţară, dar are şi acolo mulţi colegi din Timişoara, sunt 17 români în anul I la Informatică, iar preşedintele Societăţii de Robotică este român. Mă bucur pentru el că mai cunoaşte şi un alt mod de viaţă", a detaliat Maria-Olimpia Oprea.

Elena Voichiţa Lăzureanu, cadru didactic la disciplina Infecţioase II a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, este manager general al Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş".

Aceasta reuşeşte să facă faţă condiţiei de femeie manager, chiar dacă resimte o oarecare discriminare într-un "imperiu" al bărbaţilor, punctând doar faptul că nu poate invita niciodată un bărbat la o cafea sau la un prânz decât într-un cadru strict oficial pentru "că se dă o anumită conotaţie".

"Nu pot spune că este greu, este vorba doar despre o capacitate de a asculta, de a fi deschis, de a încerca să înţelegi ce este dedesubtul tuturor lucrurilor şi de a fi atentă la detalii. Nu sunt impulsivă, îmi cântăresc bine vorbele, pun în balanţă toate informaţiile. Este mai greu într-o lume încă destul de mult considerată a bărbatului, pentru că, în general, conducerea este percepută ca fiind masculină. Este o discriminare puţin, uneori când mergi la şedinţe la care sunt preponderent bărbaţi, există o reticenţă reciprocă, dar bucuroşi le-om duce toate. Cel mai dificil pentru o femeie manager este să pătrunzi în această lume a bărbatului, dar dacă reuşeşti să te poziţionezi la acelaşi nivel cu el, se mulează. Cel mai greu mi se pare faptul că eu nu pot să invit niciodată un bărbat 'hai să bem o cafea' sau 'hai să ne vedem la un prânz', pentru că se dă o anumită conotaţie. Ne vedem în cadru strict oficial", a spus, pentru AGERPRES, dr. Elena Voichiţa Lăzureanu.

Dar femeia rămâne stăpână peste cel mai frumos dar al vieţii - copiii.

"Cel mai frumos lucru pentru mine rămân copiii şi familia, copiii sunt încununarea oricărei activităţi a femeii, iar la mine, cum Dumnezeu mi-a dat gemene care au 12 ani acum, această bucurie este dublă. În afară de copii, mă bucură să pot face ceea ce-mi place cel mai mult profesional, medicina, pentru că este marea mea iubire, nu managementul. Îmi plac călătoriile şi să văd lumea", a adăugat Elena Voichiţa Lăzureanu.

Medicul îşi doreşte ca la spital să ajungă cât mai puţini bolnavi, dar şi să se finalizeze reamenajarea întregului pavilion de Pneumologie, parterul şi jumătate dintr-un etaj fiind deja modernizate, în lucru rămânând încă un etaj şi jumătate.
Sursa: Agerpres, 09-03-2018, Vizualizari 186
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.