Dr. Cristina Costas: Medicul de familie ar trebui să rezolve circa 80 - 90% din nevoile populaţiei

Data publicării: 20-05-2019

Medicul de familie, ca verigă primară în lanţul de îngrijire a populaţiei, prin cunoştinţele sale profesionale şi atribuţiile pe care le are ar trebui să rezolve circa 80 - 90% din nevoile oamenilor, a declarat pentru AGERPRES medicul Cristina Costas, în contextul marcării, pe 19 mai, a Zilei Internaţionale a Medicului de Familie.

Dr. Cristina Costas spune că pentru pacienţi medicul de familie ar trebui să reprezinte omul de "încredere".

"Acesta reprezintă 'poarta de intrare' a pacienţilor în sistemul de sănătate. El coordonează circuitul pacientului în sistemul de servicii medicale, colaborând cu toate celelalte specialităţi medicale", susţine doctorul.

Atribuţiile sale în sfera serviciilor medicale sunt complexe, putând fi grupate în mai multe categorii: preventive, curative, educaţionale, administrativ-organizatorice, cercetare ştiinţifică.

Potrivit dr. Costas, structura sistemului naţional de sănătate ar trebui privită ca o piramidă cu interconexiuni structurale şi funcţionale permanente şi complexe între toate departamentele şi specialităţile medicale: nivelul I - îngrijiri primare de sănătate, care ar trebui să rezolve circa 90% din nevoile medicale ale populaţiei, nivelul II - îngrijiri secundare de sănătate, care să rezolve 9% din nevoile medicale ale populaţiei, nivelul III - îngrijiri terţiare de sănătate, care ar trebui să rezolve 1% din nevoile medicale ale populaţiei, nivelul IV - Ministerul Sănătăţii şi Familiei, care stabileşte legi, programe, politici de sănătate, coordonează şi evaluează serviciile medicale furnizate de nivelele I, II şi III. În prezent, din păcate, spune medicul, procentele nu sunt cele menţionate, balanţa fiind net crescută la nivelurile II şi III, ceea ce implică costuri nejustificate. Astfel se pierd fonduri substanţiale, care utilizate la nivelul I ar avea un impact pozitiv pe termen lung asupra stării de sănătate a populaţiei.

Dr. Cristina Costas spune că un rol important în medicina de familie îl are prevenţia. Ea se referă la orice tip de activitate care contribuie la menţinerea stării de sănătate, reducerea morbidităţii (îmbolnăvirii) şi mortalităţii printr-o anumită afecţiune. Prevenţia poate fi primară, secundară şi terţiară, medicina de familie ocupându-se mai ales de cea primară şi secundară. Serviciile preventive primare şi secundare privesc mai ales indivizii asimptomatici sau presimptomatici.

Medicul de familie explică faptul că prevenţia primară preîntâmpină apariţia bolilor prin măsuri aplicate mediului şi individului. Prin prevenţia secundară se face identificarea şi tratarea persoanelor asimptomatice sau presimptomatice (prin metode clinice şi paraclinice, inclusiv metoda screeningului), înaintea apariţiei semnelor clinice de debut sau de evolutivitate - depistarea cât mai precoce a bolilor. Prevenţia terţiară - reducerea impactului negativ al bolii asupra organismului şi prevenirea complicaţiilor (presupune prevenirea agravării bolilor şi complicaţiilor acesteia).

"Medicii de familie care asigură asistenţa medicală preventivă trebuie să fie capabili să stabilească o legătură cu pacientul astfel încât acesta să devină conştient de avantajele evitării unui comportament cu risc crescut şi să trăiască sănătos; să cunoască cauzele de morbi-mortalitate pe grupe de vârstă pentru a evalua riscurile la care sunt expuşi pacienţii săi; să asigure consilierea pacienţilor şi să se adapteze la nevoile individuale ale pacienţilor, funcţie de vârstă, sex şi statusul socio-economic; să colaboreze cu ceilalţi specialişti, cadre medii sau lucrători ai serviciilor sociale pentru a rezolva în ansamblu problemele pacientului; de cele mai multe ori trebuie să fie disponibili 24 ore din 24; să urmărească evoluţia pacientului", afirmă medicul.

Dr. Cristina Costas concluzionează că ieftinirea asistenţei medicale moderne s-ar realiza prin rezolvarea directă de către medicii de familie a problemelor de sănătate ale pacienţilor, eliminând astfel investigaţiile şi tratamentele inutile, uneori prea costisitoare; accesul la serviciile de specialitate trebuie să fie facilitat de medicul de familie, care are rolul de îndrumător al respectivelor îngrijiri.

Organizaţia Mondială a Medicilor de Familie, formată din peste 140 de membri, a desemnat data de 19 mai drept Ziua Internaţională a Medicului de Familie.
Sursa: Agerpres, 20-05-2019, Vizualizari 215
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.