ROmedic Cabinete medicale Oradea Cabinete Medicină alternativă și naturistă Medicină alternativă și naturistă Oradea

Procedura ce poate fi realizata la cabinet Dr. Stoicovici Alina - Gemoterapia

Gemoterapia este o terapie naturala care utilizeaza extracte obtinute din muguri si parţi tinere din plante. Gemoterapia le păstrează nealterate proprietăţile, astfel plantele au efecte puternice, asemănătoare medicamentelor, fără să producă însă efectele secundare pe care le au medicamentele de sinteză. Extractele din muguri si mlădiţe au ca prim efect detoxifierea şi drenajul, apoi tonifierea organismului, amplificarea relaxării şi a imunităţii, eliminarea stresului şi a oboselii, vitaminizarea şi remineralizarea organismului. In urma tratamentelor cu gemoderivate, s-a constatat că organismul uman este receptiv la aceste substanţe naturale, care sunt extrase prin metode blânde, ce modifică structura naturală a mugurilor cât mai puţin. Putem avea astfel acces la enzime, minerale, vitamine, factori de creştere de origine naturală şi foarte benefici.
Aceste preparate au foarte puţine reacţii adverse şi contraindicaţii (în special referitoare la alergiile specifice). Pentru a obţine efectele dorite, se recomandă cure de cel puţin 3 luni, deoarece întâi apare procesul de detoxifiere, apoi drenajul şi în final regenerarea. Se pot face asocieri de preparate gemoterapice pentru a avea efecte mai intense.