După Zentiva ar putea fi vândută şi Labormed-Alvogen

Data publicării: 21-04-2018

Producătorul american de medicamente generice Alvogen, prezent şi pe piaţa din România, şi-a scos la vânzare operaţiunile din Europa Centrală şi de Est, au declarat vineri pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.

Alvogen este prezentă pe piaţa farmaceutică din România începând cu anul 2010 iar compania şi-a consolidat poziţia odată cu preluarea producătorului local de medicamente generice Labormed.

Potrivit surselor citate de Reuters, proprietarii Alvogen, fondurile CVC şi Temasek ,care în 2015 au cumpărat un pachet de control la Alvogen la o valoare de două miliarde de dolari, au cerut băncii de investiţii Jefferies să găsească un cumpărător pentru operaţiunile din Europa Centrală şi de Est, care potrivit surselor ar putea fi evaluate la un miliard de dolari.

Acest anunţ vine la câteva zile după ce fondul Advent a anunţat preluarea divizei Zentiva a producătorului francez de medicamente Sanofi. De asemenea, anul trecut fondurile Bain şi Cinven au preluat producătorul german de medicamente Stada.

Chiar dacă proprietarii Alvogen nu au demarat în mod oficial procedura de licitaţie, sursele susţin că au început să contacteze firmele care anterior şi-au manifestat interesul pentru Stada şi Zentiva.

"Fondurile care deţin aceste companii au declarat că vor să utilizeze platformele pentru a da naştere unor jucători puternici pe piaţa medicamentelor generice, astfel că majoritatea grupurilor care şi-au manifestat interesul în Stada şi Zentiva ar urma să ridice mâna şi pentru operaţiunile Alvogen din Europa de Est", a declarat una dintre surse.

Alvogen a fost înfiinţat în 2009 de fostul director general de la Actavis, Robert Wessman, care între timp l-a transformat într-un producător de medicamente generice cu operaţiuni în 35 de ţări şi aproximativ 2.800 de angajaţi. În Europa Centrală şi de Est, Alvogen are facilităţi de producţie în România şi un centru de ambalare în Serbia care deserveşte întreaga regiune.
Sursa: Agerpres, 21-04-2018, Vizualizari 287
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.