Durere precordială, transpirații reci și greață: tabloul clasic al infarctului și variantele atipice

Ce se întâmplă în inimă în momentul infarctului

Infarctul miocardic acut apare atunci când o placă de aterom dintr-o arteră coronară se rupe și declanșează formarea unui cheag de sânge care obstruează complet sau parțial fluxul sangvin către miocard. Celulele musculare cardiace, private de oxigen, încep să moară progresiv — un proces ireversibil care avansează de la minute la ore. Clasificarea modernă distinge între STEMI (infarct miocardic cu supradenivelare de segment ST, ce presupune ocluzie totală) și NSTEMI (infarct fără supradenivelare de segment ST, caracterizat prin ocluzie parțială sau spasm), însă ambele reprezintă urgențe medicale majore care necesită o intervenție la fel de rapidă.^[1]

Activarea sistemului nervos simpatic în contextul ischemiei explică motivul pentru care transpirațiile reci, paloarea, greața și tahicardia însoțesc atât de frecvent durerea toracică. Acestea nu reprezintă simple „efecte secundare”, ci constituie răspunsuri fiziologice directe ale unui organism aflat sub un stres acut sever.^[2]

Tabloul clasic: cum arată durerea precordială tipică

Pacienții descriu durerea precordială caracteristică infarctului în termeni foarte specifici: o presiune intensă, o strângere, o senzație asemănătoare cu cea în care „cineva stă pe piept” sau în care pieptul este „prins într-o menghină”. Localizarea este retrosternală — în spatele sternului, în centrul pieptului — iar durerea poate iradia către brațul stâng (cel mai frecvent), gât, maxilar, umăr drept sau la nivelul ambelor brațe.^[2]

Spre deosebire de durerea din costocondrite sau din stările de anxietate, durerea ischemică nu se modifică la palpare, nu se accentuează în timpul respirației și nu este influențată de poziția corpului. Aceasta are, de obicei, un debut relativ brusc, se intensifică progresiv și persistă mai mult de 20 de minute — durată ce o diferențiază de angina instabilă. În mod tipic, durerea este însoțită de transpirații reci, paloare, o senzație generală de rău, greață (cu sau fără vărsături) și dispnee.^[1]

De ce apar transpirațiile reci și greața

Transpirațiile profuze și reci (diaforeza) reprezintă un semn al activării masive a sistemului nervos simpatic. Corpul percepe ischemia miocardică ca pe o amenințare vitală și declanșează o descărcare masivă de adrenalină, care provoacă vasoconstricție periferică (astfel că pielea devine rece și palidă), tahicardie și transpirație. Greața apare prin intermediul a două mecanisme: stimularea vagală reflexă a stomacului și reducerea perfuziei digestive în contextul redistribuirii fluxului sangvin către organele vitale.^[3]

Senzația de „rău general” — pe care pacienții o descriu ca pe o stare de slăbiciune brutală, acea stare de leșin sau un sentiment de moarte iminentă (angor animi) — reprezintă o consecință a debitului cardiac scăzut și a activării neuroumorale. Această sensação este atât de caracteristică încât medicii urgentiști o tratează ca pe un semnal de alarmă major, chiar și în absența durerii toracice clasice.^[4]

Variantele atipice: când infarctul nu „arată” ca infarct

Una dintre cele mai periculoase concepții greșite despre infarct este aceea că manifestările sale ar fi întotdeauna dramatice și evidente. Realitatea clinică este însă diferită: până la 30% din infarcte se prezintă cu simptome atipice, iar aceste cazuri înregistrează o mortalitate semnificativ mai mare — parțial pentru că pacienții întârzie să solicite ajutor medical și parțial pentru că medicii le pot evalua greșit în faza inițială.^[5]

Simptome atipice frecvente

Prezentările atipice includ:

• Dispnee izolată — dificultate de respirație apărută brusc, fără durere toracică, manifestată la efort minim sau în repaus
• Oboseală extremă neexplicată — mai frecventă în rândul femeilor, putând precede infarctul cu câteva zile
• Durere epigastrică — localizată în abdomenul superior, confundată frecvent cu gastrita sau ulcerul și însoțită de greață și vărsături
• Durere la nivelul spatelui, umărului sau maxilarului — fără a fi precedată de vreun disconfort în piept
• Paloare și transpirații în absența durerii — întâlnite mai ales la vârstnici și la pacienții cu diabet zaharat
• Sincopa — pierderea bruscă a conștienței ca prim simptom, în special în cazul infarctelor inferioare însoțite de bradicardie reflexă
• Palpitații izolate sau senzația de bătăi neregulate ale inimii

O meta-analiză publicată în anul 2025 în revista Coronary Artery Disease, care a inclus studii din mai multe centre medicale, a constatat că pacienții cu sindrom coronarian acut care prezintă simptome atipice la internare au o evoluție clinică semnificativ mai nefavorabilă comparativ cu cei care prezintă simptome tipice — inclusiv o mortalitate mai mare și o prezentare mai tardivă la spital.^[5]

Cine are mai frecvent prezentări atipice

Trei categorii de pacienți concentrează marea majoritate a prezentărilor atipice:

Femeile

Femeile beneficiază de o protecție hormonală estrogenică semnificativ mai redusă după instalarea menopauzei și prezintă mai frecvent o boală coronariană difuză (care nu este localizată pe o singură arteră mare). Manifestările clinice ale infarctului în cazul lor includ mai rar durerea tipică precordială și mai frecvent oboseala extremă, dispneea, greața, durerea de spate și o stare de anxietate inexplicabilă. American Heart Association documentează detaliat această diferență de manifestare clinică, aceasta reprezentând unul dintre motivele principale pentru care femeile primesc un diagnostic mai tardiv și au o evoluție clinică mai nefavorabilă post-infarct.^[4]

Pacienții cu diabet zaharat

Neuropatia vegetativă diabetică afectează fibrele nervoase responsabile de transmiterea senzației dureroase de la nivelul inimii. Ca urmare, pacienții diabetici pot suferi infarcte complet nedureroase — cunoscute sub denumirea de infarcte silențioase. Identificate accidental în timpul unui ECG de rutină sau în contextul investigării unei dispnee, aceste infarcte se caracterizează deja prin necroză miocardică instalată, fără ca pacientul să fi simțit vreo durere. Studiile estimează incidența infarctelor silențioase la pacienții cu diabet la 20-35% din totalul evenimentelor ischemice.^[3]

Vârstnicii

Persoanele cu vârsta de peste 75 de ani prezintă frecvent praguri modificate de percepție a durerii, comorbidități multiple și simptome suprapuse (cum ar fi artrita, refluxul gastroesofagian sau dispneea din insuficiența cardiacă cronică) ce pot masca un infarct acut. În cazul vârstnicilor, starea de confuzie acută, slăbiciunea generalizată sau agravarea bruscă a unei dispnee preexistente pot constitui singurele semne ale unui infarct miocardic.^[3]

Simptomele atipice ca factori de prognostic

Dincolo de diagnosticul imediat, prezentarea atipică are consecințe pe termen lung. Un studiu publicat în anul 2026 în Journal of Cardiovascular Nursing, bazat pe datele dintr-un registru multicentric coreean, a demonstrat că simptomele atipice prezente la internare reprezintă predictori independenți ai progresiei către insuficiență cardiacă după primul infarct miocardic. Mecanismul probabil este următorul: pacienții cu simptome atipice ajung mai târziu la spital, artera coronară rămâne ocluzionată o perioadă mai lungă, iar zona de necroză este mai extinsă.^[6]

Aceste date subliniază faptul că tratamentul rapid nu este important doar pentru supraviețuirea imediată, ci și pentru menținerea funcției cardiace pe termen lung.

Când trebuie sunat 112: semne de alarmă care nu suportă amânare

Există o regulă simplă în cardiologie: orice durere persistentă în piept (care depășește 5-10 minute), însoțită de transpirații, greață sau o senzație generală de rău, reprezintă un infarct miocardic până la proba contrarie. Nu așteptați să vedeți dacă simptomele dispar. Nu vă deplasați cu mașina personală la spital. Apelați imediat numărul de urgență 112.^[1]

Semnele care impun apelul de urgență acum, fără nicio ezitare:

• Durere, presiune sau strângere în piept, chiar și de intensitate moderată, care nu cedează în decurs de 5 minute
• Durere în piept care iradiază spre brațul stâng, gât, maxilar sau spate
• Transpirații reci apărute brusc, însoțite de paloare și senzație de rău — chiar și în absența durerii
• Dispnee bruscă neexplicată, cu sau fără durere toracică
• Pierderea conștienței sau senzația de leșin iminent
• Palpitații intense sau bătăi neregulate instalate brusc, însoțite de amețeală

Transportul cu ambulanța este de preferat deplasării cu mașina personală, deoarece echipajul SMURD/SAJ poate demara tratamentul de urgență (administrarea de aspirină, anticoagulante, oxigenoterapie și monitorizare ECG) chiar în timpul transportului, reducând semnificativ leziunile miocardice. În plus, echipajul de pe ambulanță alertează spitalul în prealabil, permițând pregătirea rapidă a sălii de cateterism cardiac.^[2]

Ce NU trebuie să faci în așteptarea ambulanței

Greșelile frecvente care agravează prognosticul pacienților:

• Să așteptați pentru a vedea dacă durerea trece — fiecare minut de ocluzie coronariană distruge miocardul în mod ireversibil; cele mai bune rezultate clinice se obțin atunci când intervenția coronariană percutanată (angioplastia) se efectuează în primele 90 de minute de la debutul simptomelor
• Să conduceți singur spre spital — dacă starea dumneavoastră se agravează în trafic, riscul de accident este major; ambulanța asigură continuitatea asistenței medicale pe parcursul deplasării
• Să luați antiacide pentru o presupusă „durere de stomac” fără a exclude un infarct — confuzia cu simptomele gastrice este adesea fatală în cazul prezentărilor atipice
• Să ignorați simptomele nocturne — infarctele apărute în timpul nopții sunt frecvente și există tendința de a fi minimalizate; trezirea din somn din cauza unei dureri sau a unei senzații de rău necesită apelarea imediată a numărului 112

Dacă pacientul nu prezintă alergie la aspirină și nu are o sângerare activă, ghidurile internaționale recomandă administrarea a 300 mg de aspirină (4 comprimate de 75 mg sau 1 comprimat de 300 mg, care trebuie mestecate, nu înghițite întregi) imediat după apelul la 112 — aspirina inhibă agregarea plachetară și poate limita extinderea cheagului de sânge.^[1]

Cum diferențiezi durerea cardiacă de alte cauze de durere în piept

Nu orice durere în piept reprezintă un infarct — însă această diferențiere trebuie realizată de către medic, nu de către pacient. Există totuși o serie de trăsături clinice care pot orienta diagnosticul:

Dureri toracice non-cardiace frecvente

Costocondrita (inflamația articulațiilor costo-sternale) provoacă o durere localizată, reproductibilă la palpare și care se agravează la mișcare și în timpul respirației — fiind complet diferită de durerea ischemică.^[7]

Refluxul gastroesofagian produce arsuri retrosternale care pot iradia spre gât, care se ameliorează după administrarea de antiacide și apar tipic după mese — însă acesta poate mima un infarct atipic cu localizare epigastrică, mai ales când se asociază cu transpirații și greață de natură funcțională.^[7]

Anxietatea și atacul de panică pot mima fidel un infarct miocardic: durere toracică, palpitații, transpirații, sensation de moarte iminentă și dispnee. Diferențierea clinică este subtilă, însă în cazul atacului de panică traseul ECG și nivelul troponinelor sunt normale. Cu toate acestea, niciun pacient nu ar trebui să își stabilească singur diagnosticul de „atac de panică” înainte de efectuarea unui ECG.^[7]

Embolia pulmonară produce o durere cu caracter pleuritic (care se agravează în timpul respirației), dispnee instalată brusc și tahicardie — putând fi confundată cu un infarct și reprezentând o altă urgență cardiovasculară majoră care necesită apelarea imediată a numărului 112.^[7]

Investigațiile de urgență: cum se confirmă diagnosticul

La camera de gardă, medicii stabilesc diagnosticul de infarct miocardic prin corelarea simptomelor cu următoarele investigații:

• ECG în 12 derivații — trebuie efectuat în primele 10 minute de la prezentare; acesta evidențiază supradenivelarea de segment ST în cazul STEMI sau modificări de repolarizare în NSTEMI; este important de reținut că un ECG normal nu exclude prezența unui infarct
• Troponina cardiacă (de preferat troponina determinată prin metodă de înaltă sensibilitate — hs-cTnI sau hs-cTnT) — reprezintă markerul biologic de elecție; nivelul acesteia se pozitivează la 2-3 ore de la debutul necrozei; un singur test cu rezultat negativ la prezentare nu exclude un infarct dacă simptomele au debutat recent
• Ecocardiografia — poate evidenția tulburări de cinetică regională (zone ale miocardului care nu se mai contractă normal) chiar înainte ca troponinele să se pozitiveze
• Angiografia coronariană (coronarografia) — reprezintă standardul de aur; aceasta identifică cu precizie artera ocluzionată și permite efectuarea angioplastiei imediate

Ghidurile Societății Europene de Cardiologie (ESC) recomandă efectuarea angioplastiei primare în primele 60-90 de minute de la primul contact medical în cazul STEMI — de aceea solicitarea ambulanței, și nu deplasarea cu mașina personală, reprezintă factorul decisiv.^[3]

Concluzii

Durerea precordială cu caracter de presiune sau strângere, însoțită de transpirații reci, greață și o senzație generală de rău, reprezintă tabloul clinic clasic al infarctului miocardic acut — însă aproximativ 30% din infarcte se prezintă sub o formă atipică, în special la femei, la pacienții cu diabet zaharat și la vârstnici. Simptomele atipice întârzie stabilirea diagnosticului și se asociază cu un prognostic mai rezervat. Regula de reținut este una simplă: orice disconfort toracic sau orice combinație de transpirații, greață și senzație persistentă de rău impune apelarea imediată a numărului 112 — diferențierea de alte cauze reprezintă sarcina medicului de la camera de gardă, nu a pacientului la domiciliu. Fiecare minut în care artera coronară rămâne ocluzionată înseamnă miocard pierdut în mod definitiv.