Ebola în Republica Democrată Congo - Al doilea caz a fost confirmat în Goma
Data publicării: 31-07-2019
Membrii echipei de coordonare a acţiunilor împotriva Ebola au declarat în cadrul unui briefing de presă că acest caz a fost detectat în Nyiragongo, o zonă periferică a oraşului Goma.
Potrivit autorităţilor locale, este vorba despre un bărbat de 46 de ani, tată a 10 copii, din Mongbwalu, o localitate situată la circa 70 de kilometri de oraşul Bunia, din provincia Ituri, aflată la graniţa cu Nord-Kivu, unde epidemia de Ebola a făcut ravagii încă de anul trecut.
Potrivit autorităţilor, pacientul tratat în prezent la Goma a ajuns în zona Nyiragongo din 13 iulie şi a dezvoltat primele simptome pe 22 iulie.
Echipa de coordonare a acţiunilor împotriva Ebola a solicitat publicului să coopereze cu lucrătorii din domeniul sănătăţii şi a reasigurat ţările învecinate Rwanda şi Uganda, care împart frontiera chiar cu oraşul Goma, că au fost luate toate măsurile pentru ţinerea sub control a epidemiei şi prevenirea extinderii sale dincolo de provinciile Ituri şi Nord-Kivu.
La începutul lunii iulie, oficialii locali au anunţat că primul pacient detectat cu Ebola în Goma a murit.
Sursa: Agerpres,
31-07-2019, Vizualizari 133