Eliberarea medicamentelor care contin substante stupefiante si psihotrope, ingreunata de la 1 iunie
Data publicării: 22-05-2007
"Pana acum aceste carnete erau emise gratuit de Autoritatea de Sanatate Publica, insa acum un singur carnet costa foarte mult si nu stiu cum vom proceda. Speram, insa, ca ASP va gasi o solutie", a declarat presedintele filialei tulcene a Colegiului Medicilor, Emilia Stamate.
La randul sau, seful ASP, Adriana Argetoianu, a declarat ca institutia pe care o reprezinta nu are cum suporta cheltuielile cu achizitionarea celor 40.000 de carnete de prescriptii speciale pentru stupefiante si psihotrope.
"Valoarea totala a cheltuielilor ajunge la 100.000 de lei, iar noi nu detinem aceasta suma. Astfel, nu putem efectua comanda catre Imprimeria Nationala, pentru ca odata cu aceasta trebuie sa trimitem si ordinul de plata", a afirmat Adriana Argetoianu.
seful ASP a mai spus ca, in zilele urmatoare, se va intalni cu medicii din judet pentru a vedea in ce masura acestia pot suporta plata carnetelor de prescriptii speciale, macar pana la o rectificare bugetara.
incepand de la 1 iunie, intra in vigoare Hotararea de Guvern nr. 1915/2006 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 339/2005 referitoare la regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope.
Potrivit hotararii, tratamentele pe baza acestor substante se elibereaza doar pe baza carnetelor speciale de prescriptii, insa nu se precizeaza cine suporta cheltuielile aferente tiparirii carnetelor.
Sursa: Rompres,
22-05-2007, Vizualizari 2326