Evaluarea psihologica in dementa Alzheimer. Rolul psihologului clinician in diagnosticul diferential

©

Autor: Redacția ROmedic

Evaluarea psihologica in dementa Alzheimer. Rolul psihologului clinician in diagnosticul diferential
Advertorial oferit de Cabinet Psihologic Mihaela Davidescu

Spectrul tulburarilor incluse in categoria „demente” include acele conditii medicale care au ca si simptomatologie numeroase deficite cognitive, in principal deteriorarea memoriei, alaturi de afectarea cunoasterii si judecatii, precum si deteriorarea adaptarii la mediul social. Este vorba despre: dementa de tip Alzheimer, dementa vasculara, dementa datorata maladiei Parkinson, dementa datorata maladiei Huntington, dementa datorata maladiei Pick, dementa indusa de o substanta etc.

Dementa Alzheimer este o afectiune degenerativa progresiva a creierului, care apare cu prevalenta la persoane cu varsta inaintata, producand un declin din ce in ce mai accentuat al functiilor de cunoastere ale creierului, cu pierderea capacitatilor intelectuale ale individului si a valorii sociale a personalitatii sale, asociata cu tulburari de comportament.

Tulburarile asociate dementei Alzheimer pot include, dupa caz, dispozitie depresiva, comportament dezinhibat, violent, bizarerii, manifestari psihotice de tipul ideilor delirante sau halucinatiilor.

Diagnosticul dementei Alzheimer presupune o abordare pluridisciplinara, incluzand medici, neurologi, psihiatrii, psihologi, geriatrii etc.

Evaluarea psihologica si psihodiagnoza dementei Alzheimer trebuie sa ia in calcul aspecte precum: deteriorarea memoriei, afazia, agnozia, apraxia, perturbarea functiei executorii a pacientului, deficite care cauzeaza un declin semnificativ in functionarea sociala sau profesionala. Psihologului clinician ii revine rolul de a face diferenta intre cazurile de pierdere a memoriei corespunzatoare varstei si pierderea memoriei care o indica boala Alzheimer. De asemenea, evaluarea psihologica trebuie sa ia in considerare personalitatea anterioara si modificarile recente, principalele entitati clinice de care trebuie diferentiata dementa Alzheimer fiind: depresia, deliriumul, sindromul de dependenta fata de o substanta.

Examenul psihologic in dementa Alzheimer va include: anamneza, aplicarea de teste pentru aprecierea deficitului cognitiv (examinarea MMSE – Mini Mental State Examination, Testul Ceasului), scale specifice pentru evaluarea depresiei (Inventarul de depresie Beck, Scala de evaluare a depresiei Hamilton – HAM-D, scala de anxietate Hamilton HARS), instrumente pentru evaluarea globala a functionalitatii sociale si a capacitatii de autoservire si autoingrijire (Scala de Evaluare Globala a Functionarii GAFS, Indexul Barthel, Scala Globala de deteriorare Reisberg, ADL, IADL).

Desi nu exista inca un tratament eficace care sa vindece boala Alzheimer, medicatia poate imbunatati calitatea vietii bolnavului  tinteste catre mentinerea pe cat posibil a activitatii in familie si societate. Psihologul clinician are misiunea de a consilia familia sau persoanele care au in grija bolnavul in sensul aplicarii conceptului de ingrijire centrata pe persoana, intelegerea modificarilor comportamentului, mentinerea sanatatii si sigurantei pacientului, eficientizarea autoservirii acestuia.

Venind la cabinetul psihologic, pacientul si apartinatorii au beneficiul obtinerii unui diagnostic corect, eliminarii incertitudinii, intelegerii stadiului de evolutie a bolii. Cabinetul Psihologic Mihaela Davidescu ofera servicii de evaluare psihologica a dementei Alzheimer si psihodiagnostic. In cadrul cabinetului, se folosesc probe si instrumente standardizate, menite sa contureze cat mai precis atat specificul, cat si etapa de evolutie a maladiei. Examenul psihologic MMSE si GAFS, la care se adauga si alte probe psihologice specifice, dupa caz, impreuna cu anamneza si discutiile amanuntite cu apartinatorii sau ingrijitorii au ca scop un diagnostic edificator si recomandari personalizate, in sensul adaptarii la un alt stil de viata.

Cabinet Psihologic Mihaela Davidescu
Piata Alba Iulia nr 4 bl i3 ap 4 et 1 sector 3 Bucuresti
PROGRAMARI: 0720897325/0771750060

www.testpsihologic.info

Data actualizare: 23-09-2019 | creare: 23-09-2019 | Vizite: 1963
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeasi sectiune: