Experiențele stresante din copilărie au efecte mai pronunțate în creier decât traumatismele cerebrale

Cercetătorii de la Ohio State University au descoperit că stresul din viața timpurie poate avea un impact semnificativ asupra activării genelor în creier, chiar mai mare decât cel al unei leziuni cerebrale suferite în copilărie. Studiul pe animale a arătat că stresul a modificat nivelul de activare a mult mai multor gene decât a făcut-o o lovitură la cap.
Se știe deja că leziunile cerebrale sunt frecvente la copii, în special din căderi, și pot fi legate de tulburări de dispoziție și dificultăți sociale care apar mai târziu în viață. Experiențele adverse din copilărie sunt de asemenea comune și pot crește riscul de boli, afecțiuni mintale și abuz de substanțe în viața adultă.

Kathryn Lenz, autorul principal al studiului, subliniază importanța înțelegerii modului în care o leziune cerebrală traumatică în contextul stresului din viața timpurie poate modula răspunsul la leziunea cerebrală. Acest lucru poate influența dezvoltarea creierului.

Experimentele efectuate pe șobolani au arătat că stresul din viața timpurie poate avea consecințe pe tot parcursul vieții, care nu sunt pe deplin apreciate. S-a constatat că stresul modifică expresia multor gene, comparativ cu leziunile cerebrale traumatice.

Cercetarea a fost prezentată la Neuroscience 2023, întâlnirea anuală a Societății pentru Neuroștiințe.

În studiu, șobolanii nou-născuți au fost separați temporar de mamele lor zilnic timp de 14 zile pentru a induce stres, imitând efectele experiențelor adverse din copilărie. Pe ziua a 15-a, șobolanii stresați și cei non-stresați au fost supuși fie unei leziuni cerebrale asemănătoare concusiei, fie nu. S-au comparat trei condiții: stres singur, leziune cerebrală singură și combinația de stres cu leziune cerebrală.

Rezultatele sugerează că stresul din viața timpurie și combinația de stres cu leziune cerebrală traumatică au activat căi în neuroni excitatori și inhibitori asociate cu plasticitatea creierului, capacitatea de a se adapta la schimbări. Ambele condiții au avut de asemenea un efect asupra semnalizării legate de oxitocină, un hormon asociat cu comportamentul maternal și legăturile sociale. În timp ce stresul activa această cale de oxitocină, leziunea cerebrală singură o inhiba.

Testele de comportament pe șobolani care au ajuns la maturitate au arătat că numai animalele care au experimentat stres în viața timpurie erau predispuse să intre mai frecvent în spații deschise, sugerând că ar putea lua mai multe riscuri mai târziu în viață.

Lenz subliniază nevoia de a aborda experiențele adverse din copilărie, menționând că suportul social și îmbogățirea pot atenua efectele stresului din viața timpurie. Aceasta a fost demonstrată atât în modele animale, cât și la oameni, evidențiind cât de dăunătoare pot fi stresorii din viața timpurie dacă nu sunt abordați corespunzător.

sursa: News Medical
foto: OSU.EDU (Getty Images)