FABC: 15% din femeile testate în campania "Nu am făcut destul" au prezentat anormalități la sâni

Data publicării: 06-12-2017

15% dintre femeile testate în cadrul campaniei "Nu am făcut destul", derulată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), au prezentat anormalități la sâni, iar aproape 50% dintre acestea aveau formațiuni de natură canceroasă.

"Numărul femeilor depistate cu probleme la sâni în cadrul campaniei "Nu am făcut destul" este, de la an la an, în continuă creștere. Examinările gratuite din octombrie și noiembrie, făcute de medici rezidenți și studenți mediciniști din Iași, au scos la iveală faptul că peste 15% dintre femeile testate prezentau anormalități la sâni și aveau nevoie de un control de specialitate. Mai grav, aproape 50% dintre acestea aveau formațiuni de natură canceroasă", a declarat marți președintele FABC, Cezar Irimia, în conferința în care s-au prezentat rezultatele campaniei.

Din totalul femeilor examinate la ediția din acest an a campaniei, 80% nu au făcut niciodată un control la sâni (o medie care se păstrează de-a lungul anilor). 5% au un istoric de cancer de sân în familie.

Mai mult, dintre femeile depistate cu probleme, aproape jumătate prezentau suspiciuni de cancer de sân, motiv pentru care au fost îndrumate către un medic specialist pentru investigații suplimentare.

Caravana campaniei "Nu am făcut destul", inițiată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, ajunsă la cea de a IV-a ediție, a acoperit în această toamnă cinci județe din zona Moldovei și, cu totul, jumătate din județele țării. Cadrele medicale au reușit să informeze peste o mie de femei atât despre importanța autoexaminării sânilor, cât și despre cea a controalelor regulate. Pe lângă informațiile primite de la medici, pacientele au beneficiat de o examinare gratuită a sânilor, EKG, un control oftalmologic, dar și de testări ale glicemiei și tensiunii.

Este primul an în care femeile descoperite cu noduli sau alte afecțiuni la sân au putut beneficia pe loc de o ecografie mamară. În cadrul campaniei, multe dintre femeile din mediul rural considerau că sunt deja bătrâne, iar un control la o vârstă mai înaintată nu își mai are rostul. Totodată, foarte multe dintre femeile din zonele rurale au susținut că se tem să meargă la un control de specialitate.

Președintele FABC consideră că este nevoie ca și în România să se implementeze rapid un program de screening pentru toate femeile cu vârsta peste 50 de ani, și chiar mai repede pentru cele din grupele de risc, în concordanță cu recomandările europene.

La campanie au participat voluntari de la Societatea Studenților Mediciniști din Iași, dar și medici rezidenți imagiști din Iași care au făcut ecografiile mamare.
Sursa: Agerpres, 06-12-2017, Vizualizari 152
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.