Factorii asociați cu îmbunătățiri semnificative în sănătatea fizică și funcția femeilor la mijlocul vieții lor

©

Autor:

Factorii asociați cu îmbunătățiri semnificative în sănătatea fizică și funcția femeilor la mijlocul vieții lor
Un studiu de cohortă, ce utilizează date din Study of Women‘s Health Across the Nation (SWAN), a identificat factorii asociați cu îmbunătățiri relevante clinic în sănătatea fizică și funcția femeilor de vârstă mijlocie.
Rezultatele au arătat că vârsta mijlocie reprezintă o fază extrem de dinamică în care sănătatea fizică și funcționarea s-ar putea îmbunătăți chiar și în rândul celor cu sănătate funcțională precară. Studiul subliniază importanța identificării factorilor care ar putea aduce îmbunătățiri relevante clinic în sănătatea fizică și funcția femeilor la începutul vârstei de mijloc.

În prezentul studiu, cercetătorii au selectat peste 1.800 de femei înscrise în SWAN cu vârsta cuprinsă între 42 și 52 de ani, care au avut unul sau mai multe cicluri menstruale și nu au urmat terapie hormonală în ultimele trei luni. Folosind sondaje de sănătate, cercetătorii au evaluat o îmbunătățire semnificativă din punct de vedere clinic a scorului componentei fizice (PCS) pentru participantele la studiu. Pe parcursul a 11 ani de urmărire, aproape 15% dintre femei au înregistrat îmbunătățiri clinice semnificative ale sănătății și funcțiilor.

În ciuda unor scor PCS inițial mai scăzut, sănătatea fizică a femeilor a tins către o îmbunătățire, ceea ce sugerează că vârsta mijlocie reprezintă o fază extrem de dinamică în care sănătatea fizică și funcționarea s-ar putea îmbunătăți chiar și în rândul celor cu sănătate funcțională deja precară. Cu toate acestea, asocierile au devenit din ce în ce mai nesemnificative în rândul celor cu un scor PCS de bază ridicat.

Rezultatele studiului au demonstrat că femeile cu un scor PCS îmbunătățit au avut simptome multiple la inițierea studiului, adică la vizita a opta. La vizita a 15-a, simptomele au dispărut la multe dintre femei, ceea ce sugerează că dispariția acestor simptome ar putea fi legată de îmbunătățirea sănătății fizice și a funcției. Factorii asociați cu o probabilitate mai ridicată de îmbunătățire a sănătății fizice au fost indicele de masă corporală mai scăzut, niveluri ridicate de activitate fizică, mai puține medicamente administrate și și lipsa osteoartritei.

sursa: News Medical
foto: MonkeyBusinessImages/Shutterstock.com

Data actualizare: 05-05-2023 | creare: 05-05-2023 | Vizite: 205
Bibliografie
What factors are associated with improved physical health and function during midlife among women? link: https://www.news-medical.net/news/20230503/What-factors-are-associated-with-improved-physical-health-and-function-during-midlife-among-women.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Femeie 40-50 de ani - sfaturi pentru sănătate
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum