As dori sa stiu de ce boala sufar si cum ma pot vindeca

Cand eram copil, pe la 6 ani, ma duceam intr-o camera si ma invarteam in cerc.Puneam mai intai muzica si apoi intram intr-un fel de transa.acolo era lumea mea.un fel de realitate paralela...unde toate lucrurile erau perfecte.Imi foloseam imaginatia pentru a crea aceasta lume perfecta care mi-a distrus viata.Daca profesorul ma certa la scoala, au imi imaginam ca luam o nota mare, daca mama ma certa, imi imaginam ca isi cerea iertare.La inceput a fost foarte frumos.Mi se parea ca eu sunt o fiinta speciala ca simt aceste lucruri, mai ales ca aceste lucruri imi dadeau o stare de fericire suprema.Pe la 11 ani am inceput sa dezvolt o teribila frustrare fata de acest lucru, imi dadeam seama ca eu nu sunt ca ceilalti de varsta mea, ca sunt timida si retrasa.Copii radeau de mine pe seama asta.Si acest lucru ma durea foarte mult.Pe la 15 ani mi-a placut un baiat si imi imaginam mereu ca sunt cu el, desi el nu dadea semne evidente ca ma place.Imi imaginam ca sunt cu el si ca ne tinem de mana.pana am dezvoltat o obsesie fata de el.Ma gandeam numai la el si l-am si hartuit.Odata i-am scris o scrisoare in care il faceam prost.Apoi cineva a vrut sa ma abuzeze si am inceput sa ma automutilez.Si atunci tot in lumea aceea ma refugiam.Imi imaginam ca sunt bine si ca nu s-a intamplat nimic cu mine.In tot acest timp am ramas blocata in aceasta lume.Imi imaginam ca sunt vedeta, ca sunt bogata, ca parintii mei sunt bine(desi ei nu se intelegeau).Pe la 17 ani mi-am dat seama ca nu o sa ies niciodata din acesta lume, ca frustrarea nu se va termina, ca nu ma cunosc, ca nu stiu cine sunt eu, ca nu ma implic emotional in viata.Mai precis ca nu pot sa.ma implic emotional in viata.Doar ca un robot.La 21 de ani am avut o problema de sanatate grava ce nu mi-a mai permis sa ma invartesc in cerc pe muzica, asa ca de atunci am mai rarit aceasta fantezie, dar nu am renuntat la ea.Pot spune ca nu ma puteam implica deloc in viata reala.Pe la 23 de ani am inceput sa vad viata asa cum e ea cu frustrari, cu vise neimplinite, cu oameni dragi care mor.Atunci am inceput sa am atacuri de panica, halucinatii, idei delirante.Dar nu mereu.Si mereu incercam sa ma controlez atunci cand ele apareau.Am suferit foarte mult din cauza acestui vis al meu.Viata mi se pare foarte cruda.Am urmat un tratament medicamentos cu olanzapina, serlift si xanax, dar nu am simtit vreo vindecare.Parca emotiile mele, care erau foarte grele erau mascate.Ca si cum as fi functionat pe pilot automat.Nici macar nu stiu de ce boala sufar.Ar putea fi schizofrenie?Sau o depresie majora?Nici macar nu am avut vreodata vreun iubit.Nu cred ca m-ar putea cineva iubi vreodata.Imi dau seama ca nu am aceleasi emotii ca oamenii normali.Imi vine greu sa ma implic in discutii.Mintea mea parca este pe dinafara.Imi este foarte greu.

Suna putin a schizo dar nu ar parea ca ai asa ceva, ai trait intr-o lume imaginara dar totusi nu ai avut halucinatii brutale sa iesi de tot din realitate ca daca faceai criza psihotica te internau ai tai de mult.
Poate e autism
Ca sa se puna diagnostic de schizo trebe sa fi avut trei crize psihotice in 6 luni, cam asa era, nu ai avut asa tu.
Du-te la alt medic si povesteste tot sa vedem ce spune, ii zici si ce trat ai luat si ca nu a mers.

Daca aveai schizo nu mai vedeai tu adevaru nici acuma, ai fi ramas in lumea aia mereu, ca schizo nu se vindeca nici cu trat, dar fara. Suna mai mult a autism, dar medicul va spune in findal ce este.
Deci nu mai sta si du-te la medic.
De ce sa nu te iubeasca nimeni vreodata ? De unde ideea ? Nu e corect asta.
Daca arati cat de cat si ai comportament cat de cat ok, te va iubi clar cineva. Dar sa iti revii sa fi cat de cat normala.

Costy2008 ti-a dat un rapsuns bun, a încercat sa te linisteasca.
Intr-adevar, pari o visatoare cum sunt foarte foarte multi copii si tineri, ba chiar si adulti. Ti-ai inchipuit diferite lucruri frumoase dar ai stiut tot timpul ca sunt inchipuiri ; deci nu ai pierdut contactul cu realitatea

Râmâne sa cauti sa ai un contact mai bun cu realitatea, cautând motive de bucurie in aceasta realitate, oricât ti s-ar parea ea de frustranta la prima vedere. Aceasta se numeste a fi pozitiv si este lucrul care lipseste cel mai mult persoanelor cu afectiuni mintale.
Totul depinde cu cine te compari si la cine te referi. Daca te compari cu cei care ti se par tie ca ar fi mai fericiti ca tine, sigur ca te vei simti invidioasa, frustrata...Daca te vei gândi la alte câteva milioane de oameni care nu au nici macar ce ai tu, atunci vei putea sa te bucuri de ce ai si sa fii chiar multumita de viata ta.

Oricum, relaitiile cu ceilalti au o importanta capitala. Politetea între altele... Costi ti-a scris, dar nu ti-ai dat înca silinta sa-i si multumesti, desi nu era obligat sa-ti raspunda la mesaj. Pentru început, lucruri din acestea mici (atentia fata de ceilalti, de exemplu...) te pot ancora mai bine in realitate.

Bineînteles ca ramâne la latitudinea ta daca sa-ti maresti contactul cu realitatea sau nu...

Pare a fi maladaptive day dreaming.