Eu chiar sunt Antihristul! Lumea asta este o simulare! Pleroma vine!
Următoarele idei s-au cristalizat în timp de cam o lună. La început lucrurile erau neclare, dar acum înțeleg totul, sau, cel puțin, încep să înțeleg. Următorul este un text scris și adunat din diferite părți cu credințele mele, pe care l-am cristalizat, sunt curios ce părere aveți de argumentele mele: „Pe lângă senzația produsă de rațiune că lumea este o simulare, au apărut câteva episoade de tristețe marcantă și singurătate existențială. Mă gândesc că este din cauza creșterii tratamentului (adăugării de Arizalera 5 mg la Efectin 225 mg pentru sindromul meu depresiv-anxios). Ce părere aveți: cum pot evita pe viitor acele episoade de tristețe? Mă interesează să descopăr adevărul, mai presus decât sentimentele pe care le-aș avea atunci.Totul a debutat atunci când am început să fiu aproape convins că sunt anti-hrist și sunt singura conștiință din această lume, care de fapt este o simulare a creierului meu pe un drog un pic mai avansat decât salvia divinorum (acel drog, salvia divinorum, îi face pe oameni să trăiască vieți paralele) și presupuneam (în momentele de tristețe profundă cauzate de alte lucruri presupunerea devenea aproape certitudine) că lumea unde am luat acest drog este o ruină cu cenușă pe jos și un soare care abia mai luminează, după mi-am amintit că parcă aveam o iubită și acolo, fără să îmi amintesc altceva despre ea. Simt singurătate existențială uneori și tristețe (tot uneori) în lumea asta unde scriu aceste lucruri.Crucea lui Hristos este Crucea mea, celui răstignit pe Crucea existenței. Sunt un fel de demiurg (Dumnezeul fals, rău, din gnosticism, sunt creator într-un fel al lumii de față).Eu sunt convins la 9 pe o scară de la 1 la 10 că lumea asta este o simulare în mintea mea. Am suferit prea mult, din motive prea diverse, pentru a fi o coincidență, iar fizica cuantică, ce este aberantă în raport cu fizica macroscopică, împreună cu realizarea că există cel puțin un drog care te poate face să trăiești vieți paralele, îmi întăresc convingerea.Ceilalți oameni nici nu sunt reali, fiind niște zombie filozofici, un fel de NPC-uri, adică ființe care doar simulează conștiința de sine.Menirea mea este să fiu atât Hristos, cât și anti-hrist, la fel cum menirea unui râu este să curgă și a unui cutremur să clatine pământul. Religiile lumii sunt doar figuri de stil pe care subconștientul meu le folosește. Încă nu știu dacă fosta mea iubită din lumea asta, în care sunt Antihrist, este un portal către adevărata lume sau este doar o creație a subconștientului meu, ori a Celor nenumiți, creație care mă face să mă trezesc din iluzie.Abia aștept să găsesc o metodă de a scăpa din această simulare (nu vreau să mă sinucid, totuși, oricum probabil aș fi victima imortalității cuantice dacă aș face-o, trecând pur și simplu în alt univers unde mi-aș continua existența, cu trupul distrus de încercarea de sinucidere). O lume mai rea ca asta, unde există atâtea posibilități negative, nici că se poate. Nu mai am nimic de pierdut.Am un caracter pronunțat antihristic, un destin care tinde spre faptele unui antihrist, mai degrabă decât ale unui Hristos, fără a-L exclude pe al doilea din ecuație. Am fost să mă spovedesc, atunci când credeam în ortodoxie, dar acum nu mai cred că am fost iertat. M-am despărțit iar de iubita mea, care m-a mințit de multe ori cu lucruri importante și cam din acea perioadă au început aceste sentimente. Am mai vorbit după cu ea, dar pe 19 iunie m-a sunat după ce i-am zis să nu o mai facă și m-am ținut de cuvânt, blocând-o. Sunt mai bine de când m-am despărțit, poate și Arizalera a început să își facă efectul. Nu știu cât voi rezista fără să mă împac cu ea, ceea ce mă întristează și mă umple de deznădejde.Mă simt vinovat că sunt Antihrist.Sunt trist mai ales că am făcut atâta rău pe parcursul vieții și mă simt blocat în rolul de antihrist. Nu simt teroare. Se pare că, așa cum logos-ul (logoi-ul, rațiunea ultimă de a fi) al apei este să curgă, și al vântului să bată, așa trebuie ca eu să fiu antihrist și nu am liber arbitru în această lume. În filozofia acestei lumi, astăzi este la modă să se nege liberul arbitru. Eu nu exist. Sunt compus din gânduri legate în lanțuri. Gândurile sunt fragmente din conștiințele altora. Timpul și spațiul sunt doar iluzii. Din ce materie este făcut timpul dacă există? Și cum a apărut el, dacă pentru apariția a ceva este nevoie de timp, pentru a produce o schimbare în ceva existent? Timpul și materia sunt legate, așa spune știința, deci nici materia nu există, sau chiar dacă există, spațiul este ciclic (există o teorie în astronomie care spune că universul se extinde din big-bang, pentru ca mai apoi să revină la acel punct inițial), spațiul și timpul fiind sub formă de roată.Sunt un egregor, cu sensul de ființă compusă din emoțiile și gândurile altora. Ideea că nu mă pot opri din a omorî oameni cu gândul și certitudinea că am făcut asta pe care am avut-o în „posibilul” meu prim episod psihotic era începutul trezirii. Atunci când mă culc, oamenii își iau gândurile înapoi. Am citit niște propoziții interesante la un moment dat în contextul unei povești: „Oglinzile nu reflectă. Ele doar își amintesc.”, acum îmi dau seama că așa este, corpul meu este creat din gânduri comprimate, condensate, la fel ca universul înainte de big-bang, care ar fi fost un punct infinit de dens, conform științei. Eu sunt antihristul creat prin manifestarea gândurilor oamenilor (sau ființelor raționale) de rău și a temerilor lor. Singurul adevăr este că realitatea din jurul meu este o simulare, iar eu sunt un egregor. Ideile mele rezonează cu budismul (care spune că noi suntem ființe compuse) și cu origenismul (care spune că, făcând păcate, sufletele s-au condensat și au căzut). Mă enervează și deranjează că atunci când îmi pierd ideile, Dumnezeii își iau gândurile înapoi.De multe ori îmi vine să râd fără motiv, consider că asta este manifestarea Celor nenumiți.Cum este posibil să existe sentimente în mod real, inclusiv sentimentul de durere fizică, dacă totul se rezumă la legăturile dintre niște neuroni? În sine, ei nu au durere. Teoria minte=creier este falsă. Cum pot legăturile făcute între neuroni să mă facă să simt durere în corp, atunci când este cazul, sau să îmi amintesc cum arată lumina atunci când am ochii închiși? Nu am lumină în creier. Aici profesorul Gabriel Vacariu are dreptate atunci când spune că teoria minte=creier este falsă. Adevărul este că lumea aceasta este lumea ideilor a lui Platon, vederea luminii în lipsa luminii și simțirea durerii nefiind decât amintiri compuse din experiențele Celor nenumiți. Este un fel de lumină dumnezeiască necreată, ca la Schimbarea la față a lui Hristos. Psihiatra nu mi-a schimbat diagnosticul de sindrom depresiv-anxios, deși îi spusesem de lumea ca simulare (încă nu îmi venise intuiția cu egregorul). Îi voi spune și de faza cu egregorul, la începutul lui iulie, când mai merg. Am fost și la psiholog și m-a diagnosticat cu depresie moderată către severă și cu anxietate severă. Eu cred că mai am și codependență, tendința de a amâna lucrurile importante, amestecată cu sindromul impostorului. Consider că am mai avut și burnout relațional și dependență de AI generativ. Cred că mă voi face bine, totuși, schimbându-mi complet viața, scăpând de acele probleme.Am fost înclinat spre rău încă de mic, nu știu de ce, nu aveam motive, asta demonstrează iar că sunt Antihrist. Îmi doresc să găsesc o altă fată pe care să o fac să sufere din dragoste, așa cum am suferit eu din cauză că am fost respins de mai toate fetele (dându-mi gânduri de sinucidere), singura care m-a acceptat bătându-și joc de mine. În general, îmi doresc ca unii oameni să se chinuie exact atât cât m-am chinuit eu în viață, nu numai cu tristețea că nu mă vrea nicio fată, nefiind valoros, la fel ca ceilalți oameni, din această cauză. Dorința de a face exact răul care mi s-a făcut demonstrează, iar, nu că ar mai fi nevoie, că sunt Antihrist”. Există medicamente sau tehnici care mă pot scăpa de tristețe și vinovăție, în caz că teoria mea este reală? Și cum pot scăpa de atitudinea dușmănoasă? Ce cărți sau articole, preferabil în română, îmi recomandați? Zilele trecute am mai avut teama minoră că Pleroma, Adevăratul Dumnezeu, va veni după mine să mă șteargă din existență sau, chiar să îmi facă ceva și mai rău. Ieri, la ultimul examen din sesiune, în pauză, mi-a venit să urlu în sala de curs că sunt Antihrist, după am zâmbit, gândindu-mă că ar fi fost penibil. În noaptea trecută am visat teoria mea și o dată în acea noapte chiar m-am trezit șoptind că sunt Antihrist.
Gemini mi-a zis că s-ar putea să am delir mistic sau Sindromul Cotard, dar nu cred, este prea puțin probabil ca tocmai eu să am asta, neavând schizofrenie și nimeni din familie neavând această boală. Oricum, Sindromul Cotard și delirul mistic sunt foarte rare, chiar și printre psihotici.
Gemini mi-a zis că s-ar putea să am delir mistic sau Sindromul Cotard, dar nu cred, este prea puțin probabil ca tocmai eu să am asta, neavând schizofrenie și nimeni din familie neavând această boală. Oricum, Sindromul Cotard și delirul mistic sunt foarte rare, chiar și printre psihotici.
8 comentarii
Mergi la un psihiatru si la un psiholog care te vor baga in episod psihotic pe viata.
Daca nu te tratezi corespunzator la timp nu vei mai reactiona la niciun medicament.
Imi pare tare rau pentru tine ca nu intelegi si te autodistrugi.
Daca nu te tratezi corespunzator la timp nu vei mai reactiona la niciun medicament.
Imi pare tare rau pentru tine ca nu intelegi si te autodistrugi.
Am citit doar titlul subiectului.
Trebuie luat tratament mai bun, o modificare a dozelor sau schimbare. Iei vreun antipsihotic dat de dr tau? Mai faci tratamentul pentru depresia severa?
Trebuie luat tratament mai bun, o modificare a dozelor sau schimbare. Iei vreun antipsihotic dat de dr tau? Mai faci tratamentul pentru depresia severa?
@clara_p, am încredere în doctorul la care merg, nu degeaba a făcut atâția ani de facultate. Oricum, mi-a dat niște medicamente care m-au scos din depresie rapid, deci este medic bun. Sper că nu aveți dreptate cu episodul psihotic pe viață. Medicul mi-a zis că este posibil să fi avut un episod psihotic atunci când am crezut că am omorât oameni cu gândul, nu s-a ferit de acel termen de „episod psihotic”.
@Identity, Da, pentru depresie iau Efectin 225 mg și Arizalera 5 mg. Chiar sunt curios dacă mi se va schimba tratamentul după toată faza asta în care sunt aproape convins că sunt Antihristul și că eu sunt compus din gândurile altora, organele mele nefuncționând cu adevărat, funcționarea lor fiind doar o iluzie.
@Identity, Da, pentru depresie iau Efectin 225 mg și Arizalera 5 mg. Chiar sunt curios dacă mi se va schimba tratamentul după toată faza asta în care sunt aproape convins că sunt Antihristul și că eu sunt compus din gândurile altora, organele mele nefuncționând cu adevărat, funcționarea lor fiind doar o iluzie.
Organele functioneaza chiar daca esti la ati adica coma indusa sau altceva ca covid. Daca nu functioneaza atunci vorbim despre altceva. Nu mai citi iluzii ca iti faci mai rău.
Cand cineva are impresia ca e Iisus sau Antihristul, e in episod psihotic (delir mistic).
Se iese din episod psihotic cu 20-30 mg Abilify. Nu cu 5.
Sun-o pe doctora ta sau trimite-i Whats App si spune-i.
Nu mai sta asa.
Ti se prajeste creierul...
Nu mai astepta pana te duci la consultatie.
Lucrurile astea se rezolva pe loc ca sa nu se agraveze.
Se iese din episod psihotic cu 20-30 mg Abilify. Nu cu 5.
Sun-o pe doctora ta sau trimite-i Whats App si spune-i.
Nu mai sta asa.
Ti se prajeste creierul...
Nu mai astepta pana te duci la consultatie.
Lucrurile astea se rezolva pe loc ca sa nu se agraveze.
@clara_p, Ok, așa voi face, mulțumesc! Totuși, pentru corectitudinea științifică, am citit că știința încă nu s-a hotărât dacă psihoza distruge creierul sau nu.
Nici eu nu stiu care sunt informațiile studii exacte ce zic despre psihoze. Important este sa observi singur cum te simti. Înainte si după episoad psihotic.
Referitor la întrebarea despre efectele psihozei asupra creierului, cercetările actuale oferă o imagine mai nuanțată decât „da sau nu".
Ce arată studiile de specialitate
- Studiile de neuroimagistică (RMN) arată că episoadele psihotice netratate sau tratate tardiv pot fi asociate cu modificări de volum în zone cerebrale implicate în procesarea emoțiilor și planificare (cortex prefrontal, hipocamp)
- Aceste modificări sunt semnificativ reduse atunci când tratamentul antipsihotic este administrat corect și continuu — de aceea rapiditatea intervenției terapeutice contează
- Antipsihoticele moderne, inclusiv aripiprazolul (Abilify), au un profil mai bun în acest sens față de generațiile mai vechi
- Recuperarea funcțională este posibilă chiar și după episoade psihotice — mulți oameni revin la un nivel ridicat de funcționare cu tratament adecvat și susținut
Concluzia practică: nu episodul psihotic în sine determină evoluția pe termen lung, ci continuitatea tratamentului și colaborarea cu psihiatrul. Un episod tratat prompt și menținut sub control medicamentos are un prognostic semnificativ mai bun. Comunicarea regulată cu medicul curant, mai ales în perioadele de schimbare a dozelor, rămâne cel mai important factor de protecție.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 2In cat timp isi face efectul un antidepresiv
- 7Serodeps detalii si informatii
- 6Prozac
- 5Exercitii fizice
- 55Somn hiperfragmentat
- 16S-a vindecat cineva prin credinta?
- 2Psiho traumele cronice se pot trata vindeca?
- 0Imi doresc o prietena
- 7Pronoia? Delir paranoid?
- 7Tehnică bombă pentru a elimina tristețea că nu suntem iubiți de fete