Ganglioni măriți și erupții pe piele. Poate fi leucemie?
Bună ziua, am o întrebare. Ce investigații sunt necesare pentru a stabili dacă o persoană suferă de leucemie? În ultima vreme am avut o serie de simptome ciudate: de aprox 6 luni îmi sunt inflamați niște ganglioni la gât (am fost la hematolog și mi-a zis în urma palpării, citirii unei ecografii abdominale, citirii unei radiografii toracice și analizării unei hemoleucograme, plus CMV negativ și epstein-bar negativ că nu e nimic malign), am senzația de arsură pe spate cu pete roșii (în special după ce fac duș), pielea de pe față este roșie, sensibilă și am o senzație fierbinte, mi-au apărut niște vânătăi pe tibie (nu mai sunt sigur dacă m-am lovit) și din când în când văd că am sângerări gingivale(nu numai când mă spăl pe dinți). Analizele au ieșit ok ( cu excepția eozinofilelor care au fost puțin crescute), iar ganglionii sunt destul de mici(sub un cm) și mobili. Când am au apărut gâlmele la gât nu am mai avut niciun alt simptom, celelalte au apărut recent, de o lună. Este posibil să fie eliminată o posibilă leucemie după efectuarea unor analize de sânge banale? Sau există posibilitatea să fie altă boală din categoria celor hematologice? Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns și vă doresc multă sănătate!
1 comentarii
Buna ziua, ce ati rezolvat cu sintomele dvs? Sanatate!
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte recente din această secțiune: