Ma aflu într-o situație dificilă și caut soluții

Bună ziua!Așa cum am precizat și în titlu, mă aflu într-o situație dificilă și caut o soluție concreta și de durată la problema mea. Am multe de spus, așa ca nici nu știu cu ce să încep.
În primul rând, încă de anul trecut, din septembrie, am tot făcut crize și am avut un episod psihotic destul de grav, în care am devenit agresivă și am strâns-o pe mama de gât, apoi am fugit de acasă, ulterior întorcăndu-mă înapoi. Un astfel se episod s-a mai repetat și în noiembrie anul trecut. De anul trecut, din toamnă, sunt într-o stare de stres continuu și asta deoarece, stând la țară și făcând parte dintr-o familie cu posibilități reduse, am anumite responsabilități, cum ar fi grija față de animale și ajutorul în gospodărie. Familia mea are concepții mai vechi, aproape comuniste, și nu are atâta grija de animalele de companie pe cât am eu. Acestea fiind spuse, avem o pisică de 8 ani aproximativ, care a fătat rânduri de pui de când e la noi, adică de când e pui. Eu, fiind bolnava de schizofrenie și nefiind familiarizata de mica cu beneficiile sterilizării, am neglijat pisica și nevoile ei, iar, anul trecut, în vara, aceasta a fătat 4 pui. Timp de un an, mă tot uitam pe facebook pe paginile unor asociații de animale și așa am ajuns să-mi îmbogățesc și să-mi rotunjesc educația în ceea ce privește grija față de animale. Așa că am zis sa preiau eu situația pisicilor și să mă ocup de ea. Lucrurile s-au complicat întrucat pisicutele erau foarte sălbatice și, oricât am încercat sa le domesticesc, nu s-a putut. Au avut probleme cu ochii și a trebuit sa le duc la veterinar, însă foarte greu cu transportul în cel mai apropiat oraș, veterinarul nefiind mereu disponibil. Mai mult, pisicile au avut purici, care au sărit pe mine, iar eu am adus doi în casa și m-am procopsit și cu câteva mușcături. Am reușit să deparazitez pisicile cu spray până la urmă, dar am rămas cu o fobie fața de pureci. Pana la urma, am castrat și pisica și am dat puii în adopție. Acasă mai am doi câini carora le-am dat sa bea și sa mănânce, însă ei nu reprezintă o problema atât de mare, deși una e femelă și nu e castrata, însă până acum nu a rămas gestanta pentru ca e legata în lanț, fiind de talie mare.
Problema e că, deși au trecut aproape 5 luni de când am castrat pisica, care acum e bine și fericita, eu am rămas cu o forma de stres posttraumatic, as putea spune, desi unii veți zice că exagerez, care nu-mi da pace. Pur și simplu nu sunt rezistenta la stres!!!
De fiecare data când văd ca pisica mănâncă mai puțin sau bea lapte puțin sau îi e frig sau așa, intru în panica. De o luna de zile, plâng aproape zilnic gândindu-ma la ce se va întâmpla la primăvară si dupa aceea, când va trebui sa duc pisica la deparazitat, cel puțin o data la trei luni, și va trebui sa dau cu SuperKiller peste tot în fostul grajd în care ea locuiește acum, deoarece, va dați seama, primăvara e invazie de purici, care se înmulțesc pe măsura ce temperaturile cresc afară.
Toată noaptea visez cum moare pisica, i se deschide operație și moare, cum sar pe mine purici uriași și cum eu mă tavalesc pe jos de necaz, motiv pentru care mă trezesc mereu plângând și tremurând.
Bunica mea e bătrână și bolnavă și trebuie sa o mai ajut la treburi, iar eu nu rezist nici la cea mai banala oboseala, pentru ca am multe simptome negative de schizofrenie si, daca fac efort și nu dorm 12 ore pe noapte, mă simt extrem de rău și turbez.
Părinții mei au serviciuri și sunt și ei la a doua tinerețe și nu au atâta timp sa se ocupe de toate pentru ca și ei sunt foarte obosiți, dar uneori și așa, cam iresponsabili.
Fratele meu e inca în școală și e foarte vulnerabil la boli, e adolescent și are multe pe cap cu școala și cu cursurile online și așa, nu mai are timp sa se ocupe și de gospodărie. Eu mai trebuie sa-l ajut pe acesta la teme, însă de câteva săptămâni am observat ca nu mai știu nimic, el având teme destul de grele, iar eu am probleme de cognitie grave de la boală și de la tratament.
Cu familia nu mă înțeleg bine deloc. Ne certam aproape zilnic, iar eu, când îi spun mamei toate câte le-am scris aici, zice sa termin cu vaicareala, ca alții au și ferma și boli psihice și rezista și nu se plâng.
Eu sincer NU MAI POT! Ma epuizează toate gândurile, tot stresul ăsta și toate simptomele schizofrenice pe care le am. Mi-e frică ca o sa fac iar crize și voi fi dusa cu salvarea. Nu mă simt bine cu tratamentul pe care-l am acum, mi se pare slab și ineficient, dar celelalte mă sedau prea tare și toată ziua nu făceam nimic, decât dormeam și stam în pat, fiind aspru criticată de familia mea pentru asta.
Deci, va rog, dați-mi o soluție cum sa fac să-mi fie bine, dar să nu fug nici de responsabilități și sa nu mai fiu obsedată și psihotica! Va mulțumesc și aștept răspunsuri concrete!

Cum să-i relatez psihiatrului meu că am avut purici?! E clar ca nu m-ar mai primi. Și ajustarea dozei de tratament nu ar duce la nimic bun, va spun eu, numai ar înrăutăți situația. Eu sunt foarte bolnavă și nu pot avea responsabilități. Am ajuns la vârsta asta sa-mi fie greu sa am grija de un animal. Lucrurile normale și banale pentru alții sunt foarte greu de făcut pentru cei care sunt ca noi, dar nimeni nu înțelege lucrul ăsta, decât cei care sunt ca noi și iau tratamente. Mie mi-a spus doamna doctor din Cluj ca, dacă după tratamentul ăsta nu o sa fiu bine, ea altceva nu știe mai bun. Înțelegeti ca eu am multe simptome negative, care nu răspund la tratament, cum ar fi lipsa motivației, a organizării și anhedonia. Nu mai vreau sa stau cu familia mea, pentru că mă cert zilnic cu ea și asta îmi provoacă stări de rău. Singura soluție ar fi să dau pisica unei persoane responsabile care să o îngrijească mai bine decât as putea-o face eu, pentru că mie chiar îmi pasa de ea și nu vreau, sub nicio formă, să-i fac rău. Însă s-a obișnuit atâția ani la noi și acum sa-i găsesc o altă casa ar însemna bătaie de joc față de acest suflet nevinovat.
Va mulțumesc oricum de răspuns, dar să știți ca nu mă ajută schimbarea tratamentului actual cu unul care s-ar putea să aibă și mai multe reacții adverse decât ăsta. :((
Vă urez o zi bună!

@Nati98: Buna! Ai inclusiv simptome de anhedonie sexuala, adica absenta placerii sexuale (psihice) pe durata fazelor de excitatie-platou-orgasm? Eu am anhedonie (inclusiv sexuala) plus aplatizare afectiva de mai bine de 12 ani, fara vreo tendinta de imbunatatire in tot acest timp. E ceva cu care greu se poate trai.

Nu, eu nu am așa ceva. Nu sunt căsătorită și nu mi-am început nici viața sexuală. La mine anhedonia se manifesta in sensul că nu mă bucur de muzică, nu pot sa citesc o carte că mă plictisesc imediat, nu pot să mă uit la un film ca mă plictisesc, chiar dacă e ceva interesant. Singurul lucru pe care am chef să-l fac este să stau pe telefon. Pana si sa ma uit pe facebook și instagram mă plictisește foarte tare, dau like-uri așa, mecanic. Efectiv nu mă pot bucura de nimic din ce mă făcea fericita înainte. Și nu sunt rezistenta la stres si la efort psihic și fizic. Nu pot avea responsabilități că clachez la oboseala. M-am îmbolnăvit mai rau. Si in trecut am avut grija de animale, dar de data asta simt ca turbez...Sunt foarte bolnava. :(((

Îmi pare rău, doamna psiholog, dar eu nu mai am încredere în niciun medic. Sunt bolnava de la 18 ani. Anul ăsta fac 23. Am fost internata de trei ori, in trei ani consecutivi și nimeni nu a reușit sa ma cunoască atât de bine încat sa ma ajute să mă vindec. La toți medicii și psihologii le-am dat să-mi citească jurnalele, psihologicele din copilărie(10 și 12 ani) si cărți si documente scrise de mine despre boala mea. Doctorii mi-au spus ca nu mai au ce sa-mi faca. Însă nici eu nu-mi doresc alte tratamente, pentru ca am trăit pe pielea mea reacții adverse grave și încă trăiesc. Știti ce mă enervează pe mine cel mai tare? Doctorii și psihologii care nu fac conexiuni între informațiile despre pacient și nu îl asculta îndeajuns de mult încât sa-i rețina tot istoricul medical și personal, astfel încât să-l poată vindeca.
Am luat mereu tratamente de ultima generație și tot degeaba. Am renuntat la școală și m-am pensionat pe caz de boală. Am un handicap psihic sever și nu pot sa fac nimic altceva decât sa stau in pat și sa butonez telefonul. Sunt in starea asta de 5 ani. Așa ca sa lăsăm ipocrizia la o parte... știm cu toții ca schizofrenia nu se vindecă si mai mult, tratamentele astea sunt apa de ploaie, au o groază de reacții adverse și mai sunt și periculoase. Pe mine ele nu mă ajuta. Un amarat de tratament nu o sa-ți modifice personalitatea, puterea de munca și genetica prost moștenită. Toți trebuie să înțeleagă ca al meu creier a suferit niște modificări ireversibile, pe care tratamentul nu le mai poate stopa. Creierul uman e mult mai complex decât se știe. Este unul dintre cele mai mari mistere ale universului și niște amarate de medicamente nu îl vor face sa funcționeze ca nou dacă el e foarte bolnav.
De ce nu primesc o a doua șansă la viață?! De ce trebuie sa am soarta pe care o am și am avut-o?! Eu am nevoie de o bagheta magica care sa risipească întunericul cu lumina ei. Pot face medicamentele asta? Mă pot ajuta să mă nasc a doua oară?...eu de asta am nevoie, de un alt destin, nu de tratament!
Va urez o noapte liniștita! :|

Du-te la medic si spune ce parere ai de tratament ! Si se va rezolva. Ma mir cum de deja nu ai facut asta.
Dupa aia, pisici iti trebuiau tie ? Esti si asa bolnava, lasa-le naiba ! Vezi de viata ta si nu ti-o mai complica si cu altele inutile. Si daca moare pisica, moare, aia e, toti murim odata. Iti iei alta daca vrei sa ai pisica, dar nu merita sa te imbolnavesti mai tare.
Ca uite, ai ramas cu fobia aia, deci ti-ai agravat boala cu implicarea asta.

Deci cum am zis, la medic sa clarifici cu tratamentul, si sa te mai eliberezi din sarcini sa fi mai lejera cu treburile.
Si va fi okey.

Îți mulțumesc mult, Costy! :)