Merita sa salvez sau sa abandonez?

25-08-2018
Sophia100
Nu este medic/terapeut
Sophia100
Sunt de 3 ani intr-o relație cu un bărbat mai mare decât mine cu 25 de ani. Eu 24, el 49! Căsătoriți de o luna! Nu va cruciți ca nu e vizibila diferența dintre noi și nu ne afectează asta, in ciudata prejudecăților majorității! Eu sunt maturizată prematur ( am crescut singura de la 9 ani, am avut credințe și standarde de calitate și m-am rugat mereu sa il gasesc pe acel EL, responsabil și capabil de o familie fericita). El, ‘burlacul divorțat’, retras, frumos, deștept, observatorul care mereu vede ceva nefuncțional in lume, dar care doar critica, nu face nimic sa îndrepte ceva’.
Omul lângă care am crezut ca voi avea o viața frumoasa și fericita...are probleme foarte mari cu nervii! Are accese de furie necontrolate (din nimic;exemplu ar fi o vesta pe care am împrumutat-o surorii lui ca ii era frig și pt asta a dat cu pumnii in uși și urla ca un disperat).
La inceput plângeam pana ma epuizam, apoi am încercat sa înțeleg de unde vin nervii(fără sos de izbânda); apoi am plecat de la el la mine acasa, ne-am despărțit de n ori și de fiecare data promitea ca se schimba și face și drege! Reveneam mereu in momentul in care sunt și acum! Sunt terminată psihic, epuizata emoțional și habar nu am ce sa mai fac! Mereu ma întreabă ‘tu nu îți dai seama ce faci? Îți place ce ai făcut?!, când el e cel care pornește cu nervii lui de neoprit! Ma face sa ma simt vinovata pt nimic! Acum realizez asta, alta data îmi crăpam capul in 100 sa văd unde am greșit!
Ne dorim foarte mult un copil, dar simt ca nu mai am energie sa continui iar relația noastra sexuală nu e un punct forte, in sensul ca nu ma simt satisfacută deloc de el! Mereu am impresia ca ma folosește și eu nu contez in actul sexual! Când încerc sa discut el zice ca îmi bag numai prostii in cap!
Când sunt plecata câteva zile îmi este bine și nu mai sunt prizoniera psihic!
Nu știu ce s-a înțeles, știu ca orice relație poate fi optimizată dar habar nu am încotro sa merg și ce sa mai fac!
Am construit o imagine profunda de cuplu fericit și diferit și ‘care trece peste orice obstacol’ dar simt ca nu mai am pt cine, cu cine și pentru ce?
7 comentarii
1
25-08-2018, ora 20:51
Psiholog Pescaru Valentin
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pescaru Valentin
De fapt traiti intr-o fantasma pe care v-ati creat-o, rugandu-va sa gasiti un EL "responsabil și capabil de o familie fericita". Ati cautat inconstient un parinte bun cu care sa aveti familia pe care nu ati avut-o. Ati cautat atat de mult aceasta familie incat nu ati vazut realitatea, omul real de langa dumneavoastra, care indeplineste toate caracteristicile unui agresor. Sunteti intr-o relatie nepotrivita, nesanatoasa, care nu va duce nicaieri. Si peste toate acestea va doriti un copil care sa se "bucure" din plin de o asa familie minunata si de un tata calm, intelegator si respectuos.
Adica un copil care va avea aceeasi copilarie minunata pe care ati avut-o si dumneavoastra.
Pana nu este prea tarziu: FUGITI! Repede si departe de acest individ abuzator.
Si ar fi extraordinar daca ati avea posibilitatea de a discuta cu un psiholog despre viata dumneavoastra si felul in care vedeti viitorul, felul in care va alegeti partenerul.
1
25-08-2018, ora 22:08
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Sunteti intr-o relatie nesanatoasa. Reorientati-va!
1
26-08-2018, ora 13:00
Psiholog Niculina Ciuperca
Psihologie, București
Psiholog Niculina Ciuperca
Diferența de vârstă face să aveți moduri de gândire și percepție diferite, nevoi diferite. Asta nu înseamnă că la toate cuplurile cu diferențe de vârstă se întâmplă aceleași lucruri. Mai sunt și excepții.
Dar în cazul dumneavoastră, partenerul de viață mai este și agresor și încearcă să vă domine în orice situație, iar din ce relatați nu dovedește nimic din înțelepciunea care ar fi trebuit să i-o aducă vârsta. Dacă erați mai apropiați de vârstă, v-aș fi recomandat să mergeți la terapie de cuplu, dar în condițiile date, să rămâneți împreună cu un asemenea om nu înseamnă decât să vă prelungiți suferința, pentru că un om care la 49 critică și e nemulțumit tot timpul de ceva, gândiți- vă cum va fi peste 10 ani când apar modificări hormonale. Iar la 34 o femeie vrea să-și trăiască viața frumos, să se mai și distreze, să iasă în lume.
Încercați să mergeți la un psiholog care să vă sprijine să treceți peste suferința pricinuită de un asemenea om și să câștigați competențe ca pe viitor să luați decizii responsabile, care să nu vă mai afecteze.
2
26-08-2018, ora 20:51
Sophia100
Nu este medic/terapeut
Sophia100
Va multumesc pentru răspunsuri, pentru omenie și pentru sfaturi! O sa țin cont și ma bucur mult ca am ales sa scriu aici.
Lucrurile se limpezesc când le împărtășești! Gasesti o cale!
Știu ca urmează o perioada de căutări și răspunsuri, dar sunt mai hotărâtă sa fac asta decât sa ‘lancezezc’ in relația actuala!
Mii de multumiri
1
27-08-2018, ora 11:40
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Imi pare rau pentru situatia prin care treci Sophia. Imi dau seama ca nu-ti e usor…insa nu esti (din pacate) singura ce treci printr-o astfel de situatie. Mie imi pare ca se cam grabesc colegii cand presupun ca el nu se poate schimba. E adevarat schimbarea poate fi dificila atunci cand ai trait mult timp utilizand un anumit tip de comportament…insa am vazut si imbunatatiri semnificative la aceasta varsta.

Pana la urma e alegerea ta de unde vrei sa pornesti…de la a cauta confirmari pentru : « de ce e mai bine sa-l parasesc ? » sau de la a cauta raspunsuri la : « oare am putea schimba ceva in interactiunea dintre noi, pentru a fi mai bine pentru amandoi ? »

Cert e ca nu e folositor "sa lancezesti" si sa nu faci ceva!

Dr Rares Ignat
Terapeut de cuplu – Psihosexolog
0
28-08-2018, ora 16:56
Sophia100
Nu este medic/terapeut
Sophia100
Multumesc și apreciez d-le Dr. Ignat!
Schimbarea este dificila când el a folosit un anumit tip de comportament și crede ca e bun, de fapt crede ca este cel mai bun și ca toți din jurul lui sunt prosti, când el vede lumea in cel mai ‘corect’ mod posibil și mai crede ca nu are nevoie de nici un fel de schimbare, de ajutor, de influența, etc!
Îmi promite, îmi jura ca lucrurile se vor schimba doar când ma pierde, când nu mai am lacrimi de plâns și nici energie de mers înainte și prefer sa ma retrag, acasa la mine, sa ma ‘refac’.
Pana acum am crezut in promisiuni și n-am văzut nici o schimbare, mai curând nervii lui sunt tot mai mari și își iese din minți din orice! Menționez ca nu este un om deloc stresat, are o afacere care merge destul de bine, are timp liber la discreție, pe care însă il folosește stand, și reproșându-mi mie ca nu fac nimic( când eu nu am stare deloc și mereu sunt ‘in priza’)
O sa merg la un psiholog cel mai sigur sa rezolv situația...
1
29-08-2018, ora 18:26
Steve.the.great
Nu este medic/terapeut
Steve.the.great
Psiholog pt tine si psihiatru pt sotul tau, e putin paranoic !
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul