Părinți stricți

Bună seara, am 18 ani sunt domnisoara si cer niste sfaturi, nu mai stiu cum să procedez. Să incep cu începutul, părinții mei sunt foarte stricti, mai ales tatăl meu, având in vedere că el pleaca in străinătate de peste 18 ani, vine acasă de sarbatori, si vara..pana acum cateva luni când s-a intors in țară pe temeiul ca ar vrea sa munceasca in ro..pentru a ne fi aproape. Vazand ca nu merge, s a gândit că o sa plece inapoi in luna ianuarie. Vis-a-vis de ce am spus mai sus, până acum nu a avut prea mare "treabă " să spun așa cu noi (mai am un frate ), mă ține prea din scurt, avand la cunoștiință că nu am cauzat probleme, nu i-am facut de rusine, virgină sunt, de baut nu beau, de fumat intr-adevar fumez doar tigari, altceva nu am încercat, am încercat să le fac pe plac, am luat si permisul din prima, evident de frica lui, amenințându mă prin intermediul mamei ca daca nu iau permisul din prima nu stie ce face (el era atunci plecat )..De cand este acasa de câteva luni, incearca si vrea sa faca ce nu a facut pana acum. Să se impuna foarte mult in familie. Dacă stau 4 ore afară deja este prea mult..am venit in aceasta seara ca de exemplu la ora 11.. lui i s-a parut exagerat de mult, si mi-a spus că până incep școala/până pleacă el nu mai am voie sa ies afară. Ce am făcut atât de rau, avand in vedere ca a fost ziua unei prietene, m-a invitat la un suc si ne-am plimbat prin oraș. Nu sunt genul să merg in cluburi, să ies cu toți golanii, nu caut cearta, sau mă boschetaresc pe afară...încât să ajung sa fiu încuiată în casă. Cu el nu pot vorbii absolut nimic, deabea ne spunem bună dimineața, hai la masă, pofta buna, si noapte buna..a pai alte subiecte. Va rog spuneti-mi cum să procedez am ajuns să intru in stres maxim din cauza asta..

Eu am fost la psiholog, acum 3 ani de zile, cu scopul de a mă "vindeca ". Aveam ideea că vina este doar a mea, că la mine este problema. Se pare că nu este așa, si am constientizat faptul asta recent. Înțeleg grija si ideea de a fi un părinte grijuliu pentru copilul tău, dar uneori, lucrurile astea ajung la extreme, sunt si o fire foarte orgolioasă și mă enervez repede. La fel si el. Suntem două cuțite.. Chiar dacă mama ar incerca să vorbeasca cu el, nu ar asculta-o, am fost de fata la o propoziție spusa de el, adresându se mamei "cât sunt eu acasa momentan asculti de mine si faci ce zic eu ". Ceea ce mie nu mi se pare un lucru prea ok. Evident înțeleg că am 18 ani, dar sunt constienta de multe lucruri, sunt bine dezvoltată psihic. Cum am specificat mai sus eu nu pot vorbi cu el. Nici nu pot să l privesc de nervi. Am 2 zile de cand deabea mananc, dorm in continuu, nu am chef de absolut nimic, mă simt singura si nu doar fizic ci si sufleteste. Stiu că probabil să recurg la unele chestii nu sunt ok, dar lucrurile astea nu sunt de o luna doua, ci de 6-7 ani, necomunicare, cearta, morală, jigniri, amenințări. Ajunsesem la unele prostii..evident le am oprit singura. Voiam să mai spun că eu dacă aș încerca să i spun ceva de lucurile astea, mi-ar spune clar să nu ies din cuvântul lui, si dacă o să ies pe poarta să nu mă mai intorc.