Solicit părerea unui specialist referitor la o posibilă fractură de maleolă laterală

25-04-2017
man in trouble
Nu este medic/terapeut
man in trouble
Am alunecat și am căzut cu piciorul stâng sub mine. Glezna s-a umflat și învinețit, iar mersul a devenit foarte dureros.
Un prim control la spital, o radiografie - verdict: nu am fractură.
L-am întrebat pe doctor ce trebuie să fac dacă durerile și vinețeala persistă, dacă nu simt o ameliorare.
Mi-a zis să vin a doua zi (era joi/vineri) pentru o nouă radiografie.
A doua zi nu mi-a fost făcută o altă radiografie, în schimb a fost „reinterpretată” cea existentă, reinterpretare făcută probabil de o altă persoană decât ce care a făcut „interpretarea” - nu știu, totul s-a petrecut în spatele unor uși închise.
Al doilea verdict: fractură. Urmarea: piciorul în gips pentru 3 săptămâni, chinuială - sunt în ziua a patra.
Mă nedumerește această bâlbâială la diagnosticarea situației și aș vrea să aflu și părerea altor persoane.
Politica acestui forum permite postarea unei imagini obținute prin scanarea radiografiei?
Ar putea fi această imagine suficient de clară încât cineva avizat să-și formeze o părere?
9 comentarii
1
27-04-2017, ora 17:40
Dr. Adam Span
Ortopedie si traumatologie, Koblenz
Dr. Adam Span
postati radiografiile sa le vedem despre ce vorbim
0
28-04-2017, ora 19:11
man in trouble
Nu este medic/terapeut
man in trouble
https://postimg.org/image/moh3sai8b/
https://postimg.org/image/mc7cndm6t/
Am folosit un site care permite găzduirea imaginilor. Sper că a funcţionat.
Verdictul, susţinut de către doi medici din trei, este de fractură (fisură) oblică de maleolă exterioară.
M-ar interesa şi părerea unui alt specialist.
Oricum, m-am resemnat cu situaţia de a ţine piciorul în gips, pe ideea că aşa sunt şanse mai mari de vindecare mai rapidă şi mai sigură.
1
29-04-2017, ora 10:22
Dr. Adam Span
Ortopedie si traumatologie, Koblenz
Dr. Adam Span
daca exista acolo o fractura, este fara dislocare (calitatea imaginii cel putin nu permita identificarea fracturii)
deobicei in cazuri neclare se face o radiografie dupa o saptamana (si nu o zi)
daca este invinetit inseamna ca sangereaza ceva, sau fractura, sau o leziune de ligamente
tratamentul insa este dubios: fracturile nu se vindeca in 3 saptamani. daca colegul zice ca maleola laterala este fracturata atunci trebuie ghips pentru cel putin 6 spatamani.
in fracturi nediclocate deobicei este suficeint o cizma pneumatica de tip VacoPed
daca este o leziune de ligamente atunci o orteza AisCast
insa ambele pentru 6 saptamani
0
29-04-2017, ora 14:59
man in trouble
Nu este medic/terapeut
man in trouble
Mulțumesc pentru răspuns. Gipsul mi-a fost pus pentru trei săptămâni. Ce mă sfătuiți să fac după consumarea acestei perioade?
0
01-05-2017, ora 14:52
Dr. Adam Span
Ortopedie si traumatologie, Koblenz
Dr. Adam Span
dupa cum am scris: o fractura de maleola laterala nu se vindeca la adulti in 3 saptamani.
ce fel de ghips aveti in momentul actual? atela sau ghips circular?
deobicei ghipsul trebuie controlat dupa o satmana pentru ca dupa ce edemul local se retrage ghipsul trebuie schimbat sau cel putin inbunatatit altfel nu mai este stabil- acest control ar fi ideal pentru clarificarea terapiei
daca este fractura si nu trebuie operata atunci: ghips sau VacoPed pentru 6 saptamani
daca este numai leziune de ligamente atunci: AirCast pentru 6 saptamani
0
01-05-2017, ora 18:43
man in trouble
Nu este medic/terapeut
man in trouble
Nu este atelă, ci este gips, probabil de genul numit de dumneavoastră - circular. L-am auzit pe doctor spunându-i asistentului să-mi pună o „cizmă gipsată” - este ceva care seamănă, la propriu, cu o cizmă.
Doctorul nu mi-a spus că trebuie să revin după o săptămână pentru schimbarea gipsului sau îmbunătățirea lui - și, într-adevăr, piciorul s-a dezumflat și simt cum gipsul are un oarecare joc pe picior.
Nu este fractură cu dislocare, ci o fisură a maleolei, dublată probabil de ruptură de ligamente, așa cum deduc din învinețirea inițială a pielii în partea interioară situată între încheietura tălpii piciorului și talpă - învinețire care nu știu dacă a trecut sau nu, fiindcă acum zona e acoperită de gips.
Procedura medicală standard (în speranța că va fi respectată în cazul meu) prevede obligativitatea trimiterii la radiografie imediat după scoaterea gipsului? Poate fi radiografia suficient de concludentă în privința vindecării fracturii și a ligamentelor, sau urmează să-mi dau seama de situație după cum mă doare sau nu piciorul, după gradul lui de mobilitate, eventualele neajunsuri considerând că sunt inerente situației, ca să constat mai târziu că ele persistă și să rămân cu șchiopăteală toată viața?
0
01-05-2017, ora 20:03
Dr. Adam Span
Ortopedie si traumatologie, Koblenz
Dr. Adam Span
daca ghipsul este schimbat (si trebuie schimbat pentru ca un ghips trebuie sa fie stabil pentru ca altfel da posibilitatea dislocarii fracturii) eu as face o radiografie.
fracturile se vad mai bine dupa o saptamana pentru ca in prima faza videcarea incepe cu resorbtia tesuturilor avitale (deci fractura devine mai bine vizibila).
altfel orice schimbare de ghips trebuie documentata cu radiografie, nu cumva fractura este stabilizata intr-o pozitie vicioasa
0
02-05-2017, ora 01:16
man in trouble
Nu este medic/terapeut
man in trouble
Doctorul care s-a ocupat de situația mea nu mi-a spus nimic despre vreo eventuală schimbare a gipsului - m-a trimis la „camera de gipsare” ca să-mi fie pusă o „cizmă”, aceasta constând dintr-o bandă de gips pe sub talpă, cu unghi drept la călcâi și urcând până la trei sferturi în spatele gambei, totul înfășurat în niște bandaje din care au început să atârne în flenduri de când mi s-a dezumflat piciorul.
Zonele interioară și exterioară de sub încheietura tălpii nu mai sunt dureroase la pipăit, așa cum erau imediat după accident, dureroase la palpare rămân capătul inferior al fibulei și partea superioară a tălpii piciorului - menționez că, la căzătură, piciorul mi „s-a dat peste cap”, în sensul că nu am căzut cu talpa pe pământ, ci pe partea superioară a tălpii.
Dureroasă este și încercarea de flexare a tălpii specifică sprijinului în podul tălpii, în zona dintre falange și metatarsiene.
Menționez că nu sunt specialist în anatomie umană și tot ce am scris este rezultatul căutării unor imagini pe net - sper că am reușit să mă fac înțeles și, mai ales, că nu v-am indus în eroare folosind termeni inadecvați.
Cât stau în poziție orizontală, așa cum mi s-a recomandat, totul este acceptabil, problema este imediat ce trec la verticală - simt o durere difuză în toată partea de la jumătatea gambei în jos, o senzație de umflare, strângere, tumefiere, ca și cum piciorul devine brusc de plumb.
Acesta este un alt aspect neplăcut al situației, fiindcă aș fi preferat ca această perioadă de imobilitate forțată să mi-o petrec așezat la masa de scris și nu tolănit în pat și uitându-mă la TV, ceea ce ar fi un supliciu în plus.
0
19-06-2017, ora 19:25
man in trouble
Nu este medic/terapeut
man in trouble
Mulțumesc tuturor pentru atenție și sfaturi. Consider că totul s-a încheiat cu bine.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
23-06-2022, ora 19:00
Publicitate ROmedic
Administrator forum
CHirurgi și Clinici de chirurgie
Medici-Chirurgi.ro - caută un chirurg sau recomandă unul
Ați trecut printr-o operație? Ajutați alți pacienți oferind o recomandare chirurgului care v-a operat.
Accesați site-ul