sufar de fagofobie- teama de a ma ineca- va rog ajutati-ma

buna Catalin,
imi pare rau ca treceti printr-o astfel de experienta. am sa te rog sa citesti ce am postat mai sus unde descriu cazul meu si te rog sa iei toate datele medicului care m-a tratat pe mine. eu mi-am revenit si va sfatuiesc sa nu lasati sa mai treaca timp fara a incepe un tratament (dar adecvat) pentru a a evita aparitia altor complicatii precum o anemie severa.
Doctorul care m-a vindecat pe mine profeseaza in Campina la "Spitalul de Boli nervoase si Psihiatrie Voila" si se numeste Dr. Tranulis Adrian, medic primar psihiatru. Acest medic a tratat cu succes astfel de cazuri.
cel mai indicat este sa apelati la un specialist si nu la persoane care fac experiente pe pacienti deoarece nu cunosc nici boala, nici medicatia recomandata in astfel de cazuri.
este laudabil ca esti alaturi de sotia ta in aceasta incercare. multa sanatate!

va multumesc tuturor pentru sfaturi.o sa incercam sa ajungem si la campina, e cam departe de noi dar o sa facem tot posibilul pentru ca nimic nu e imposibil.primesc cu cea mai mare placere orice sfat fie el cat de mic.multumesc din nou

oricat ati incerca cu psihoterapie si medicamente antidepresive si anxiolitice nu o sa va faceti bine, asta pt ca psihiatrii sunt toti incompetenti.am sitit si m-am interesat legat de disfagia psihogena si toate pastilele aste nu sunt un remediu.dupa 3 ani de chin si pastile care pe langa faptul ca nu te vindeca, iti mai si distrug ficatul, mai dau si dependenta.cine spune ca nu dau dpendenta minte.totul consta in neurotransmitatorii din creier.doctorii dau antidepresive pt a creste serotonina, dar in momentul in care le opresti ai o recadere, nu te vindeca, ci ramai sclavul pastilelor.toate starile astea sunt date de nivelul scazut al unui neurotransmitator din creier, pe care poti sa-l aduci la nivelul normal prin medicamente naturiste care merg tintit la lipsa pe care o ai.sunt o gramada de medicamente pt fiecare lipsa in parte.exista analize pt neurotransmitatori, pt a afla care este in deficit, si astfel il poti regla.singura am descoperit lucrurile astea, si sunt fericita ca mai am o sansa sa ma vindec.v-am impartasit aceste lucruri pt ca stiu ce chinuitor este sa nu poti inghiti mancarea.si imi veti da dreptate, pt ca daca cititi aceste discutii legate de fagofobie, veti vedea ca nici unul nu s-a vindecat cu ajutorul antidepresivelor, te ajuta la inceput, dupa care iar ai o recidiva.in speranta ca va va pune pe ganduri ce v-am spus

iti multumesc foarte mult alexis20.sa stii ca am constatat si eu treaba asta cu vindecatul si iti dau dreptate.aveam de gand sa trec si la masura asta.noroc cu sotia ca nu a vrut si incearca sa treaca doar mental de acest chin si eu cred din tot sufletul ca reuseste pentru ca cateodata pare o fire mai slaba dar de fapt are o inima de leoaica. mersi mult de sfat.poate mai poti da informatii daca auzi ceva.multumesc din nou

Da, mental poti sa treci peste, dar de la o stare la alta, in subconstient se formeaza un complex intarit emotional si se poate largi lista fobiilor. Dupa experienta mea personala nu este deloc o idee buna.
Tratament naturist, sport, aer liber, psihoterapie si Doamne Ajuta!!!cam atat
Si ca sa ii raspund lui alexis20, dependenta dau benzodiazepinele atat. Si sunt foarte bune antidepresivele care te scot dupa marginea prapastiei, asta e un tratament de inceput nicidecum nu as fi de acord ptr lunga durata ptr ca dupa ce le intrerupi tot acolo ajungi, poate mai rau...

Buna tuturor,
se pare ca aceasta polemica nu tine de competenta noastra. este adevarat ca suntem datori sa dam sfaturi si sa dorim sa ne aducem aportul in rezolvarea altor cazuri dar nu cred ca e bine sa dam verdicte atat de severe cu privire la psihiatrie. Nevroza fobica nu se poate trata decat prin tratament medicamentos si nu apar recidive si nici dependenta la medicamente daca se da tratamentul adecvat; de aceea este necesar ca in astfel de cazuri sa cautam specialistul cel mai bun.
nu sunt impotriva tratamentului naturist, dimpotriva, dar se stie ca acesta isi face efectul in timp indelungat si nu trateaza definitiv cauza, iar atunci cand boala a avansat si s-au declansat atacurile de panica si anxietate nu poti sa-ti permiti sa te limitezi doar la acest remediu.
cred ca cei care se confrunta cu aceasta problema ar trebui sa ia in considerare ca noi, ne permitem sa facem comentarii in calitate de pacienti si nu de specialisti. fiecare am experimentat tratamente diferite care au dat mai mult sau mai putin roade. cred ca cel mai indicat ar fi sa luati o decizie personala fara alte influente din exterior.
totusi, tot ceea ce s-a dezbatut pe aceasta tema este bine de luat in seama. oricum, intr-un fel sau altul dupa ce treci printr-o astfel de experienta iti schimbi negresit modul de viata si de gandire. este important sa-ti oferi liniste si sa descoperi cat de mare nevoie ai de cunoasterea interioara si de Dumnezeu.
multumiri tuturor pentru implicare!

Buna la toti,
Am citit cele discutate de voi. Stiti cum e, 100 de persoane si tot atitea pareri. Important este ca toti vor sa ajute cu ceva si eventual, sa se incurajeze. Si eu trec prin asa ceva, stiu ce inseamna, chiar daca simt ca este ceva pe fond nervos ma incapatinez sa caut leac pentru o afectiune fizica.
Am 33 de ani, pina acum 5 ani nu stiam ce este boala, eram o fire energica, echilibrata si...totusi..vin momente in viata pe care credem ca le depasim cu fruntea sus dar nu este chiar asa. Eu am probleme cu inghititul de 5 ani, mi s-a declansat stind la birou dupa o perioada de ceva framintari personale si profesionale. De accea eu cred ca, in spatele suferintei fiecaruia dintre noi sta un dusman psihic foarte puternic si anume stresul. Chiar acele blocaje aparute la inghitit diverse alimente ascund in profunzime trairi emotionale puternice si nemultumiri acumulate in timp.
Eu, dupa 5 ani, nu am reusit sa depasesc acest moment, mi-am continuat activitatea profesionala, dar situatia complicindu-se am solicitat un nou set de analize. Si surpriza: la endoscopie au aparut: boala de reflux gastroesofagian, esofagita de reflux grad a, gastrita antrala eritematoasa, hernie hiatala mica.
Mentionez ca, acum 5 ani, la analize nu a iesit nimic, concluzia fiind de tulburare anxioasa, sindrom de adaptare la stres.Am fost trimis la psihoterapie dar nu am reusit mare lucru.
In urma endoscopiei concluzia a fost ca trebuie sa ma operez (din cauza esofagitei care este considerata o complicatie si poate evolua spre lucruri mai grave si a herniei hiatale). Nu pot sa va spun cit m-am bucurat deoarece gasisem ceva cu manifestare fizica. Am acceptat fara sa ezit si m-am operat.
La urmatoarea endoscopie de control(l o luna dupa operatie ) s-a constatat ca esofagita a disparut dar ca am facut ulcer gastric.
Va relatez astea ca sa vedeti unde se poate ajunge, si unde te impinge disperarea. In momentul de fata fac tratament pentru ulcer, dar problemele de inghitit le am. La mine lucrurile stau in felul urmator : reusesc sa inghit dar dupa ce mestec foarte mult, nu ca as vrea sa mestec mincarea bine, ci caut momentul prielnic pentru a inghiti. Am aceasta senzatie si fara a minca, imi vine multa saliva in gura si sint obligat sa inghit des plus senzatia de nod in git.
Dupa atitea investigatii(am mai facut si altele dar nu le prezint pe toate acum) cred ca problemele care le am sint de la acel nod in git pe care il constientizez asa de bine ca, practic, inghit in sec ca sa vad daca mai este sau nu.
Cred ca si celelalte probleme s-au dezvoltat in timp tot din cauza acestei probleme :nod in git.
Am si tulburari digestive din aceasta cauza. Daca credeti ca va ajuta cu ceva prezentarea suferintei mele sau cineva ma poate ajuta cu un sfat va multumesc!
Momentan iau nexum(pentru ulcer) si ceva vitamine:b6, spirulina si valeriana.
PS: Pe linga aceste simptome, dupa operatie, ragai foarte mult, chiar exagerat.

dan grig, dupa operatia aceasta tot mai inghiti cu dificultate?pana la urma este disfagie psihogena?te-a ajutat la ceva operatia sau este totul pe psihic?

Alexis, daca imi poti lasa un id de mess e ok.Imi este mai usor sa comunic asa. Daca nu incercam tot aici. Eu cred ca este pe disfagie psihogena. Stii cum e ? Tu simti reactiile organismului tau.Ce se intimpla, ca sa-ti explic in termenii a ceea ce simt eu: din cauza acelui nod simt ca un blocaj la nivelulu gitului, relaxarea zonei facind-o printr-un act reflex ciudat: pur si simplu trag aer din stomac sub forma unei tensiuni, se aude ca o hidroaerie.(daca vrei, imagineaza-ti un sifon care mai are aer si ii vin bulele inapoi.
Poate te umfla risul(si pe mine m-ar umfla) dar cind ma gindesc ca fac chestia asta de cel putin 30 de ori pe zii ma umfla plinsul. Dupa operatie chestia asta nu mai e asa profunda dar ragai foarte mult si am zgomote aerice la nivelul abdomenului. Vreau sa incerc si un examen tomografic. Dar iti spun ca totul pleaca de la acel nod in git pe care il constientizez, si organismul si-a creat un mecanism de apa rare impotriva lui prin acest act reflex. E ciudat dar asa le simt eu.

te-am intrebat pt ca vad ca lumea care sufera de disfagia asta psihogena, si-au facut tot felul de investigatii si nu au nimic organic.io cred ca sufar de stres cronic care imi da toate senzatiile astea.am fost un copil stresat de mica, mama a avut cu mine o sarcina nervoasa, a fost suparata, stresata si probabil m-a afectat si pe mine.si copilaria mea a fost cam traumatizanta din cauza tatalui, probabil in timp s-au adunat, si mai ales acum si cu facultatea si stresul vietii au dat apa la moara acestei boli.cred ca cei care sufera de asa ceva sunt personane mai sensibile, cu un fond mai labil, care sunt afectati mai mult de stres fata de cei cu un caracter puternic

Alexis, eu cred ca toate manifestarile astea au un fond psihic predispozant, o labilitate emotionala, o trasatura de familie. Spre exemplu eu o am pe mama cu ceva afectiuni pe fond nervos.

salut din nou.
eu mai am putin si implinesc 3 ani de cand sufar de aceasta "boala"...daca o pot numii asa. Initial m-am gandit sa iau ceva pastile...am scris ceva mai sus cum mi s-a intamplat nenorocirea. Vreau sa va zic ca m-am hotarat mai mult ca niciodata ca sa ma tratez fara pastile, fara doctori, fara psihiatrii...fara nimic.doar prin autosugestie. Recunosc, cateodata nu pot inghitii nimic, nici macar apa...insa... de ceva timp...o saptamana mai exact...dupa ce la fiecate inghititura imi tot repetam ca n-am nimic, ca totul este doar in mintea mea... dupa o plimbare cu prietenul meu (care nu stie prin ce trec)... acesta m-a invitat la o cofetarie. Cum nu puteam sa-l refuz mereu si mereu...am acceptat. Ma gandeam ca gata...ma inec in fata lui, ma fac de ras in cofetarie :D.am inceput sa mananc din prajitura si SPRE SURPRINDEREA MEA, am inghitit normal primul dumicat. M-am gandit wow.ia sa mai incerc odata...si am incercat iar. misto, am inghitit normal si a doua si a 3-a...pana am dat gata prajitura :D. Ma gandeam ca m-am vindecat. Eram asa bucuroasa, abia asteptam sa ajung acasa. Acasa insa am incercat iar sa inghit insa... pauza :D...NU PREA AM REUSIT. Cred ca trebuie sa-mi schimb mediul, stresul de acasa si de la munca ma pun la pamant. Oricum asta mi-a dat de gandit mult. Teama asta este doar in subconstientul nostru...pe care trebuie s-o eliminam. La naiba...pana la urma si ce daca ma inec...nu vreau sa implinesc 3 ani de "boala"...in decembrie vreau sa sarbatoresc mancand fara frica:D
MULTA SANATATE LA TOATA LUMEA.

Dan Grig, spune-mi te rog, inainte de operatie mai aveai si alte simptome in afara de nodul in gat, simptome date eventual de esofagita de reflux si hernia hiatala? La sfarsitul anului trecut am facut o endoscopie in urma careia am fost diagnosticata cu gastrita antrala HP negativ si mica hernie hiatala, ca urmare a unui disconfort relativ indelungat la stomac, declansat (cel putin asta este convingerea mea) intr-o perioada in care am fost puternic stresata si am lasat anumite probleme sa ma copleseasca. Au urmat cateva reprize de tratament cu IPP in care ma simteam mai bine, disconfortul revenind odata cu intreruperea tratamentului si accentuand-se in perioadele de stres si anxietate. In urma cu o luna m-am prezentat la medic pentru o usturime si o iritatie in gat ce persista de ceva vreme si cu un exudat care indicat frecvente colonii de stafilococ auriu. Doctorul m-a intrebat daca am probleme digestive, sustinand ca usturimea in gat e din cauza unei esofagite de reflux si mi a administrat o luna de regim si 80 mg controlc zilnic. In aceasta perioada, sub tratament, parca m-am simtit chiar mai rau (dureri de stomac, dureri in piept, dificultati la inghitire, senzatia de sugrumare) si m-am gandit ca poate este de la doza prea mare de IPP. La terminarea tratamentului m-am prezentat la consultatie, am explicat cum ma simt, iar medicul a spus ca nu poate fi de la tratament, pt ca tratamentul e tocmai pt aceste simptome. Rezultatul, inca o luna de IPP (nexium 80 mg pe zi) si regim. Te-am intrebat de alte simptome, Dan Grig, pt ca m-am gandit ca poate intr-adevar durerile in piept, dificultatile la inghitire, gheara in gat, senzatia de sufocare se datoreaza esofagitei si herniei. Insa cum nu cedeaza la IPP, este posibil sa fie intretinute de tensiunea si panica resimtite de mine in ultima vreme tocmai din cauza acestor probleme de sanatate. Dintotdeauna m-am consumat foarte mult si iata ca, urmare a firii mele anxioase si a neputintei de a-mi controla emotiile si a fi mai putin stresata, am ajuns sa am afectiuni organice, cu simptome cat se poate de neplacute si (conform cu experientele multor persoane) cu putine sanse de refacere completa. Simt ca am intrat intr-un cerc vicios, din cauza simptomelor fizice nu-mi pot recapata linistea, increderea ca ma voi simti mai bine, buna dispozitia, iar fara cele din urma nu este posibila vindecarea.

Fevronia, sa stii ca si eu am experimentat ceea ce ai relatat tu mai sus. Exista momente, putine la numar, in care, fiind in compania anumitor persoane spre exemplu sau facand ceva care ma acapareaza f tare, reusesc sa nu ma mai gandesc la ceea ce simt, nu mai constientizez dificultatea la inghitire, senzatia ca nu pot respira cum trebuie, starea de rau. Incerc sa creez astfel de momente cat mai des posibil, sa ma autosugestionez, insa in cea mai mare parte a timpului ma simt profund descurajata ca trebuie sa traiesc zi de zi cu senzatiile astea. Nu am apelat pana acum la anxiolitice, desi un psihiatru imi recomandase o schema usoara, dar ma gandesc serios si la aceasta varianta, desi stiu ca nu este o rezolvare in sine.

shallow me, in primul rind, nu trebuie sa te descurajezi.Vezi bine ca eu am ajuns la operatie. Este foarte greu. Nu se trateaza ca o boala organica, practic organismul tau suporta tensiuni ce depasesc controlul nostru
Spre exemplu, eu sint constipat, am multe gaze in intestine, diverse manifestari ale digestivului.Am luat tratamente si nimic.
Toate sunt intr-un echilibru pe care noi nu-l simtim in starea de "bine". "Raul" inseamna acest dezechilibru al functionalitatii organismului, fie el psihic sau fizic, de obicei cred ca sint combinate.
Ca sa-ti raspund iti voi spune ce simteam in perioada anterioara operatiei: aveam o senzatie de jena la inghitit, care nu a cedat niciodata in 5 ani, imi venea lichidul inapoi pe git si ma durea in zona periombilicala, dar era o durere constant suportabila.(ca sa-ti fac o comparatie imagineaza-ti un sifon gol care mai are bule pe teava si care vin inapoi fara sa le poti opri), cam asta era starea mea.
Medicatia anxiolitica te ajuta, dar sa stii ca ea "pacaleste " simptomele pe care le ai, te face sa te simti bine o perioada, dupa care, in functie de gravitatea problemei care o ai revine sau nu. Este un tratament relativ, si eu am fost la psihiatru chiar astazi si am discutat. Cit priveste terenul instalarii acestor manifestari, boli nu le putem spune, intr-adevar se intimpla acelor persoane cu o sensibilitate mai mare emotionala, cu trairi intense in viata de zi ci zi, cu adaptare grea la diverse forme de stres. Spre exemplu eu dezvolt simptomele unui colon iritabil din perioada scolii generale, fara sa-i acord importanta atunci.


Eu, la baza, sint psiholog, inteleg cit de cit anumite manifestari. (nu am aprofundat )

Dan Grig, iti multumesc pentru raspuns. Ai perfecta dreptate. Intrebarea e cum restabilim acest echilibru sau, si mai important, daca poate fi restabilit... sau trebuie ca unii dintre noi sa ne resemnam pur si simplu ca ne nastem cu un mic "defect de fabricatie" si anume, capacitatea redusa de adaptare la stres, emotivitate crescuta s.a.m.d. Pot fi aceste lucruri depasite prin psihoterapie?

In aceasta dimineata am facut o endoscopie (pentru a doua oara), la un medic dintr-un spital la care mai mersesem la consultatie si care imi inspira incredere, dar care refuza sa-mi faca endoscopie cu sedare (asa cum vroiam eu, deoarece dintotdeauna m-a panicat ideea unei asemenea investigatii). Prima endoscopie am facut-o la o clinica particulara, cu sedare, si cum am scris undeva mai sus, medicul de acolo mi-a spus ca as avea hernie hiatala si gastrita antrala. Astazi mi s-a spus ca am lichid bilos abundent in stomac si gastrita (din cauza acestui lichid). Esofagul este iritat, fara esofagita insa (am inteles de la dna doctor ca esofagita presupune leziuni/eroziuni). Acum sunt iar sub tratament 2 sapt (nexium+motilium+sucralan). Am bagat in mine tone de inhibitori si diverse medicamente pentru a afla acum ca de vina ar fi bila. Pe inregistrarea pe dvd a primei endoscopii este f vizibil un lichid galben-verzui in tot stomacul, pe care insa primul medica pare sa-l fi omis cu totul. :| Ce sa mai zic. Ma consolez cu ideea ca poate ma voi simti mai bine dupa acest tratament.

Acest echilibru eu, personal, cred ca nu il vom mai restabili niciodata. Anumite simptome se pot ameliora prin tratament medicamentos(desi la mine, de 5 ani nu am vazut nimic pozitiv in tratament)
Totul este sa putem tine in friu simptomele, din timp, pentru a nu ajunge la complicatii. Nu mai faceti endoscopii in mai mult de 2 locuri. Fiecare are opinia lui si veti ajunge sa nu mai intelegeti nimic.
Va dati seama, eu sunt operat, operatie deloc usoara, asa cum credeam eu, cu consecinte pe care le resimt si acum.Sint demoralizat, aveam o mare incredere in succesul acestei interventii si, totusi boala e mai tare ca noi, citeodata. Mie, psihoterapeutul mi-a spus-o clar, ca nu am cum sa ma refac. Este modul meu de a reactiona la stres. Am intrebat-o de ce s-a declansat la 26 de ani si nu de mic ? Pentru ca la aceea vreme am avut niste stresuri puternice, personale si profesionale, pe care eu le ignoram.De fapt asa credeam eu, in interior schimbarile se pregateau. La mine pe inregistrarea pe dvd a endoscopiei se vede esofagul singerind usor (adica cu mici leziuni).
Toate bolile acestea digestive se datoreaza reactiilor la stres. Acest acid gastric a reusit sa-si dezvolte un mecanism foarte bine pus la punct pe un teren predispozant stresului.
Spre exemplu, la a doua endoscopie am aflat ca am ulcer, endoscopie facuta de acelasi medic. Cum oare e posibil, intr-o luna de zile sa faci ulcer? Raspunsul l-am primit ieri la psihoterapeut. El poate apare si intr-o ora, daca este sustinut de un stres puternic.
Va spun toate acestea ca sa va dati seama ca toate problemele astea digestive pe care le avem se datoreaza in mare stresului. Cum putem scapa ? Psihoterapeutii spun ca trebuie sa invatam sa gestionam stresul. Usor de zis, greu de facut. Nu exista moment din zii fara stres, fara stresuri.
Referitor la hernia hiatala ea nu poate pune probleme daca are dimensiuni mici, doar daca produce complicatii, gastrita antrala o am si eu dar, momentan nu simt nimic, nici macar la ulcer.
Pe mine ma supara foarte tare aceea senzatie de inghiti mereu, fara sa fiu la masa. Acum dupa operatie, au aparut ceva probleme si la inghitit in timpul mesei. Ce sa facem ? Important este sa nu ne pieredem speranta. Eu am 33 de ani si -mi doresc sa fac maulte lucruri
Dar recunosc ca starea asta tine o parte din mine pe loc.
Multa sanatate si, ne auzim pentru orice problema, daca pot ajuta cu ceva.

Salutare tuturor!
M.am pricopsit si eu cu o asemenea "fericire" de fobie. S.a intamplat la o luna dupa ce m.am mutat din tara. Toate bune si frumoase, pana cand dupa o luna de la mutare nu am mai putut inghiti. BRUSC! Nod in gat, senzatia ca ceva ma strage de gat in zona tiroidei. Ba ca sa fie treaba oabla, ma gandeam cu groaza ca imi poti inghiti chiar si limba, lucru imposibil din punct de vedere fizic. Tara straina, fara familie langa mine - panica a luat o amploare uriasa! Pofta de mancare aveam cu carul, si sufeream de foame.
E crancen sa gatesti, lumea la masa iar tu te uiti cu jind si frica la mancare. Plangeam de dimineata pana seara, evitam sa stau la masa oaspetii si.mi tot faceam de lucru pe la bucatarie.
La spital au zis si ei ca ar fi ceva pe fond nervos, dar ca trebuie sa.mi bage nu stiu ce tuburi pe gat ca sa vada ce e. Si cum eu sunt plina de fobii si temeri aproape patologice, evident ca m.am speriat si mai tare si i.am speriat si pe aia, ca m.am umplut de pete rosii instantaneu din cauza fricii. Dupa o saptamana de depresie si panica, am luat in considerare solutia unui tratament naturist si bioenergie.
Gandindu.ma ca plantele nu au cum sa.ti faca rau, m.am lasat pe mana persoanei cu pricina (persoana fiind ruda cu prietenul meu - nu stiu daca asta conteaza). In schimb eram convinsa ca bioenergia e o vrajeala care clar nu va tine. Bafta mea ca m.am inselat! Dupa diagnosticare (care a constat intr.un fel de scanare cu mainile - altfel nu stiu cum sa o numesc) persona mi.a explicat cauza: stressul acumulat de.a lungul anilor (am avut multe probleme si suparari in ultimii 11 ani, plus un loc de munca unde imi petreceam aproape 20 de ore pe zi dar totusi, nu simteam nici un fel de strss) a gasit o supapa. A refulat la nivel tiroidian si psihic, ori se stie ca tiroida cand e stresata te face sa crezi ca esti pe moarte :)). In plus, mi.a insirat toate afectiunile pe care le.am avut si pe care le mai aveam atunci, fara sa.mi fi vazut fisa medicala vreodata.
Evolutia a fost destul de lenta, dar vizibila. Am facut tumbe de fericire cand am putut sa inghit un pic de negresa. Fitoterapia (care a vizat in special ficatul si tiroida, detoxifierea si intarirea sistemului imunitar) corelata cu sedinte de bioenergie (nu foarte dese) si mai ales cu un fel de psihoterapie m.au ajutat sa.mi revin incet dar sigur. De ce spun "un fel de psihoterapie": in afara faptului ca persoana mi.a explicat cauzele problemei atat din punct de vedere anatomic, biochimic si fiziologic, m.a invata sa ma autosugestionez si sa.mi autoinduc stari de bine prin exercitii de raspiratie, zambet, gandire pozitiva (eu fiind bolnavicios de pesimista) si chiar rugaciune (tin sa precizez ca nu sunt vreo habotnica). Cireasa de pe tort a fost atitudinea persoanei, care a impachetat toata situatia intr.un "ambalaj" amuzant cu glume si mistouri, chestie care m.a relaxat si mi.a dat curaj.
Analizele au iesit mereu bine!
Pe scurt, am realizat ca aceasta teama nejustificarta de inec este o manifestare pe fond nervos. Un lucru bun tot a iesit din chestia asta: nu mai mananc serpeste si mestec ca la carte. Ce nu e bine e ca psihicul meu refuza sa ma lase sa inghit pastile intregi. Acu na, nimeni nu e perfect!
Si inca ceva: corpul nostru stie ce face, asa ca daca Doamne fere vreo bucatica o ia mai hais, are el grija sa o dea afara.
Imi cer scuze pentru dimensiunea abisala a postului, va multumesc pentru confortul psihic acordat si va doresc numai de bine!

O postare comica care m-a facut sa zambesc! Este o idee buna bioenergia, si eu am gradul 2 in aceasta stiinta, dar cum as putea gandi pozitiv asupra mea cand eu sunt plina de negativism, ar fi o idee sa mi faca altcineva!!! Si intr-adevar exista leac pentru problema asta prin restabilirea echilibrului la nivel fizic in primul rand, daca ma gandesc bine cat m am simtit ok a fost datorita faptului ca nu am facut excese, dormeam la o ora rezonabila, mancam in fiecare dimineata, nu fumam asa mult. Acum de exemplu am o perioada f rea, in sensul ca a revenit starea de rau pentru care singura am pregatit terenul: am fumat ca o locomotiva, mancat asa destul de putin, odihna nu.cum altfel sa ma simt :))
A schimba modul de viata este cel mai greu lucru, practic reprezinta o noua educare a noastra, ceea ce in stresul si dezordinea din ziua de azi e cam dificil.deci tine de noi foarte mult. Inarmati-va cu rabdare...mai urci mai cobori.o sa fie bine in cele din urma!Curaj!!!

Fratilor, mergeti la un medic homeopat cu experienta pt. astfel de probleme. Cauzele acestor boli sunt pe plan emotional (sufletesc) adanc si nu se poate ajunge la el nici cu psihoterapie nici cu medicamente chimice ci numai cu homeopatia caci sufletul este cel bolnav si este vorba de o frica instalata la varsta frageda pe care ratiunea nu o poate invinge. Trebuie gasit insa remediul potrivit si este nevoie si de rabdare pt. vindecare.
In Timisoara mergeti la Dr. Jurj (drjurj.ro), in Pitesti sau Bucuresti la Dr. Sorin Cadar, in Constanta la Dr. Sorina Soescu.
Si credinta si rugaciunea pot ajuta si au un efect favorabil la orice boala, dar numai facute din inima si nu din frica sau din datorie si din buze.

problema este ca in romania nu s-a gasit inca solutia, in alte tari este ceva frecvent, medicii stiu despre ce este vorba.daca si la noi doctorii ar indica tratamentul respectiv, ar insemna ca psihiatrii sa dea faliment.nu este o problema de psihiatrie, ci de neurologie.am citit multe carti din strainatate despre rezolvarea acestei probleme, care aparent pare incurabila, dar de fapt este ceva foarte simplu de remediat

Buna, tuturor! Sunt o persoana care are o problema de fagofobie. In luna aprilie, intr-o seara am mancat o prajitura cu branza de la frigider si am avut senzatia ca mi-a ramas in gat. De atunci nu mai pot sa inghit mancare solida. Am fost la O.R.L., am facut toate analizele posibile si totul e normal. Ultima investigatie medicala a fost videoendoscopia la care nu mi s-a gasit nimic.De atunci, de cand mi s-a intamplat chestia cu inghititul am slabit 20 kg.Tot ce mananc este iaurt, mancarea gatita trebuie sa o dau pe blender.Daca simt ceva mai zgruntos in gura intru in panica. Senzatia in gat dupa ce mananc este ca o iritatie, parca mi-ar fi ramas acolo ceva care ma zgaraie. Credeti ca imi trebuie un psiholog sau as putea sa imi revin singura?

draga roxy
eu cred ca rezolvarea vine de la tine insati.cu puterea gandului multe se pot rezolva dar trebuie in primul rand sa ai o vointa greu de imaginat.eu vb in cunostinta de cauza pt ca si fiinta cea mai draga mie pe acest pamant sufera de boala ta, dar eu nu disper pt ca nutresc sperante mari ca totul va fi bine, asa ca sfatul meu este:inlatura frica
ea e cea care nuti da voie sa inghiti, sati traiesti viata ca inainte
INLATURO DIN VIATA TA
sper sa ai curaj sa incepi sa mananci pt ca asta e rezolvarea. iti urez succes si poate ca o sa ne intalnim candva

am, o intrebare pt toti care au aceasta pb ku inghititul, si eu o am de 3 ani, voi v-ati facut vreodata analiza numita cortizol?si kum v-a iesit?deoarece la mine cam asta ar putea fi cauza...

Buna tuturor,

Ma numesc Diana si ma confrunt si eu cu aceeasi problema. Totul a debutat in urma unui conflict cu cineva apropiat, in urma cu 3 saptamani. La mine se manifesta putin ciudat, in sensul ca am zile in care mananc si zile in care imi e teama ca ma inec.
Incerc sa mananc lapte, banane in acele zile, pentru ca altceva simt ca nu pot. De asemenea am mers la medic, nu am nimic fizic, doar pe stres.
Am inceput sa fac exercitii de vizualizare si autosugestie care ma ajuta foarte mult. Voi merge si la psihoterapie incepand de maine.
Eu cred ca vom trece de aceasta problema, cu rabdare, incredere si perseverenta.
Eu imi tot repet ca pe zi ce trece imi e din ce in ce mai bine si simt ca asa este.

Multa sanatate va doresc si voi mai posta aici evolutia mea.

Salutari de pe litoral! :))
Inainte de a incepe sa bat campii cu gratie, zic ca ar fi bine sa (re)citesti posturile lui Grig Dan si ale Fevroniei.
Roxana draga, o sa incerc sa.ti proptesc cumva moralul prin a.ti povesti cum am depasit eu momentele (lungi dealtfel) de panica maxima pe care le experimentam numai la ideea ca as putea inghiti alimente solide. Eu ma inecam cu mazare numai cand ma uitam la cratita de pe aragaz :))) Am povestit ceva mai sus cum a debutat toata psihoza mea asa ca nu mai intru in detalii.
Moarta de foame fiind, am incercat intr.o zi sa mananc o bucatica de negresa. Ce mama supararii, doar eu o facusem! Ori asta da chin nenica! Tu gatesti si altii manca ! E, si iau eu o imbucatura(sub "supravegherea" lu al meu) si se duce mai departe pe circuit. Si aici o citez pe Fevronia: "wow, ia sa mai incerc o data". Si a mers soro! Adica nu mi.a stat nimic in gat. Ba mai mult, cele cateva bucatele au ajuns sa cunoasca si procesul de evacuare :))) Apoi, urmatorul pas l.am facut cu niste biscuiti de ovaz care, culmea, sunt aspri si zgrumturosi ca rumegusul.
Ulterior am developat un mod de inghitire cumva confortabil si incet incet am ajuns sa.mi revin la normal in proportie de 90%. E adevarat ca uneori inghit aer si patesc ce pateste Grig Dan. Si cum sufar de sindromul drobului de sare, ma tot gandeam " daca am aia sau ailalta!?". In secunda doi insa, ma reconcentram pe psihic, si uite asa, cate un dumicat azi, un dumicat maine am ajuns sa manc si paine uscata.
Bref! Iata cam cum am rationat eu in dementa mea atunci: "atata timp cat pot mesteca, pot sa reduc macarea la stadiul de pasta, iar pasta fiind nu are cum sa infunde tevile" :D Cu alte cuvinte, m.am dres exact cu ceea ce ma baga in panica cea mai. panicoasa :)))
Inghititul este un act reflex, ca si clipitul spre ex. Ia incearca sa controlezi clipitul! Merge pret de juma de minut, poate chiar mai putin. Apoi nu mai poti controla frecventa. Cam asa am actionat eu si inca o mai fac (am zile mai proaste insa nu ma las): am controlat reflexul cat sa ma conving ca totul functioneaza normal. Prima oara cand am inghiti normal m.am speriat :)))
Suna ridicol dar jur pe rosu ca asa a fost. Corpul nostru reactioneaza la stress in moduri cu totul si cu totul inimaginabile, iar psihicul e mult mai greu de dres ca fizicul. Acolo e de lucru grupa mare. Citeste si postul Dianei - zice bine ce zice!
De cand am vazut cati oameni au problema asta. mi.am mai luat un cataroi de pe corazon. Oricum, compatimim impreuna, cum s.ar zice si cum s.ar spune!
Bafta si sanatate maxima tuturor!

buna!
ma intristez cand citesc cele postate de voi!si eu sufar in tacere.

In aceasta vara am incercat sa invat sa inot insa m-am lovit de o problema...intram in panica imediat ce simteam ca imi intra apa in urechi sau in gura...etc...
Mi se parea ca orice om din jurul meu va veni la mine si o sa ma scufunde sau ca cel care ma tinea o sa imi dea drumul pe neasteptate...deci tremuram de frica si nu am reusit sa fac nimic...e asta fagofobie?

Nu maica! :))))))))))))))) Atac de panica ii zice, cu un micut episod psiohotic. Parfum si prospetime pe langa fagofobie. Succese cu inotul!
Geuta... probleme mama? Zi care.i baiu, poa reusim sa dregem ceva!

buna!
Cortez, am citit postarile tale, si.am observat ca incerci sa ne incurajezi !
de cate ori am mers la mare, imi era teama sa intru in apa!stiu k sunt o panicoasa.dar incerc sa alung gandurile "negre"care nu-mi dau pace.
numai bine!